De ce sunt norocoasă că sunt mamă de fete

mama-de-fete-totul-despre-mame

Copiii sunt o binecuvântare indiferent de sexul cu care vin pe lume. Însă, eu, una, sunt mamă de fete și din acest motiv mă simt ca un pește în apă.

„Îmi plac băieții, dar când o să am un copil vreau să fie fetiță, ca să pot să vorbesc cu ea despre sentimente”. Această replică mi-a dat-o Ilinca, fetița mea cea mică, de numai 8 ani, într-o seară, pe când se bălăcea în cadă, așa cum face în fiecare seară. Este momentul nostru intim, în care ne facem confesiuni și care ne apropie mai mult decât oricare alt moment al zilei. Replica asta m-a făcut să înțeleg definitiv de ce trebuie să mă simt binecuvântată că sunt mamă de fete. Și m-a făcut să-mi doresc să trec pe hârtie și alte aspecte pentru care mă consider o mamă norocoasă.

Putem vorbi despre orice

Și când spun “orice”, nu exagerez cu nimic! Despre menstruație, despre ovule și spermatozoizi (“supermartoizi”, cum spunea Ioana când era mai mică), despre cum se nasc copiii. Îmi amintesc când m-a sunat soră-mea într-o zi, pe când nepotul meu avea 15 ani. Îmi zice: „Am încercat să vorbesc cu el despre viața sexuală. L-am întrebat dacă și-a început-o. M-a privit placid, ușor scârbit, și mi-a răspuns sec: «Poate, da, poate nu.» Atunci i-am arătat și eu un prezervativ și i-am răspuns: «Poate o să ai nevoie de el, poate nu. Găsești mai multe în sertar. Și pe mine, aici, dacă vrei să discutăm.» Și aici, conversația s-a încheiat”. Altădată, l-a întrebat dacă are o iubită. „Dar eu te întreb pe tine dacă ai vreun iubit?”, a venit replica, dezarmantă. (De menționat că soră-mea e divorțată).

Cam la asta s-au rezumat încercările soră-mii de a afla mai multe despre sentimentele nepotului, odată ce a pășit în adolescență. În schimb, eu am purtat de curând cu Ioana mea de 13 ani următoarea conversație: „Zi sincer: ai un iubit?”. Se uită la mine ca la un om nebun și izbucnește în râs: „Evident că nu! Dacă aș fi avut, crezi că aș fi rezistat să nu-ți spun în secunda următoare?”. „Lasă, că am eu!”, se bagă Ilinca în vorbă (care are nouă ani). „Aoleu, mai bine nu mai întrebam!”, îmi spun eu, în gând. Așadar, mamele de fete nu depun niciun strop de efort pentru a afla cele mai intime amănunte din viața fiicelor lor. Dimpotrivă, uneori află și ce nu vor să știe! 

Cuvântul „pudoare” nu există între noi

Le-am învățat încă de mici să nu se rușineze de corpul și de nuditatea lor. Maică-mea încă mă mai ceartă pentru asta, însă eu consider caraghios, dacă nu chiar absurd să-mi acopăr sânii cu mâna când trec din baie în dormitor și ele se întâmplă să fie pe hol ori prin apropiere. Chiar și la 45 de ani, soră-mea mă roagă să mă întorc cu spatele atunci când se schimbă de față cu mine. Serios? Falsa pudoare trezește în femei un sentiment de inferioritate și îngrădire. Ori eu am de gând să le învăț în continuare, pentru toată viața, să se iubească așa cum sunt!

Ne drăgălășim până la adânci bătrâneți

De când a devenit adolescentă, Ioana mai are vreo 10 centimetri și mă ajunge în înălțime. Nici cu greutatea nu este departe de mine. Totuși, sufletul i-a rămas imponderabil, de copilaș care sare pe nepregătite la maică-sa în cârcă (au, au, au, mă doare cocoașa numai dacă-mi amintesc!), gata-gata s-o îndoaie pe biata femeie care se apropie de mijlocul vieții. Iar seara, când le adorm, vor invariabil povești – clasice, reale sau inventate pe loc, pornind de la un cuvânt sau două hotărâte de ele, nu contează, numai povești să fie! Apoi, se tânguie de mama focului dacă nu stau la mijloc între ele și îmi întorc fața, pe rând, înspre una sau cealaltă, exact ca-n istorioara cu Bunicul a lui Delavrancea. Mamele de fete sunt iubite și răsfățate peste măsură! 

Facem schimb de garderobă

Ei bine, a venit și acel mult-așteptat moment (atât pentru mine, cât și pentru Ioana), când putem purta aceleași haine și aceiași pantofi, Doamne-ajută să țină cât mai mult! Inițial, doar ea avea voie să dea iama în bluzele mele („Sunt mai multe și mai frumoase ca ale mele!”) și în încălțările mele (fără toc, deși jinduiește de mult și la celelalte). Însă într-o zi, când m-am enervat că nu am putut să-mi iau la purtare ghetele nou-nouțe pe motiv că le încălțase ea la școală, am tras pe picioare bocancii ei înflorați și pe-aci ți-e drumul, spre serviciu! Seara, când ne-am reîntâlnit, s-a lăsat cu chiote: „Aaaaah! mama, ce-ai în picioare?!” „Aaaah! Ioana, ce-ai în picioare?!” Până la urmă, am început să râdem amândouă și am făcut un legământ: „Dacă îmi iei bluzița aia frumoasă, îți promit că te las și pe tine s-o porți!”. Zis și făcut! 

Le învăț de mici diferența dintre feminitate și feminism

Cu mulți ani în urmă, pe când Ioana era încă la grădiniță (se pare că, cu cât sunt mai mici, cu atât dau replici mai geniale), am amuțit când mi-a pus următoarea întrebare (eram tot în baie, desigur): „Mama, dar de ce Dumnezeu, Isus și Sfântul Duh sunt toți trei bărbați și există o singură femeie – Fecioara Maria?”. Nu mai știu ce am răspuns atunci, cel mai probabil am rămas fără replică. Mi-am dat însă seama cât de important este pentru o fată să aibă în preajma ei o mamă care să o învețe că femeile și bărbații sunt egali în fața legii, a societății și a lui Dumnezeu sau, cel puțin, așa ar trebui să fie. Totuși, niciodată nu am generalizat (în ciuda divorțului prin care eu însămi am trecut), spunându-le că bărbații sunt toți de nimic și o femeie se poate descurca foarte bine și de una singură. Dimpotrivă, toate trei suntem mari admiratoare ale sexului masculin (ați observat că am ocolit cu eleganță apelative ca „tare” sau „puternic”) și vorbim despre „băieți” de câte ori avem ocazia!

Întâlnirea cu ele este mai eficientă decât 1000 de vizite la psiholog

Apariția lor în viața mea m-a scutit de nevoia de a merge la psiholog. Fetele sunt ființe care își exteriorizează sentimentele prin definiție, empatice la bucuriile, dar și la suferințele celor din jurul lor. Fiecare conversație a noastră începe și se sfârșește cu „Te iubesc”, fiecare ceartă se termină cu „Iartă-mă”, indiferent cine e vinovatul. Le ghicesc sentimentele din privire și își dau seama, la rândul lor, când sunt abătută. Nu le încarc mereu cu problemele mele de adult nătâng, dar simplul fapt că mă întreabă: „Mama, ești supărată?”, mă ajută să înțeleg că le pasă. Și că vor fi, sau măcar se vor strădui să fie, la rândul lor, niște mame bune. De fete sau de băieți. Ultima dovadă mi-a oferit-o aseară, Ilinca, atunci când a învelit cu tot ce a găsit prin casă plușurile care tocmai se uscaseră pe calorifer: pe ursuleț cu o șosetă, pe ren și pe căprioară cu câte un botoș moale de-al ei, pe oiță cu un șervețel și pe mine cu brațele ei călduroase.

Vă aștept pe voi, mame de băieți, să-mi spuneți de ce sunteți norocoase și să îmi confirmați că tot ce am spus mai sus (poate mai puțin partea cu hainele și pantofii) se aplică și la băieți!

Citește și:
Reguli pentru o mamă de băiat
Odă pârțului, de la o mamă de băieți
Vrei să ai un copil inteligent emoţional?
Reguli pentru un tată de fetiţă
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație