Energia este limitată. Contează cum o folosești și de unde o iei!
De multe ori noi, părinții, suntem absolut epuizați. Avem nevoie de energie și nu știm cui și când să o cerem. Asta ne face frustrați și nervoși. Cedăm din cauza presiunii și sfârșim de cele mai multe ori acuzându-l pe cel mic sau învinovățindu-ne. Ciclul se repetă dacă nu suntem atenți. Autoînvinovățirea nu face decât să ne alimenteze alte gânduri negre despre noi care de abia așteaptă să fie din nou confirmate.
Așa că un nou conflict epuizant e pe cale să apară. Ce putem face? Să ne luăm energia chiar de la copil.
Citește și: Nu te lăsa deturnat de pe drumul cel bun!
Trăiesc într-o lume overrun
Nu am mai ascultat de mult timp Pink Floyd. Este o trupă de rock britanică care mi-a marcat profund tinerețea. Acum câteva zile în timp ce mergeam spre radio, Richard Wright îmi șoptea în ureche acest vers care descrie atât de bine ceea ce simt: No more than alive I’d barely survive, In a word… overrun (piesa „Wearing The Inside Out” de pe albumul „Divison Bells”). Viteza cu care timpul pare să treacă pentru mulți dintre noi este o realitate pe care eu nu o mai pot nega. Iar senzația pe care o am este că fie alerg odată cu lumea, fie voi fi descalificat. Această luptă zilnică de a nu pierde startul și a ajunge cu bine la final, unde mă așteaptă marele premiu, un somn de măcar șapte ore, o port și în relația cu Efrem. Agitat și bulversat de atâtea to do-uri, ajung in fața unui copil care îmi cere să fiu prezent. Iar în momentul acela, tot iureșul, toată forța gravitațională care mă ține în concret, în banalitatea cotidianului și în lupta pentru supraviețuire, se îndreaptă către el.
Mă simțeam vinovat și epuizat că nu mă conectez cu el
„Te joci?” e prima întrebare cu care mă întâmpină de obicei sau și mai dificil, „Ești bucuros?” Iar eu îi spun că sunt obosit. Obosit să joc acest rol, în care fug tot timpul și nu înțeleg de ce și pentru ce. Și cu cât Efrem devenea mai insistent, cu atât presiunea era și mai mare. Iar eu mă simțeam vinovat că nu pot fi în contact cu el. Iar asta mă epuiza enorm.
Într-o zi mi-am dat seama că de fapt oboseala mea ascunde ceva mai adând de care nu eram conștient. Iar acest ceva mă ținea departe de Efrem și de posibilitatea de a fi în contact cu el, chiar dacă oboseala fizică era o realitate. La un curs de psihoterapie, trainerul nostru spunea că atunci când era mic, mama lui îi spune deseori când plângea și era furios, că e de fapt obosit. Mesajul asta i-a intrat atât de tare în cap, că acum, adult fiind, când simte că e furios sau vede un episod de furie, brusc îl ia somnul. Am fost fulgerat de amintirile mele cu mama care imi spunea același lucru. „A, Marius, ești obosit… Iar eu urlam de furie.”
Energia mea se consuma pentru că nu eram în contact cu emoțiile mele
Așa că am învățat de-a lungul timpului să înlocuiesc o emoție cu alta: în loc de furie, să simt oboseală. Am stat câteva momente, și mi-am dat seama ce simt cu adevărat atunci când Efrem mă întâmpină fericit, iar eu vreu să fug. Mi-am dat seama că ceea ce trăiesc cu adevărat este Furia. Și că energia mea se pierdea în eter nu din cauza grijilor, ci din cauza luptei de a ține în ascuns o emoție de care îmi era rușine, nu știam să o gestionez sau îmi era frică să o arat.
Așa că m-am dus acasa și când scena s-a reluat, i-am spus lui Efrem ce se întâmplă cu mine. Că ceea ce simt acum este furie pentru că nu am acum cum să-mi îndeplinesc lucrurile de care am nevoie. Și că furia este o emoție naturală care mă ajută să pun niște limite în viața mea ca să nu mă las asaltat de grijii și alte lucruri epuizante.
Energia este limitată. Contează cum ți-o folosești!
În momentul acela am simțit cum mă relaxez, iar Efrem a fost foarte curios să afle de la mine ce este furia. Cel mai important pentru el a fost că eu am fost prezent și i-am vorbit despre mine. Și chiar atunci i-am spus: „Uite Efrem, pentru mine acum e important să mă odihnesc câteva momente ca să ne putem juca din nou. Știu că poate vei fi furios și accept lucru asta. Am nevoie insă să am grijă și de mine ca să pot avea și de tine.” Și, surpriză, a înțeles. Și a zis: „bine, tati”.
Cu siguranță că se vor mai intampla scene asemănătoare. Poate că eu nu voi putea fi în contact cu ceea ce simt de fiecare dată. Dar ceea ce s-a întâmpat atunci mi-a arătat clar că a recunoaște ceea ce trăiești în acel moment te conectează cu copilul tău. Iar energia pe care o simți e extraordinară, pentru că este energia emoției care stătea la pândă. Chiar dacă ești obosit, nu mai ești epuizat de gânduri și vinovății și poți acționa în consecință și poți pune limite. Am înțeles insă că înainte de a pune limite, trebuie să mă conectez cu el. Altfel, limitele devin reguli reci care creeză frustrare și revoltă.
Recunoșterea și conectarea cu copilul mi-au dat multă energie. Iar energia este limitată. Contează cum ți-o folosești și pe ce te focalizezi. Curaj!
