Divorțați de dragul copiilor!

Divortati de dragul copiilor/Totul despre mame

A rămâne împreună „de dragul copiilor” nu este o dovadă de iubire

Nimic pe lume nu va putea şterge definitiv rănile provocate de certurile crunte dintre părinţii mei. Gândul că ele nu se vor opri niciodată mă transformă de fiecare dată într-un copil speriat şi neputincios, chiar şi acum. A rămâne împreună şi a evita divorţul „de dragul copiilor” nu mi s-a părut niciodată a fi o dovadă de iubire. Prin prisma experienţei mele, el nu este altceva decât un act de egoism şi laşitate.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

sau
Înscrie-te cu Facebook

 

Sărbatori în familie, pline de durere si frică

Pentru foarte mulţi ani şi cu ecouri încă foarte dureroase în prezent, Crăciunul, Paştele sau Revelionul în familia mea erau unele dintre cele mai de coşmar zile din întregul an. Nu ştiu ce anume se întâmpla, ce vrăjitoare rea sau ce întâmplări oribile le întunecau minţile părinţilor mei fix în ceea ce ar fi trebuit să fie cele mai frumoase şi „de familie” sărbători de peste an. Cu mintea adultului de acum încerc încă să înţeleg. Însă niciun necaz, nicio cantitate de oboseală sau tot stresul care există pe pământul acesta dacă s-ar fi îngrămădit în vieţile părinţilor mei nu îmi pot explica orele de scandal care precedau fiecare zi de sărbătoare, apoi o însoţeau şi o petreceau încă nişte zile după.

Am crescut într-o casă în care scandalurile şi certurile între părinţi erau atât de frecvente încât prin clasa a noua am vrut să plec de acasă. Nu am plecat atunci, pentru că mama s-a prins şi a făcut o veritabilă criză de părinte neînţeles şi abandonat. Am plecat însă câţiva ani mai târziu şi cred din tot sufletul că dacă părinţii mei nu s-ar fi certat atât de urât şi atât înspăimântător, viaţa mea şi a copiilor mei ar fi fost cu totul alta. Pentru că am tânjit tot timpul dupa liniște și familie, am sacrificat aproape totul pentru ele, inclusiv studiile.

Dacă vrei să înțelegi mai bine ce înseamnă pentru un copil separarea părinților săi vino și tu pe27 ianuarie, la ora 18:30, la Librăria de la Humanitas Cișmigiu unde va avea loc atelierul susținut de psihologul Monica Lespezeanu cu tema ”Mama și tata te iubesc, dar se despart” și lansarea cărții ”Când părinții se despart. Cum să ne ajutăm copiii să treacă prin procesul de separare” de Penelope Leach. Cartea este disponibilă AICI.

Recomandări



Frica de bătaie a venit odată cu statul de „soţie”

În primii ani ai căsniciei mele, ori de câte ori ne certam, începeam să tremur şi să îmi rog soţul să nu mă lovească. Prima oară când m-a auzit a rămas perplex: este unul dintre cei mai blânzi oameni pe care îi cunosc şi niciodată în anii dinaintea nunţii nu îmi dăduse vreun motiv care să mă facă să gândesc aşa ceva. Şi nici în mintea mea nu apăruse gândul acesta cât timp am fost doar iubiţi; frica de bătaie a venit odată cu statul de „soţie”.

Frica de bătaie se cuibărise în mintea mea încă din primii ani ai copilăriei când, după spusele unei rude, asistasem la un astfel de „eveniment”. Mărturisesc că uitasem de el, ascuns probabil printr-un ungher de suflet, ca să nu mai doară. Nu am uitat însă următoarele bătăi, niciodată însă bătăi „ca la alţii”, nu, pentru că noi nu eram, Doamne fereşte, „o familie de nebuni”, ci doar o familie normală, ca toate celelalte, pentru că toţi părinţii se mai ceartă, dar totuşi ei se iubesc, după cum mă liniștea mama. Nu-i aşa? Nu prea… Foarte, foarte mult timp am crescut şi trăit cu această veritabilă lecţie de viaţă predată de părinţii mei: toţi oamenii se ceartă. În gura lor, acest „toţi oamenii se ceartă” însemna, concret, ca toţi oamenii îşi trezesc copiii din somn în miezul nopţii cu urlete şi zgomot de mobilă trântita; sau că îşi aruncă vorbe pe care copiii nici măcar nu le înţeleg, vorbe intime şi dureroase; sau că în toate familiile copiii intervin între părinţi să nu se mai bată, să nu mai dea palme, să nu mai izbească de pereţi. Oare în toate familiile copiii nu vorbeau despre „acasa”, din ruşine? Sau toţi copiii nu ieşeau din cameră de frică, noaptea, în mijlocul acestor ceruri „obişnuite”? Umblau şi ei zile la rând după scandal ca într-o casă a unor zombie, o casă în care nimeni parcă nu îi mai vedea, nimeni nu le spala hainele, nimeni nu le făcea de mâncare sau îi întreba cum a fost la şcoală doar pentru că părinţii erau prea dărâmaţi sub povara propriei dureri, a propriilor vieţi ratate?

Am fost, pe rând, când soţia tatălui meu, când soţul mamei mele

Am citit odată o poveste despre o familie rămasă fără mama în urma unei boli. O familie în care, în căutarea unui echilibru, fiica cea mare ajunge să împrumute, tacit, rolul de mama. Aceasta preia treptat rolul soţiei decedate, întâi în gospodărie, apoi îmbrăcându-i hainele, pentru că în cele din urmă să se mute definitiv în dormitorul matrimonial.

Eu am fost pe rând, mult timp, când soţia tatălui meu, când soţul mamei mele. Eram soţia tatălui meu când, încă de pe la 14 ani, am început să am grijă de fraţii mai mici, să fac curat, să spăl, să gătesc şi să îi calc tatălui meu cămăşile pentru serviciu, aşa încât el să nu mai simtă ca mama nu mai face toate acestea şi, credeam eu, să nu se mai certe. Seara, când el venea de la serviciu, stăteam eu cu el de vorbă şi povesteam întâmplări de peste zi, râzând, ca un cuplu, aşa încât ei să nu mai aibă ocazia de a se certa.

După o noapte de scandal, mama era legumă multe zile la rând. În scurtul timp petrecut acasă dormea sau plângea. Îmi era milă de ea şi, iraţional, deveneam prietenul ei, iubitul ei, cel care o alinta şi îi ştergea lacrimile, o punea să se spele şi să se aranjeze, cel care îi spunea că e frumoasă şi iubită.

1
2
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentJoaca în zăpadă. 4 temeri ale mamelor care nu au nicio justificare
Articolul următorEpisodul 83: Moș Crăciun, acest Bau-Bau bun
În fiecare zi discutăm despre neliniștile și problemele cu care se confruntă orice părinte, ne consultăm cu psihologi și medici pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi și vă punem la dispoziție toată experiența noastră de părinți pentru a vă fi alături în minunata călătorie a creșterii copiilor!