Jocuri simple care rezolvă probleme mari

Dr. Laura Markham ne oferă idei de jocuri pentru a ne conecta cu copiii, pentru a-i ajuta să își depășească probleme de zi cu zi și pentru a sprijini dezvoltarea inteligenței lor emoționale

„Joaca poate fi puntea atât de căutată care ne duce înapoi la legătura profundă şi emoţională existentă între părinte şi copil. Joaca, cu toată apropierea ei exuberantă şi încântătoare, poate uşura stresul părinţilor. Playful parenting este un mod de a intra în lumea celui mic, aşa cum hotărăşte el, cu scopul de a favoriza apropierea, încrederea şi conectarea”. (Lawrence Cohen, Playful Parenting)

Vino la întâlnirea cu dr. Laura Markham, din 13 mai 2017, și află cum poți deveni părintele blând de care copilul tău are nevoie sau cum îți poți ajuta copilul să devină un adult inteligent emoțional. Detalii AICI.

Dacă ai primi sfatul să setezi un cronometru, să uiţi de lista ta de urgenţe şi să te conectezi cu copilul timp de zece minute? Ce-ar fi dacă ţi-aş promite că, dacă faci acest lucru în mod regulat, copilul tău va deveni mai cooperant, iar tu te vei simţi mai plin(ă) de energie? Cum ar fi dacă joaca te-ar ajuta să devii un părinte mai fericit?

Copiii trebuie să se joace. E jobul lor. Toate mamiferele se joacă; e felul lor de a învaţă anumite abilităţi de care au nevoie atunci când vor fi mari, de la găsirea hranei şi până la crearea unei relaţii bune cu ceilalţi. Este, de asemenea, modul în care oamenii mici îşi procesează emoţiile.

Pe parcursul întregii zile, în fiecare zi, copiii trebuie să gestioneze sentimente complicate: frică (ce se întâmplă dacă e ceva sub pat?), gelozie (poate că într-adevăr îl iubeşti pe fratele lui mai mult!), umilință (profesorul a dat de înţeles că trebuia să ştie deja asta, şi toţi copiii au râs!), panică (dacă nu ajunge în timp util la baie?), furie (era rândul meu!), dezamăgire (îi pasă cuiva de ce vreau eu?!)… Unui copil de orice vârstă provocările zilnice fireşti îi stârnesc tot felul de emoții. Copiii dau frâu liber acestor emoţii prin joacă. Râsul, în special, transformă chimia corpului nostru, prin reducerea hormonilor de stres şi prin creşterea nivelului hormonilor de conectare.

Partea fizică predomină la copii, mai mult decât la adulţii. Când sunt răniţi emoţional, corpurile lor au nevoie să-şi descarce toată energia. Acesta este unul dintre motivele pentru care au atât de mult multă energie faţă de noi.

Dar putem folosi acest lucru în avantajul nostru, deoarece, atunci când iniţiem nişte jocuri fizice cu cei mici, ei râd, transpiră şi strigă, eliberând aceiaşi hormoni de stres pe care, altfel, ar trebui să-i descarce printr-un tantrum. Joaca este, de asemenea, modul în care copiii învaţă, încât atunci când părintele le predă o lecţie emoţională prin joacă, copilul o poate înţelege cu adevărat. Şi cel mai mare avantaj al jocului este că îi ajută pe părinţi şi pe copii să se simtă mai aproape.

Îmi dau seama că la finalul zilei s-ar putea ca tu, părintele, să fii epuizat. Eu, de exemplu, m-aş tolăni mai degrabă pe canapea, în loc să dau tonul la o astfel de activitate. Vestea bună este că aceste jocuri pe care le propun mai jos nu trebuie să dureze mai mult de 10-15 minute.

Şi, crezi sau nu, celor mai mulţi părinţi li se par energizante. Asta pentru că și tensiunea sau iritarea pe care le acumulăm ne obosesc. Când ne jucăm, descărcăm hormonii de stres la fel ca cei mici, oferindu-ne energie în plus spre partea a doua zilei. Deci, atunci când copilul tău îţi cere să se joace, nu sta pe gânduri. Sigur, e posibil să te joci cu păpuşile sau să construieşti o pistă de tren. Dar la început se va juca cu tine tăvălindu-se pe jos pentru câteva minute şi nu fi surprins dacă copilul tău iubeşte acest gen de joc atât de mult, încât o să-ţi ceară să-l repeţi iar şi iar.

Iată câteva idei care să-ţi facă poftă de joacă!

Când copilul e agasant

„Ţi s-au epuziat din nou îmbrăţişările? Ia să vedem ce putem face!” Ia-l pe ce mic şi dă-i o îmbrăţişare LUNGĂ, pe cât de lungă poţi. Nu slăbi îmbrăţişarea până când nu începe să se agite şi apoi nu-i da drumul imediat din strânsoare. Îmbrăţişează-l şi mai tare şi spune-i: „Ador să te îmbrăţişez! Nu vreau să mă opresc niciodată din aceste îmbrăţişări. Îmi promiţi că pot să te îmbrăţişez din nou în curând?” Apoi dă-i drumul şi conectează-te la el cu un zâmbet mare şi cald, zicând: „Mulţumesc! Aveam nevoie de asta!”

Iată şi o variantă mai puternică, în special pentru situaţiile în care copilul devine frate mai mare:

Convinge copilul la un nivel mai profund că îl iubeşti fugărindu-l, îmbrăţişându-l, sărutându-l, lăsându-l să scape şi repetând toată joaca din nou şi din nou.

„Am nevoie de Michael al meu… n-ai cum să scapi… trebuie să te îmbrăţişez şi să te acopăr cu sărutări… oh, nuuu, ai scăpat… vin după tine… trebuie doar să te sărut mai mult şi să te îmbrăţişez la fel de mult… eşti prea rapid pentru mine… dar nu voi renunța niciodată… te iubesc prea mult… te-am prins… Acum o să-ţi sărut degetele de la picioare… Oh, nuuuu, eşti prea puternic pentru mine… Dar o să vreau mereu mai multe îmbrăţişări de la Michael… ”

Acesta este jocul meu preferat, cel care garantat îl va face pe copil să nu mai aibă îndoieli cu privire la faptul că e iubit de ai lui (şi orice copil care are un comportament ”nepotrivit” e plin de îndoială). Eu i-am pus acestui joc numele de Reparatorul, pentru că repară orice este greşit. Iată ce mi-a spus un părinte: „Sunt şocat de cât de mult adoră fiul meu acest joc! Nu cred că l-am auzit vreodată spunând „hai să ne mai jucăm!” de atâtea ori! 🙂

Şi iată şi versiunea amplificată care implică ambii părinţi:

Bateţi-vă amândoi pe copilul vostru (în glumă), încercând să vedeţi cine poate să-l smulgă şi să-l îmbrăţişeze. „E al meu!”, „Ba al meu!”, „Dar am atâta nevoie de el!”, „Nu, eu am nevoie de el! E mereu al tău!”

Când copilul este morocănos

„Pari să n-ai chef de nimic. Am o idee. Vreau să te aud spunând NU atât cât vrei. Eu o să spun DA, iar tu poţi răspunde NU în acelaşi ton al vocii. Aşa că atunci când spun DA în această voce joasă, tu spui NU cu o voce joasă. Când spun DA cu această voce piţigăiată, tu spui NU cu această voce piţigăiată. Bine?”

Când copilul este supraexcitat

„Ai atât de multă energie acum. Ce putem face cu toată această energie? Vrei să te învârţi? Vino-ncoace sau hai cu mine afară, că e mai sigur să te învârţi acolo, şi voi sta cu tine!”

Găseşte un loc sigur în care nu sunt alţi copii sau părinţi care ar putea să-l suresciteze şi mai mult şi lasă-l să învârtă sau sară în sus şi în jos ori să alerge în jurul tău, adică orice vrea el să facă. Când pică epuizat, îmbrăţişează-l şi spune-i:

„Este atât de distractiv să fii atât de entuziasmat. Dar, uneori, eşti mult prea surescitat şi ai nevoie de un pic de ajutor pentru a te calma. Acum, hai să respirăm adânc de trei ori pentru a ne relaxa. Inspirăm pe nas, expirăm pe gură. 1… 2… 3… Bine! Te simţi un pic mai calm? E bine să ştii cum să te calmezi. Acum, să ne îmbrăţişăm puţin şi să ne apucăm de citit o carte”.

Când între tine şi copilul tău se dau nişte lupte pentru putere

Dă-i copilului tău şansa de a fi cel mai puternic şi de a învinge printr-un surplus de inteligenţă monstrul cel teribil, adică pe tine! Mârâie şi fă tot felul de grimase către cel mic, spunându-i că o să-l prinzi şi o să-i arăţi cine e şeful… dar când fugi după el, împiedică-te mereu şi lasă-l să te întreacă şi să scape. Dă-i o telecomandă şi prefă-te că te poate opri cu ea sau că te poate face să te duci înainte şi înapoi. Când bate palma cu tine, prefă-te că aproape te-a răsturnat. O altă variantă a acestui joc e să-i dai celui mic o pană sau o pernă, cu care să te lovească. De fiecare dată când te loveşte, rostogoleşte-te! Repetă jocul, atâta timp cât el chicoteşte. Şi învaţă să recunoşti puterea formidabilă a copilului tău: „Eşti atât de puternic! Ai reuşit să mă dărâmi!”

Când copilul trişează la jocuri

Spune-i: „Se pare că avem reguli noi acum… Dar cum de câştigi întotdeauna?! … Nu-mi place să pierd!” Joacă perfect rolul de „ratangiu trist”, astfel încât copilul să radă de tine.

Când copilul este superlipicios sau când s-a confruntat cu anxietatea de separare

Fii şi tu lipicios, superexagerat şi prostuţ. „Ştiu că vrei să-mi dai drumul, astfel încât să poţi pleca la joacă, dar am nevoie de tineeee! Vreau doar să fiu cu tineeee. Te rog să stai cu mineeee acum!” Ţine-l pe copil de mâna sau agaţă-te de hainele lui. Lui o să-i placă sentimentul că el e cel care hotărăşte când să se desprindă de tine, în loc să simtă că e îndepărtat. Dacă te porţi destul de prosteşte, el va chicoti şi va elibera nişte tensiuni pe care le-a acumulat. Când te împinge cu putere spune: „Nu-i nimic. Ştiu că te vei întoarce. Noi întotdeauna ne întoarcem unul la celălalt.”

Când copilul trece prin etapa „vreau doar la mami (sau la tati)”

Lasă-l pe părintele preferat să stea pe canapea. Strecoară-te între copil şi acel părinte şi spune: „Nu poţi să ajungi la mami! Eşti în întregime al meu! Doar eu stau cu tine! O să te opresc să ajungi la mami!”

Când încearcă să ajungă la mami, ia-l în braţe, dar împiedică-te şi prefă-te că nu reuşeşti. Când ajunge la mama, ea râde, îl îmbrăţişează şi apoi îi dă drumul. Tu te plângi că ţi-a scăpat, dar continuă să-l provoci şi să încerci să-l prinzi. Adoptă un discurs exagerat. „N-ai cum să treci de mine pentru a ajunge la mami!” şi apoi împiedică-te şi lasă-l să te împingă şi să treacă de tine. El ar trebui să chicotească peste măsură, ceea ce înseamnă că scoate la suprafaţă temerile şi neliniştile sale.

Când copiii tăi se ceartă destul de mult

Când sunt calmi, spune-le: „Vă rog să vă luaţi la harţă acum.” Când încep să se hârjonească, pretinde că eşti un comentator TV. „Suntem în arenă în seara asta şi ne uităm la cele două surori care nu par să se înţeleagă! Vor remedia situaţia sau nu? Rămâi cu noi în timp ce analizăm în direct acest comportament! Observaţi cum sora mai mare este autoritară, iar sora mai mică este cea care o provoacă! Ambele fete doresc aceeaşi bucată de salam! Credeţi că vor rezolva situaţia? Sunt destul de inteligente ca să înţeleagă că în frigider e mai mult salam? Fiţi pe recepţie…” Copiii vor chicoti şi se vor detensiona şi vor vedea cât de prosteşte se poartă.

Când copilul tău nu e niciodată mulțumit

Alocă în fiecare zi câte 15 minute zi pentru îmbrăţişări. Bucură-te de atingerea copilului tău. Nu analiza prea mult totul de data asta. Doar sărută-l pe nas, ciufulește-i părul, lasă-l să se cuibărească în poala ta. Leagănă-l în braţele tale. Jucați-vă nişte jocuri fizice pe care le-aţi jucat atunci când a fost mic. Dacă ai nevoie de puţin ajutor ca să intri în starea de spirit potrivită, uită-te împreună cu cei mici la poze vechi: „Ai fost atât de adorabil, aproape la fel de adorabil ca acum!”

Când copilul trece prin etapa plângăcioşilor

Aminteşte-ţi că un scâncet este o expresie a neputinţei. Refuzul de a-l „auzi” atâta timp cât nu foloseşte o voce de „copil mare” nu face altceva decât să nu îi acorde validare. Demonstrează că ai încredere în faptul că cel mic poate să folosească şi vocea lui „puternică” şi oferă-i ajutor ca s-o găsească printr-un joc:

„Hei, unde a dispărut vocea ta puternică? A fost aici un minut în urmă. Ador vocea ta tare! Te voi ajuta să-o găseşti. Ajută-mă să o caut. E sub scaun? Nu… În coşul cu jucării? Nu…
Hei! Ai găsit-o!! Asta a fost vocea ta puternică!! Ura! Îmi place vocea ta puternică! Acum spune-mi din nou ce-ţi trebuie, dar cu vocea ta puternică. ”

(Dacă acest lucru nu funcţionează, e pentru că copilul tău are nevoie de mai multă sensibilitate şi poate de o ocazie de a plânge.)

Când vrei să-l ajuţi să adoarmă seara

Spune noapte bună pentru fiecare parte a corpului copilului, atingând uşor, pe rând, fiecare parte, cu un masaj mic. „Noapte bună, umăr… noapte bună, braţ… noapte bună, cot… noapte bună, antebraţ… noapte bună, încheietura mâinii… noapte bună, mână… noapte bună, degete.”

Nu te grăbi, astfel încât cel mic să-şi relaxeze fiecare parte a corpului pe măsură ce o identifici. Cu cât te vei putea relaxa, pur şi simplu, şi conecta cu copilul tău, cu atât mai mult îl ajuţi pe copil să îşi conștientizeze fiecare parte a trupului şi să fie pe deplin prezent.

Când copilul a furat ceva

Fă-l să râdă punând o jucărie de pluş să joace rolul celui care „fură” lucruri din toată camera. Între timp, mama animalului de pluş începe să caute lucrurile furate. „Nu găsesc nicăieri bolul câinelui! Unde-o fi?!” Desigur, grămada de lucruri furate e chiar în fața ei. (Va trebui în continuare să ai o discuţie cu copilul despre dorinţa lui de a păstra lucrurile furate, dar care trebuie să fie înapoiate, şi că, pe viitor, el îţi poate spune care sunt lucrurile pe care le vrea. Dar un joc de genul asta va scoate ruşinea şi anxietatea din ecuaţie pentru amândoi şi îl va ajută pe copil să fie dispus să facă modificări.)

Când copilul s-a tot plâns şi a protestat

Lasă-l să facă asta.

„Ok, au fost atât de mult lamentări (sau proteste în toată regulă)! Asta este ultima ta şansă de a te plânge pentru restul zilei. Dau drumul la cronometru şi îmi pun căştile în urechi. Vreau să te plângi şi să protestezi cât de tare poţi pentru următoarele trei minute. Ai doar trei minute, profită din plin de ele! După asta, ne întoarcem la vocea noastră normală din interiorul nostru. Pe locuri, fiţi gata, start! ”

Când copilul se confruntă cu o problemă dificilă, aşa cum e începutul şcolii, cu certuri în parc ori cu o stare fizică proastă

Ia un animal de pluş pe post de părinte şi unul pe post de copil şi gestionează situaţia. Folosirea jucăriilor de pluş îi îndepărtează un pic de realitate, astfel încât multor copii li se pare mai confortabil să comunice astfel, dar alţi copii preferă să ia ei înşişi situaţia în mâini (spre deosebire de joaca în care se folosesc păpuşi sau jucării de pluş).

„Să ne prefacem că suntem în parc şi eu vreau o jucărie de la tine, dar tu nu vrei să mi-o dai” sau „Să presupunem că tu eşti profesorul şi eu sunt elevul” sau „Să presupunem că eşti doctor şi eu sunt pacientul. ”

Redarea acestor situaţii care le provoacă copiilor atât de mult stres îi ajută să simtă că au mai mult control asupra propriilor emoţii. În plus, le permite să fie ei cei puternici într-o situaţie în care e posibil să se fi simţit neputincioşi şi umiliţi în viaţa reală.

Când vrem să rezolvăm o problemă constantă, cum ar fi un copil care pierde timpul dimineaţa sau seara, la culcare

Într-un weekend, ia două animale de pluş, mamă şi copil. Faceţi-le să reproducă ceea ce se întâmplă dimineaţa şi seara, la culcare. Animalul – copil o să se văicărească, va opune rezistenţă, va face un tantrum. Animalul – mamă se va enerva (dar nu-l speria pe cel mic exagerând. Fă, mai degrabă, ca mama să fie un părinte stângaci, dar amuzant.) Copilul va fi fascinat. Apoi, dă-i copilului tău jucăria pe post de mamă, ca să reia scenariul, iar tu vei fi copilul. Fă ca joaca să fie amuzantă, astfel încât să puteţi chicoti şi să vă puteţi detensiona. Include în scenariu părţi în care copilul merge la şcoală în pijamale sau mama merge să lucreze în pijamalele ei ori copilul trebuie să ţipe la mamă ca să se grăbească. Sau o parte în care mama spune: „Cui îi pasă de întâlnire aia? Să-i spunem şefului că e mai important să-ţi găsim maşinuţa de jucărie!”

Oferă-i în lumea asta fantastică ceea ce nu poate avea în realitate. Poţi şi tu, de altfel, să înveţi ceva despre cum poţi face ca lucrurile să funcţioneze mai bine. E aproape sigur că vei vedea mai multă înţelegere şi cooperare din partea copilului în ziua de luni, vei dezamorsa tensiunea şi vei avea şi şansa de a vedea cum te percepe copilul tău!

Când vrei să te reconectezi

Începe o luptă cu perne sau o luptă cu bulgări de zăpadă ori un joc de wrestling în care le scoţi şosetele celorlalţi (adică o scuză pentru îmbrăţişări). Sau dă-i copilului o pernă pe care încerci mai apoi să i-o iei. Lasă întotdeauna copilul să câştige. Copiii au nevoie de astfel de jocuri. S-ar putea să-ţi dai seama că îţi plac şi ţie!

Atâta timp cât copilul râde, jocul reuşeşte să atenueze anxietatea şi să crească starea de bine. Nu fi surprins dacă copilul tău vrea să joace aceste jocuri la nesfârşit. Ele au rolul de a destresa, îl ajută pe copil să-şi gestioneze emoţiile şi, crezi sau nu, sunt distractive!

* Acestea sunt jocurile pe care le recomand adesea părinţilor, şi, deşi le-am adaptat de-a lungul anilor, nu le-am inventat eu. Unele provin din bogata tradiţie a terapiei prin joc sau au fost inventate chiar de clienţii mei; unele au fost inspirate de lucrările scrise de Lawrence Cohen (Playful Parenting), Becky Bailey (I Love You Rituals), Patty Wipfler (Hand in Hand Parenting) şi Aletha Solter (Attachment Play.) Pentru mai multe idei cu privire la folosirea jocului pentru a ne conecta cu copiii şi a-i ajuta să-şi rezolve probleme, recomand cărţile acestor autori.

Copyright © 2015 Dr. Laura Markham, traducere de Raluca Dumitrică cu permisiunea autorului. Articolul original a apărut aici.

Volumul “Părinți liniștiți, copii fericiți”, de Dr. Laura Markham, este disponibil aici.

 

Intră în conversație