Mă-sa vs Ta-su: Câţi copii facem, deci?

Câți copii facem sau e bine să faci încă un copil la comanda primului?

Mă-sa și Ta-su sunt la ananghie: tocmai ce-au dat cu nasul de puțină libertate și primul lor copil cere încă un bebeluș. Ce e de făcut?

Mă-sa vrea copii

Suntem părinți de patru ani. Uneori ni se pare că au trecut așa de repede, încât ne uităm la copilul mare și ne întrebăm oare cum a ajuns asta micu’ așa mare? Alteori, obosiți și tracasați, ne rugăm de el: „Crești odată copile, să ne mai odihnim și noi că nu mai putem.” Deh, sunt zile și zile. Dar nu ne-am gândit încă dacă e cazul să mai aducem un suflet de om pe lume, parcă nu suntem încă pregătiți deși eu, mama, aș mai vrea. Însă, el, tata, parcă ar vrea și nu prea. Dacă noi nu știm ce vrem, las că știe copilul nostru unic. Așa se face că, de mai bine de juma de an, în fiecare zi, aduce cum-necum vorba despre venirea pe lume a unui frate sau a unei surori, depinde de chef. De vrut, sigur că vrea.

– Mama, noi când mai facem un frățior?, întreba el în toamnă, dulce foc.

– Noi nu avem cum să facem un copil, ci doar eu și tatăl tău.

– Adică soțul tău? Ah, ok, deci, tu și soțul tău când îmi faceți un bebeluș?

– Nu știm, nu suntem încă pregătiți pentru încă un copil. Tu ești pregătit să ai un frate sau soră bebeluș?

– Sigur că sunt. Deci, când? Vreau să îmi faceți chiar ACUM un bebeluș. Și promit că mă joc cu el și o să am grijă de el și o să va ajut. Dar va rog, ACUM îmi puteți face unul? Cam cât durează să iasă?

– În primul rând, avem nevoie de intimitate, nu se face pe loc un copil, și în altă ordine de idei, ar dura cel puțin 9 luni. Și ar trebui să îmi crească burtă și să mergem la doctor și tot așa.

– Bine, atunci, cât mă uit eu la desene, voi mergeți în dormitor, vă închideți ușa pentru intimidate și îmi faceți bebelușul. Mâine dimineață mergem la doctor și îl vedem pe ecran și apoi așteptăm să iasă.

Ta-su se sperie

Eu am tot tăcut ba amuzat, ba speriat în timpul discuției de mai sus, dar când a zis să mergem ACUM în dormitor și să facem un copil cât se uita el la desene, mai să leșin. Și de râs, dar și de spaimă. Parcă mă vedeam făcând dragoste cu soția mea și pe Luca strigând din sufragerie tare, ca să acopere volumul desenelor animate: „Taaataaaa, maaamaaa, mai aveți mult?” Horror! Am simțit instantaneu o erecție inversă, o castrare psihică și o lovitură în vintre care m-a blocat. Nu puteam să zic nimic. Situația era și hilară, și înspăimântătoare în același timp. E nasol și să fie copiii prea informați despre cele lumești că îți dau câte una de te blochează. Am intervenit într-un târziu, când am încetat să mai tremur, spunând că nu se fac copiii așa la comandă și că trebuie mai multă intimitate. El a continuat relaxat că se duce la bunici la noapte ca să ne lase să îi facem frățiorul în liniște. Și totuși… Nu știu de ce, în momentul ăsta nu prea îmi vine să o iau de la capăt cu scutece și caca, cu plânsete și ținut în brațe toată ziua, cu dependență totală și alte chestii de genul ăsta. Abia ce am început să mai ieșim și noi liberi în lume de când copilul mai doarme câte o noapte pe la bunici, abia ce am redescoperit viața de cuplu noaptea și bucuria unei case goale pentru câteva ore și parcă nu pot renunța așa ușor la asta. Aștept să crească Luca de prea multă vreme ca să o iau din nou de la zero. Încă nu pot. Mai am nevoie de puțină golăneală și tinereală înainte de a ma maturiza din nou.

Mă-sa se mai gândește

Povestea continuă cu etapa când s-a supărat pe noi că nu îi facem nimic viu de jucat și, implicit  pe toți bebelușii lumii, și ne-a rugat să îi scriem un afiș în care pune interzis bebelușilor care îi trec pragul camerei sale, laboratorul lui secret. Adică, dacă tot nu are, măcar să nu aibă de-a face cu ei. Cam așa arată interdictia:

Interzis- bebelușilor-totul-despre-mame
Interzis- bebelușilor-totul-despre-mame
Interzis bebelușilor
Interzis bebelușilor

Ta-su aproape cedează

Dacă a văzut că nu merge cu bebelușii, a început să tragă de noi să îi luăm cățel sau pisică, dar și aici am fost tari pe poziție. Eram la un milimetru să aducem o mică mâță în casă dar ne-am dat seama că Delia e alergică la părul de pisică și am scăpat. S-a multumit aparent cu încă patru pești în acvariu… Dar nu a durat mult.

Mă-sa cochetează cu ideea

Ne-am întors în momentul în care își dorește și iubește bebelușii și aduce vorba despre cum stau bebelușii în burtă și despre cum s-a născut el, inevitabil, cerându-ne un bebeluș atunci când va fi școlar. Adică atunci când va fi destul de mare încât să ia bebelușul cu el la metrou, să îl lase la creșă, așa încât noi, părinții să putem lucra în continuare. Ceea ce ni se pare deja rezonabil. (Revenim cu un up-date peste doi ani fix.)

Ta-su e liniștit

Acum, fie vorba între noi, cam are și copilul dreptate cu simțirile lui. Dacă vrem să mai facem un copil, cam ăsta ar fi momentul. El cred că știe că dacă mai apare un frățior peste câțiva ani, când el va fi mai mare, acesta va deveni o povară pentru el. Deci, dacă vrea rude, ar trebui să cam insiste acum. Oare din cauza asta nu mai doarme între noi de ceva vreme? Ne lasă oare să ne redescoperim?

 

Voi cum ați prins curaj să treceți la copilul numărul doi? Sau ați suferit vreun accident fericit și trebuie să ne lăsăm la voia întâmplării?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație