De la critici și comparații la iubire și acceptare
Una dintre cele mai mari suferințe pe care le văd la mămicile care trec pragul cabinetului meu este cauzată de mantra „nu sunt o mamă suficient de bună”, camuflată sub diferite replici: “mama Raniei pare să facă totul cu atît de multă dăruire”, “Soniei îi iese totul atît de bine”, “toate celelalte mame se înțeleg atât de bine, dar eu…”
Soluția la care mintea umană se gândește automat este „vreau să mă ajutați să-mi cresc stima de sine”, pentru că, „dacă aș fi o persoană mai energică, mai slabă, mai creativă, mai încrezătoare, atunci cu singuranță m-aș simți fericită.”
Dar, oricît de dureros sună, aceasta este doar o altă amăgire din partea minții care oricum ajunge din nou și din nou la concluzia că, indiferent de cît succes am, cît de mult am evoluat ca părinte, partener sau angajat, NICIODATĂ nu este suficient. Asta deoarece de mici am învățat să ne comparăm cu ceilalți și, în ironia vieții, mereu vom găsi pe cineva mai frumos, mai puternic, mai încrezător, mai bun, mai competent. Comparații care devin și mai împovărătoare atunci când suntem extrem de vulnerabili datorită schimbărilor semnificative pe care le implică trecerea de la viața în doi la viața în trei, după nașterea primului copil, și ne dăm seama că suntem năpădiți de un roport de frici, anxietăți și vinovății de care credeam că am scăpat de mult timp.
Ceea ce puțini știm este că „stima de sine” în forma ei cea mai pură și mai sănătoasă este bazată pe o imagine clară și echilibrată asupra calităților și defectelor noastre – sincer, fiecare mamă pe care am cunoscut-o a avut suficient din ambele. Pentru majoritatea mamelor a fost relativ ușor să le accepte pe cele pozitive și într-o formă integrată (așa cum ne-a învățat dr. Daniel Siegel) să le poarte cu mândrie, respect și eleganță. Marea provocare, însă, apare atunci când vine vorba de a ne observa vulnerabilitățile și limitările cu multă curiozitate, răbdare și uneori umor – adică cât mai mindful posibil.
Ființa umană este imperfectă
Iar în acest demers terapeutic cel mai mult ne ajută auto-compasiunea – ceea ce am putea spune că înseamnă cu adevărat “iubirea de sine” – acel ceva despre care eronat se spune că ne face narcisici, egoiști sau aroganți. Cercetările din psihologia științifică ne arătat că nu exprimarea iubirii de sine duce la aceste forme de supracompensare, ci exact lipsa ei. Auto-compasiunea implică blândețe față de noi înșine, chiar și atunci când viața pare să scape de sub control și mintea caută însetată să găsească unde am greșit în trecut sau cât de mult vom avea de suferit din această cauză în viitor; sau atunci când observăm ceva ce ne displace la propria persoană. Orice persoană matură din punct de vedere emoțional va fi de acord cu mențiunea că ființa umană este imperfectă, astfel auto-compasiunea poate facilita și conectarea dintre noi și ceilalți, deoarece va crește toleranța inclusiv față de greșelile copiilor și adulților din jurul nostru. Putem chiar spera ca auto-compasiunea va genera mai puțină critică și negativism chiar și în mult îndrăgita comunitate online – Facebook – acolo unde am ajuns să cultivăm tot mai multă durere și suferință.
Auto-compasiunea implică și una dintre practicile mele preferate în materie de psihologie – mindfulness – sau deschiderea pentru a trăi în momentul prezent, a fi conștient de propriile gânduri, senzații și emoții, și a le îmbrățișa într-o manieră non-critică. Într-o abordare mai simplă avem nevoie să facem loc în lumea noastră interioară și durerii – deoarece face parte din viața de zi cu zi. Realitatea ne arată că “durere X acceptare = vindecare”; în timp ce “durere X rezistență = suferință”. (Pentru a aborda în profunzime acest subiect vă recomand cu încredere cartea “Mindfulness pentru părinți” un ghid pentru o viață binecuvântată scris de Myla & Jon Kabat-Zinn.)
„Mă accept și mă iubesc așa cum sunt”
Astfel, în loc să continuăm cu strategiile de a ascunde, suprima sau ignora părțile mai puțin pozitive din noi sau de a le exagera ca într-o telenovelă hispanică cu iz personal, este mult mai sănătos dacă le observăm, acceptăm și odată conștientizate ajungem să trăim cu ele în așa fel încât să devină părți integrate ale noastre.
Iar mantra personală care ne poate ghida în aces drum este “mă accept și mă iubesc așa cum sunt” – chiar dacă asta nu înseamnă că suntem cei mai buni, cei mai frumoși sau cei mai populari. Este adevărat că avem nevoie de puțin curaj pentru a trăi în acest fel, însă merită tot efortul atât pentru noi, cât și pentru cei mai iubiți nouă.
