O mamă epuizată va dărui prea puțin copilului ei

mama-epuizata-liniste-totul-despre-mame

Zile în șir trec grăbite. Parcă ieri a fost ziua copilului și acum îți dai seama că e ziua lui iar. Parcă ieri ai fost în vacanță și deja curg ofertele pentru o vară care pare lipită de cealaltă.

Când trece timpul și noi când ne oprim să ne odihnim? Poate mâine. Numai că acel mâine se transformă în poimâine, în week-end și tot așa. Până când, de fapt, ne tragem sufletul din mers, ne suflecăm mânecile și găsim un pic de energie să le facem pe toate azi, mâine, poimâine și, desigur, în week-end.

Tu mai poți?

Eu simt, câteodată, că nu. Că sunt o mamă epuizată, obosită în toate oscioarele corpului meu. Știu că nu pot să mă opresc pur și simplu, să-mi iau pauză așa cum aș vrea. Să mă pierd într-o carte, să stau trei ore în cada fierbinte sau să ajung pe o insulă unde să aud doar valurile și pescărușii. Sunt aici, iar aici sunt lucruri de făcut care vin peste alte lucruri de făcut. Aici se aud mașinile, glasurile vecinilor, copilul care are nevoie de ceva, alarma telefonului dimineața. Și chiar dacă mi-ar plăcea să am niște rezerve secrete de energie, realitatea e că nu le am. Le inventez și le croșetez ca să pot funcționa, dar oare cum poți face să te odihnești de-adevăratelea fără să îi lași baltă pe cei care au nevoie de tine?

Ia-ți timp pentru tine, dragă mamă epuizată!

Am observat că singura persoană care îmi poate face cadou timp sunt eu însămi. În loc să tot aștept momentul în care nevoile celor din jurul meu vor fi îndeplinite, pentru ca să mă pot odihni, am recurs la partea aceea din mine care îmi țipă în timpane că vrea timp de calitate cu mine însămi. Vinovăția să se ducă pe apa sâmbetei! Aș putea să-mi spun că am nevoie de timp de calitate cu mine ca să pot fi o mamă mai bună. Însă nu despre asta e vorba. Am nevoie de timp ca să mă reconstruiesc și încarc ca să fiu eu mai bună sau mai bine pentru mine. Să mă privesc cu drag în oglindă, să-mi placă de mine. Sigur, o mamă epuizată va dărui mai puțin copilului ei pentru că nu mai are de unde să dăruiască. Însă am decis că nu voi lua lucrurile așa. N-am să mă răsfăț pentru copil sau soț, ci pentru mine.

Nu te lăsa pe mâine!

În toată gălăgia din jur, îmi pun mîinile peste urechi și ascult ce se petrece în mintea mea. La început, nu disting aproape nimic, se suprapun și se intercalează gînduri. 99% nu sunt despre mine, ci despre ce am de făcut. Asta nu poate fi sănătos. În definitiv, eu sunt eu. Undeva trebuie trasă linie. Vreau să fiu mai mult decât acel amărât de 1% pentru mine. Fac liniște în gânduri, amân ce se poate amâna. Cine a spus să nu lași pe mâine ce se poate face azi a lansat o mare gogomănie. Sau poate se referea tocmai la timpul pe care ți-l dedici ție. Pot azi să-mi fac cadou o oră de liniște, însă nu pot aștepta până mâine. Spre deosebire de alte preocupări, cum ar fi călcatul rufelor. Prozaice, sarcinile după care ne organizăm timpul ajung să ne secătuiască de bucurie. Și atunci lasă pe mâine ce se poate lăsa pe mâine. Tu nu te poți lăsa pe mâine!

Și copiii cui rămân?

Tot nouă. Dar întâmpinați cu bucurie. Ca niște oameni separați de noi – căci asta sunt! – și totuși parte din ființa noastră. Ei nu au venit pe lume să ne facă să ne simțim ca la maraton, zi de zi. Au venit să își împlinească propriul destin, noi suntem aici ca să-i sprijinim. Nu ca să le trasăm viața, orele și minutele cu rigoarea cu care planifici un eveniment corporate. Abia atunci ne vom simți odihnite, când vom realiza asta. Și abia atunci îi vom învăța și pe ei să se bucure de o clipă de liniște, de o jucărie pe care poți să o folosești cu imaginație. Abia când noi vom ști să ne acordăm liniște, la nevoie, vor putea și ei să respire ușurați și să nu se simtă sufocați de o mamă epuizată.

Citește ”Dacă eu am reușit poți și tu”, cartea din care vei învăța cum să te organizezi ca să le poți face pe toate! Aceasta este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație