România, ţara oamenilor fără frici şi nevoi emoţionale

gaspar-gyorgy-totul-despre-mame

Este extrem de sănătos să ne exprimăm vulnerabilitatea și nevoia de conectare, chiar dacă mintea sau societatea ne spun că aceste sunt semne de slăbiciune

De mici suntem crescuți să ne ascundem durerea și să (re)negăm suferința sau să facem orice altceva în afară de a o exprima. Îmi răsună și acum în minte cuvintele bunicii “Trebuie să fii puternic și să nu spui ce te doare, că dușmanii sunt mulți și abia așteaptă să te doboare”! Desigur, bunica mea nu avea cunoștințe de psihologie și a trait și într-o perioadă în care, probabil că, negarea era cea mai bună strategie de autoapărare, chiar dacă pagubele sufletești erau inimaginabil de mari (și care, potrivit studiilor recente din neurobiologia interpersonală, se transmit pe cale genetică de la o generație la alta).

Dependența emoțională a căpătat în timp o reputație negativă la nivel mondial și, din păcate, acest trend a cuprins și România. “Aveți măcar puțină educație și înlocuiți acest termen cu interdependența”, spune o voce critică din mulțime, care consideră că dependența emoțională este o dovadă clară de imaturitate și patologie clinică.

Însă adevărul este că toți depindem de cei din jurul nostru; este parte a condiției umane indiferent de vârstă, statut sau nivel educațional. În ultimii ani, s-a insistat obsesiv pe “mitul adultului sănătos”, care este un munte de independență și autosuficiență și care nu are nevoi emoționale sau sufletești, deoarece acestea sunt sub demnitatea sa. Însă dacă ne uităm la ce panică trăim atunci când ne cade netul, la ce facem atunci când ni s-a îmbolnăvit pisica sau cum căutăm cu disperare un dentist când ne doare măseaua, atunci ne dăm seama cât de important este sistemul nostru relațional și cât de dependenți suntem cu adevărat unii de alții.
Independența a ajuns să devină un deziderat cultural atât de vânat, încât cei mai mulți dintre noi ne simțim rușinați sau vinovați dacă simțim o nevoie de suport sau apropiere emoțională.
Această rușine este la noi, românii, atât de adânc înrădăcinată, încât nici nu mai îndrăznim să o punem sub semnul întrebării.

Un bun prieten de-al meu a ales chiar să înlocuiască exprimarea emoțională de orice fel cu eticheta “sunt stresat”, iar într-o situație în care era mai mult decât evident că simte frică mi-a răspuns “păi nu sunt fraier să recunosc că-mi este frică, ar râde lumea de mine!”

Experiențele dureroase ne învață cât de multă nevoie avem unii de alții

În calitate de psiholog clinician și psihoterapeut relațional știu cu mare exactitate că dependența și suferința sunt component esențiale ale condiției umane. Mai devreme sau mai târziu, în viață, experiențele dureroase ne învață cât de multă nevoie avem unii de alții. Iar din păcate, în astfel de momente atât noi, bărbații, cât și femeile, ne simțim puternic rușinați de propria nevoie de iubire, confort psihologic sau reasigurare emoțională, deoarece mintea noastră și legendele urbane ne spun că acestea sunt semne dezgustătoare și defecțiuni de caracter.
Relitatea științifică ne confirmă prin sute de studii de specialitate că o conectare emoțională puternică este un semn evident de sănătate mintală, în timp ce izolarea emoțională este adevărata cale spre degradare psihologică și îmbolnăvire fizică.

Așa cum am mai amintit, sunt genul de persoană care prin natura profesiei intră în contact cu o mulțime de oameni – iar unul din clișeele clasice cu care mă întâlnesc este că “un bărbat adevărat nu cere suport pentru problemele emoționale” (mai mult decât atăt, un bărbat adevărat nu cere ajutor nici pentru a afla o direcție anume când se află la volan, comportament pe care-l recunosc la mine și la mulți bărbați din familia mea). Însă, din fericire, acest lucru se schimbă încetul cu încetul. În urmă cu cinci ani erau foarte puțini bărbații care mă sunau pentru a-și face o programare la psihoterapie, majoritatea ajungeau în cabinetul meu la insistențele partenerei sau dacă se confruntau cu câte o criză de genul “dragule, te anunț că am plecat”.

Azi însă cunosc și numeroși pioneri, din rândul populației de gen masculin, care caută să se înțeleagă pe sine și care sunt dispuși să “sape” în universal interior pentru a-și vindeca rănile sufletești și a accepta că James Bond este doar un personaj de ficțiune.

Este adevărat, însă, că avem nevoie cel puțin de jumătate din curajul lui Bond pentru a cere ajutor și a recunoaște că avem nevoie de o educație relațională în România. Un alt aspect pe care vreau să-l evidențiez este că nu doar bărbații sunt predispuși la un “atac de rușine” în prag de vulnerabilitate sau nevoie de suport psihologic. Sunt și multe femei care se confruntă cu această dificultate, în special cele care în familia de origine erau fetele mari (purtau rangul de primul născut) și care au crescut învățând că nu se pot baza pe părinții lor atunci când vine vorba de grijă și susținere emoțională – acestea sunt femeile care au convingerea că trebuie să rămână puternice și să-și ascundă cât mai bine orice urmă de vulnerabilitate. Nu scoți de la ele nici cu cleștele o replică de genul “Am avut o zi oribilă, ai putea să mă asculți puțin?”

Este extrem de sănătos să ne exprimăm vulnerabilitatea și nevoia de conectare

Ce mai știu din experiența terapeutică este că credințele noastre despre vulnerabilitate sunt mai puternice și mai solide decât am crede. Deseori îi întreb pe clienții care ajung la mine “Ce credeți cu adevărat despre momentele în care vă simțiți vulnerabili? Considerați că-i onorați pe cei dragi dacă-i lăsați suficient de aproape încât să le împărtășiți durere sau mai degrabă credeți că doar le stricați și altora ziua dacă le vorbiți despre ceea ce vă împovărează?” Și ce am observat este că adesea avem tendința de a crede că este o dovadă de superioritate și noblețe comportamentală dacă ne pitim durerea și în liniște încercăm să o sufocăm. Adevărul este că noi toți avem calități și vulnerabilități, iar atunci când ne dezechilibrăm sub greutățile vieții este extrem de sănătos să ne exprimăm vulnerabilitatea și nevoia de conectare – chiar dacă mintea sau societatea ne spun că aceste sunt semne de slăbiciune.

Cercetările revoluționare din ultima decadă făcute asupra creierului uman ne arată că o relație bazată pe încredere și siguranță este nu doar un predictor pentru sănătatea noastră psihică și fizică, dar și un remediu împotiva îmbătrânirii și o sursă mai sigură de fericire decât câștigarea marelui premiu la loterie.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație