Succesul, o stare ce se poate obţine prin sens şi sensibilitate

Serile TOTUL DESPRE MAME | Totul despre mame
Diana Frazzei și Bogdan Ion, alături de părinţi la ediția 11 a Serilor TDM

Diana L. Frazzei şi Bogdan Cezar Ion au descâlcit iţele succesului la ediţia 11 a Serilor TOTUL DESPRE MAME

Serile TOTUL DESPRE MAME | Totul despre mame
Diana Frazzei și Bogdan Ion, alături de părinţi la ediția 11 a Serilor TDM

De-a lungul întregului an, am văzut în Librăria Humanitas de la Cişmigiu mai multe familii, formate din părinţi de toate vârstele, doritoare să afle de la specialiştii prezenţi la fiecare ediţie a Serilor TOTUL DESPRE MAME răspunsuri la întrebările care-i frământau. Ediţia cu numărul 11 a acestui eveniment a fost una inedită, însă, pentru că de partea celor care ofereau răspunsuri s-au aflat chiar doi părinţi, Diana L. Frazzei, psihoterapeut supervizor şi psiholog clinician, co-fondatoare „Viaţă cu sens” și a „Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei”, şi Bogdan Cezar Ion, lector universitar la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Bucureşti. Aceştia le-au împărtăşit celor din sală informaţii foarte utile, care au venit atât din partea profesionistului, cât şi din partea părintelui ce s-a confruntat cu aceleași dileme ca şi mamele şi taţii din sală.

Startul în viaţă contribuie la succesul de mai târziu

Derulată sub titlul „Succesul veritabil presupune sens şi sensibilitate”, întâlnirea desfăşurată pe 28 noiembrie a atins unul dintre cele mai importante puncte pentru părinţi, şi anume viitorul de succes al copiilor lor. Cei doi vorbitori şi-au început expunerea prin a le spune celor prezenţi că nimeni nu se naşte părinte. Viaţa întreagă este o oportunitate de a învăţa cum să fim noi părinţi mai buni şi de a-i ajuta pe copii să aibă un start reuşit în viaţă, ceea ce va duce la obţinerea mai uşoară a succesului. Aproximativ în jurul vârstei de 6-7 ani, copilul poate să-şi identifice anumite abilităţi sau părintele le poate observa şi îndruma copilul spre ele. Este important ca mama şi tatăl trebuie să-i lase copilului o anumită libertate, astfel încât alegerile să fie făcute şi de cel mic. Ceea ce trebuie să înțeleagă părinții este că cei mici nu trebuie să devină buni la toate; ţintind către acest scop, au posibilitatea de a nu mai ajunge buni la nimic.

Rețetele nu pot funcționa la fel pentru toate familiile

Printr-o abordare extrem de onestă a temei serii, specialiştii au subliniat că familia este un proiect în doi, nu unul personal, la care ambii părinţi trebuie să contribuie. Ei au mai afirmat şi că, deşi reţetele oferite de specialişti ajută foarte mult, ele dar nu au cum să funcţioneze pentru toate familiile în acelaşi mod. De aceea, pentru gestionarea unei situaţii anume, fiecare familie trebuie să ţină seama de particularităţile sale când încearcă să aplice sfaturile primite personal de la specialisti sau gasite în cărți extrem de utile, disponibile acum și în țara noastră, precum „Gândire rapidă, gândire lentă, de Daniel Kahneman, sau „Mentalitatea învingătorului”, de Carol S. Dweck.

Diana Frazzei şi Bogdan Ion le-au mai spus celor din sală să nu ne mire că, atunci când nu mai ştim ce să facem sau când suntem vulnerabili, reproducem exact ceea ce făceau părinţii noştri cu noi, comportament care ni s-a imprimat fără ca noi să ne dăm seama de lucrul acesta. Pentru că studiile ne spun că părinţii de azi sunt unii dintre cei mai anxioşi părinţi, iar anxietatea duce la o încercare de control a temerilor şi la o atitudine raţională, mamele şi taţii nu se mai încred în propria lor bună judecată, iar modelele învăţate automat de la părinţi ies la iveală.

Diploma nu este egală cu succesul

Şi, pentru că modelele trecutului nu sunt aceleaşi şi în prezent, cei doi au adus în discuţie şi faptul că succesul veritabil nu ţine cont de diplomă. Educaţia nu garantează automat un succes nemaipomenit, aşa cum nici absenţa educaţiei nu este un indice al eşecului. Vorbind despre eşec, Diana Frazzei şi Bogdan Ion au spus că trebuie creat în familie un loc propice pentru calcularea eşecului şi că, paradoxal, cei mici trebuie expuşi la risc. Dacă înainte se considera că nu e bine să discuţi despre eşecuri, astăzi lucrurile stau exact invers. Este foarte sănătos să se discute şi despre eşec, deoarece eşecul este o parte din drumul spre succes.

Presiunea pusă pe părinţi pentru a avea nişte copii de succes ne face să fim atenţi la micro-management, uitând să privim lucrurile într-un context mai amplu. De aici apare şi riscul supraprotecției, un risc foarte prezent azi, care transformă părinţii în părinţi cloșcă, iar pe copii îi face să se afle în imposibilitatea de a lua singuri decizii. Ca exemple în această situaţie sunt familiile în care părinţii au acţionat nu pentru copii (oferindu-le sprijin), ci în locul lor (desputernicindu-i).

Riscurile calculate, unul dintre drumurile către succes

Spre finalul serii am mai aflat că, deşi succesul nu poate fi prezis, anumite lucruri contribuie la obţinerea sa. Pentru a încerca să ne pavam drumul spre succes, este de peferat să ne asumăm riscuri calculate, să ne interpretăm emoţiile şi să ne orientăm spre celălalt pentru a vedea ce cred ceilalţi despre noi, cu dorinţa de a beneficia de pe urma unei critici constructive, şi nu de a ne conforma cerinţelor oamenilor din jur. Pentru că se ştie că nu-i putem mulţumi pe toţi, agreabilitatea nu trebuie să fie una dintre trăsăturile cele mai dorite ale unui individ. Sunt şanse să ne transformăm într-o altă persoană, dacă ne creionăm pe noi conform aşteptărilor celorlalţi. Ceea ce nu trebuie sa uităm este că, pentru a avea succes, trebuie să rămânem în cursă şi să depășim pragurile ce se ivesc pe parcursul ei.

Ca la fiecare editie a Serilor TOTUL DESPRE MAME, cei mai mici participanti la eveniment au putut lua parte la un atelier interactiv. De data aceasta, atelierul a fost coordonat de actorul Voicu Hetel şi de echipa Teatrul din Podul Meu, care au reuşit să pună zâmbete pe chipurile celor mici prin „Aventuri din grădina de legume”.

Foto: Fotografii de familie

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație