Scriu acest articol cu gândul la tine, dragă părinte. Îți spun ca unui bun prieten o mică povestioară despre mine. De ce te-ar interesa? Pentru că e o poveste despre ură. Despre o ură care mi-a răpit capacitatea de a simți compasiune pentru cei din jurul meu. Este o realitate pe care ți-o împărtășesc cu greu pentru că rană nu e vindecată. Poate doar parțial. Dar dacă ai trecut și tu prin asta, poate aceste rânduri te vor face să cauți schimbarea, pentru tine și pentru copiii tăi.
Dacă nu ai compasiune, ești mort
Și nu atât povestea este interesantă, ci ce a produs în mine. Povestea ar fi lungă și nu vreau să devin patetic. Nu îmi doresc să vă plictisesc cu telenovela vieții mele, ci să vă descopăr un adevăr. Urăsc oamenii. Este unul dintre secretele mele bine ascunse care au ieșit la iveală acum 2 zile la un curs de psiho-oncologie. Ce legătură este între oncologie, ură și compasiune, o să vă spun imediat. Dar de ce am ajuns însă aici și de ce e atât de important să vă iubiți copiii și să luptați pentru ca ei să se simtă iubiți? De când am intrat în școală și până am terminat, viața mea a fost un chin de care părinții mei au știut parțial dar nu au putut să facă nimic. Am trăit experiențe umilitoare care au m-au învățat cum să fiu furios fără să arăt și cum să trăiesc violența în corp fără să o manifest.
Mai pe scurt, am supraviețuit printr-un zâmbet larg și mieros, ca să maschez ceea ce aș fi vrut poate în mod real să le arăt celor care m-au înjurat, bătut sau batjocorit. Zâmbetul larg și fața de bufon, asta m-a învățat școala pe mine. O școală în care tortura psihică era justificată pentru a face performanță. Și ei credeau că eu sunt bine și că voi deveni un mare sportiv. Și mă înjurau la concursuri ca să alerg mai bine și să am rezultate mai bune. Și corpul meu nu a mai suportat acest zâmbet fals și mincinos și s-a întristat și era să fac cancer. O bilă de 4 cm a tot crescut în 15 ani înfigându-și rădăcinile în ura pe care o trăiam pentru ei. A urî și a te minți pe tine este ca un cancer în metastază, ne-a spus trainerul spaniol. Furia este, de fapt, o ură îndreptată spre tine, nu spre ceilalți. Și cum putea un copil să înțeleagă asta? Corpul se poate îmbolnăvi și părinții fug repede la doctor și caută medicamente sau scot organe. Și asta mi s-a întâmplat și mie, pentru că nu am știut că violența pe care am trăit-o a trezit în mine o ură față de mine, iar asta este atât de toxic pentru organism încât doar printr-o minune poți scăpa cu viață. Și faptul că încă sunt pe picioare este cu adevărat o minune.
Dar cel mai greu adevăr nu este nici măcar ăsta. Cel mai dureros este ca ura mi-a distrus capacitatea (chiar și neuronală dacă vreți) de a simți compasiune, pentru mine și pentru tine. Iar, ”dacă nu simți compasiune, ești mort”, spunea profesorul Ruben Bild. Și așa este și așa a simțit și sufletul meu. Și atunci m-am întrebat, când simț compasiune? Când sunt în fața unei mari suferințe. Am nevoie de o cantitate mare de durere că să rezoneze în mine acest dar al vieții. Așa am ajuns astăzi să fac voluntariat în Hospice sau să primesc în terapie oameni bolnavi de cancer. Și nu înțelegeam de ce oare când aud poveștile lor sau când sunt pe patul de moarte, mă simt atât de viu. Și plâng, și mă rog, și simt cum toată ființa mea se umple nu de moarte, ci de viață. Și e poate de folos celor care au nevoie de cineva lângă ei care să poată sta în durerea din față morții, dar ce mă fac când ajung acasă, cu copiii mei, cu soția mea, cu colegii mei, cu voi? Sunt mort când totul e bine și viu când e suferință. Unde e bucuria atunci? Vă rog, nu-i lăsați în pace pe copiii voștri, cum spunea un tătic sătul de metode și tehnici de parenting. Ignoranța sau agresiunea verbală, ca să nu mai zic de celelalte, lasă urme adânci. Le răpește copiilor bucuria de a fi și îi învață cum să urască viața, pentru că se vor urî pe sine. Și, dacă va ajunge adult, se va îmbolnăvi atât de tare încât nimic nu-l mai poate salva. Și, cum spunea un doctor minunat pe care-l apreciez din toată inimă: ”Sufletul se vindecă mai ușor decât trupul”. Dacă trupul ajunge să se îmbolnăvească, înseamnă că sufletul e în cancer metastatic. Luptați pentru voi și pentru copiii voștri. Luptați ca să rămână iubirea între noi. Curaj!
