Alergiile copiilor, nişte probleme cu ambalaj frumos mirositor (P)

Alergie copii | Totul despre mame
Alergiile pot apărea oricând, chiar si când te afli in... bucatarie
Alergie copii | Totul despre mame
Alergiile pot apărea oricând, chiar si când te afli în... bucătărie

Cele mai răspândite alergii se ascund în spatele lucrurilor aparent inofensive

Am un copil alergic. Nu e cel mai entuziast mod de a începe o destăinuire, dar adevărul este că la una dintre fetiţele mele, mijlocia, mai exact, mai apare periodic câte o alergie neştiută, taman când eram bucuroşi că am reuşit să ţinem în frâu alergia precedentă. Mai întâi a fost alergia la căpşune, apoi cea la alune, a urmat alergia la pisici, proteină din lapte, praf, albuş de ou, detergent de rufe, sirop de tuse făcut din plante şi, mai nou, ambrozie. De-a dreptul tragic, dacă mă uit mai bine la această înşiruire de cuvinte aparent inofensive, dar inamici veritabili ai copilului meu.

Dacă în ceea ce priveşte alimentele, pisicile, ambrozia şi siropul de tuse putem gestiona cât de cât situaţia, în sensul că am eliminat din meniul zilnic ceea ce nu îi prieşte ei (tatonând din când în când întoarcerea la alimentul buclucaş), o lăsăm de la distanţă să facă schimb de politeţuri cu pisicile şi ne înarmăm cu un kit medical de urgenţă pentru o întâlnire inopinată cu ambrozia, cu detergentul am avut ceva de furcă. Ba pentru că nu găseam niciunul care să i se potrivească perfect, ba pentru că atunci când l-am găsit, în urmă cu câţiva ani, am constatat că la scurt timp a fost retras de pe piaţă şi ne-a lăsat complet descoperiţi. Nu vă mai spun că elementele alergene ale detergentul de rufe au fost găsite şi la cel de vase, ca a mea fată, din dorinţa de a fi de ajutor, punea în faţă chiuvetei din bucătărie un scaun, se urca pe el şi începea să spele farfurii şi pahare, neglijând bubele şi mâncărimile care apăreau tam-nesam.

Produsele de curăţare ascund substanţe alergene

Dar cum ar putea un produs cu miros atât de plăcut să fie alergen? M-am întrebat de multe ori lucrul acesta şi am ajuns la concluzia că, aşa cum şi ambrozia, căpşunele, siropul dulceag de tuse şi detergenţii de vase sau de rufe au o aromă atrăgătoare şi memorabilă, asta nu înseamnă că unele persoane care intră în contact cu mireasma lor nu se vor simţi rău. Pe scurt, ceea ce este pentru unii oameni frumos, pentru alţii e de-a dreptul periculos. Indicatori ai pericolului sunt erupţia cutanată şi mâncărimea aferentă, dar şi rinoreea abundentă, tusea, strănutul, atenuarea simţului mirosului, voma, diareea şi edemele din zona feţei şi a limbii. Aşa că, dacă vă întâlniţi cu unul dintre aceste simptome atunci când faceţi cunoştinţă cu un element cu potenţial alergen, să ştiţi că există posibilitatea ca şi voi să fiţi într-adevăr alergici la el.
Nu subestimaţi nici lista de ingrediente a produselor de curaţare pe care le cumpăraţi de la supermarket, chiar dacă de multe ori vă ghidaţi după parfumul lor în momentul achiziţiei. Ele nu pot fi periculoase pentru toată lumea, dar pot fi periculoase pentru aceia dintre voi care au o piele sensibilă şi un istoric mai mic sau mai mare de alergii.

Produsele pentru îngrijirea locuinţei dedicate celor cu piele sensibilă şi alergică, cea mai bună alegere

Una dintre variantele sigure pe care o puteţi cumpăra de pe rafturile magazinelor este cea de la Henkel. Aceasta constă într-un pachet complet de produse pentru îngrijirea locuinţei dedicat persoanelor cu piele sensibilă şi alergică, pachet intitulat Sensitive şi format din trei produse, toate având recomandarea şi sigla de calitate a Centrului European pentru Cercetarea Alergiilor (ECARF): detergentul de vase Pur Balsam, detergentul de rufe Persil Expert Sensitive şi balsamul de rufe Silan Sensitive. ECARF este un institut european non-profit care utilizează tehnici de cercetare ştiinţifică pentru a testa toleranţa produselor la pielea alergică. Produsele Pur Balsam, Persil Expert Sensitive şi Silan Sensitive au primit recomandarea şi certificarea ECARF, fiindcă au demonstrat că îmbunătăţesc calitatea vieţii persoanelor care suferă de alergii.
Pachetul Sensitive de la Henkel a venit ca răspuns la nevoile consmatorilor, pe fondul statisticilor care spun că pielea sensibilă este o problemă din ce în ce mai răspândită în rândul familiilor din întreaga lume şi că, în prezent, una din trei persoane din Europa suferă de alergii.

Vase şi rufe curate, alergii îndepărtate

Pachetul Sensitive de la Henkel | Totul despre mame
Pachetul Sensitive de la Henkel, eficienţă maximă și zero alergii

Produsele din gama Pur Balsam au un PH neutru şi sunt testate dermatologic, fiind singura gama de detergent lichid pentru spălarea manuală a vaselor din România recomandată de ECARF. Faptul că pot fi folosite de persoanele cu pielea sensibilă nu înseamnă că nu sunt la fel de efciente ca alte produse destinate unei mase mari de consumatori. Ele au o formulă cu o putere mare de îndepărtare a grăsimii, fiind în acelaşi timp delicată cu pielea mâinilor, fără să irite sau să lase pielea uscată. Gama Pur Balsam cu recomandarea ECARF este disponibilă în 3 variante de parfum, Aloe Vera, Camomile sau Hand & Nails cu calciu, şi 3 tipuri de gramaje, 450 ml, 900 ml şi 1350 ml.
Detergentul Persil Expert Sensitive Aloe Vera Pearls a fost creat special pentru spălarea eficientă a hainelor persoanelor cu pielea sensibilă, dar fără a face compromisuri asupra performanţei de curăţare. Testat şi recomandat de ECARF, Persil Expert Sensitive este ideal pentru spălarea hainelor copiilor şi bebeluşilor. Nu conţine coloranţi, iar parfumul a fost creat special pentru pielea sensibilă. Formula Persil Expert Sensitive este îmbogăţită cu micro-perle de Aloe Vera, cu proprietăţi benefice pentru piele, care sunt dispersate în ţesătură în timpul procesului de spălare şi se menţin chiar şi după uscare.
Balsamul de rufe Silan Sensitive lasă rufele moi, catifelate, având o formulă testată dermatologic ECARF, care oferă siguranţă maximă pentru persoanele cu pielea sensibilă sau alergică. Este disponibil în două variante delicate, Silan Sensitive şi Silan Sensitive Rose & Silk Extracts.

Henkel se gândeşte la întreaga familie

Nu pot să închei destăinuirea fără să mai spun ceva: de folosirea detergentului de rufe Persil Expert Sensitive și a Balsamului Silan Sensitive nu se bucură numai copilul cu alergie, ci şi restul familiei. Pentru că ne spălăm și ne „îmblânzim” și noi hainele cu ele și n-am fost niciodată dezamăgiți, nici măcar un pic. Detergentul este la fel de eficient ca un detergent clasic, dar încântă prin gradul său suplimentar de blândețe. Iar balsamul ţine în frâu cele mai încăpățânate țesături, lăsând în urmă o moliciune inconfundabilă. De aceea nu ne miră niciodată când, aflați în fața raftului din magazin, alegem mereu aceleași produse!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație