Cele mai eficiente remedii pentru durerile menstruale

Alexandra Constantin
remedii pentru durerile menstruale

Durerile menstruale sunt atât de puternice încât te gândeşti cu groază că se apropie acea perioadă a lunii? Descoperă în rândurile de mai jos remedii pentru durerile menstruale care şi-au dovedit eficienţa de-a lungul timpului.

În timp ce pentru unele femei perioada menstruală este una ca oricare alta din lună, pentru altele este cu adevărat neplăcută. Durerile menstruale puternice ajung să afecteze şi activităţile de peste zi, arată www.familyshare.com. Din fericire există soluţii care pot ajuta la calmarea durerii şi la care poţi apela oricând, mai ales că multe dintre ele sunt la-ndemână.

Yoga, de ajutor în cazul durerilor menstruale

Ştiai că yoga este unul dintre cele mai eficiente remedii pentru durerile menstruale cu care ai de-a face lună de lună? Poziţia copilului ajută la ameliorarea durerii de spate, iar cea în care duci genunchii la piept relaxează musculatura abdominală. De asemenea, poziţia în care se stă pe spate, după care se răsuceşte uşor în lateral aduce beneficii în cazul durerilor abdominale. Nu numai că yoga va reduce neplăcutele crampe menstruale, ci va ajuta şi la îmbunătăţirea stării de spirit.

Remedii pentru durerile menstruale: nu mai consuma cafeină

Numeroase cercetări au arătat că băuturile care conţin cafeină pot să intensifice durerile menstruale. Explicaţia este una simplă: consumul de cafea sau orice altă băutură care conţine cafeină poate avea efect vasoconstrictor, ceea ce îngreunează fluxul de sânge de la nivelul vaselor şi favorizează apariţia senzaţiei de durere.

Fă masaj la nivelul abdomenului

Unul dintre cele mai eficiente remedii pentru durerile menstruale este şi masajul abdominal. Începe să faci masaj apăsând uşor cu buricele degetelor în formă de cercuri mici, după care măreşte treptat circumferinţa acestora astfel încât să acoperi tot abdomenul. Una masaj de 2-4 minute este de ajutor pentru a calma neplăcutele dureri menstruale.

Remedii pentru durerile menstruale: aplică pe zona dureroasă căldură

O modalitate la-demână prin care pot fi reduse crampele menstruale este să aplici căldură pe locul dureros. Durerile apar ca urmare a contractării muşchilor de la nivelul uterului, iar aplicarea de căldură nu numai că ajută la relaxarea acestora, ci creşte şi fluxul de sânge şi face ca neplăcerea să dispară. Aplică pe abdomen un prosop împăturit pe care l-ai încălzit în prealabil sau fă o baie şi pregăteşte apă mai caldă.

Bea ceaiuri din plante

O parte dintre remediile oferite de farmacia verde a naturii sunt de ajutor pentru a ameliora durerile menstruale. Printre acestea se numără ceaiul de museţel, recunoscut pentru faptul că favorizează relaxarea musculară, calmează durerea şi are efect liniştitor asupra stării de spirit. Un alt avantaj al remediilor din natură este că reduc senzaţia de balonare. De asemenea, printre ceaiuri pe care le poţi consuma în perioada menstruală se mai numără cel de lumânărele, de gura-lupului, dar şi cel de sunătoare.

Vitamina E, de ajutor în perioada menstruală

Ştiai că vitamina E este un aliat de încredere în perioada menstruală?Administrarea ei ajută la reducerea inflamaţiei din organism, respectiv a senzaţiei dureroase. Mai mult, studiile au arătat că femeile care iau suplimente ce conţin această vitamină cu două zile înainte de perioada menstruală şi alte trei zile după au mai puţine dureri, spre deosebire de cele din grupul placebo.

Remedii pentru durerile menstruale: fă schimbări în alimentaţie

Şi alimentele pe care le consumăm pot ajută la reducerea durerilor menstruale sau la intensificarea lor. De aceea, specialiştii recomandă consumul a cât mai multor alimente bogate în calciu (fasole, migdale, legume verzi, produse lactate) în perioada menstruală. De asemenea, include în dietă alimentele bogate în antioxidanţi, precum afinele, roşiile, cireşele, ardeiul gras şi dovleacul plăcintar. Pe de altă parte, bine este să consumi cât mai puţine produse făinoase, dar şi cele care conţin zahăr pentru a ajuta la reducerea din perioada menstruală.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa