Copiii și înotul: să învățăm să înotăm!

TOTUL DESPRE MAME
Cursuri de inot copii

Cursuri de inot copiiCum și când învață copiii să înoate?

Începe vacanța de vară, iar mulți dintre noi am așteptat un an întreg reîntâlnirea cu apa. La mare sau la piscină – e vremea pentru o baie buuuună! Iar bălăceala alături de cei mici e întotdeauna prilej de mare distracție. Să aflăm împreună cum și mai ales când pot cei mici să învețe să înoate, ca să ne bucurăm împreună de distracția în apă!

Copiii înoată de la începutul începutului

Apa este elementul din care vin, așa că nu e de mirare ca nou-născuții iubesc apa. Dacă ceva le este cu adevărat familiar pe lume, atunci aceasta este apa – mediul liniștitor în care au trăit și s-au dezvoltat timp de nouă luni, mediul în care s-au simțit tot timpul la adăpost, protejați și mângâiați. Întoarcerea în apă este pentru nou-născuți un fel de întoarcere în paradisul pierdut. Cu fiecare baie ei se liniștesc regăsind starea de bine din uterul mamei.

Nu e deci de mirare că nou-născuții se simt ca peștele în apă. Atunci când sunt scufundați în apă, se vor descurca admirabil – vor ști să își controleze respirația și vor face instinctiv mișcări de înot. Către vârsta de șase luni, însă, dacă acest instinct nu este cultivat prin sesiuni regulate de înot, el dispare. De multe ori instinctul este înlocuit chiar de o frică și o aversiune a copilului mic față de apă. Dacă nu mai știe să respire controlat și să înoate, copilul se va speria de apă și chiar și spălatul pe cap va deveni o aventură!

Când trebuie să înceapă copiii lecțiile de înot?

Lecțiile de înot pot așadar să înceapă devreme, pentru a folosi la maxim instinctul copilului de înotător. Dacă ați ratat această perioadă, nu vă îngrijorați. Teoretic, orice persoană are capacitatea de a învăța să înoate, la orice vârsta. Cel mai mare dușman al nostru în calea succesului este frica de apă, dar copiii reușesc mult mai ușor decât adulții să se împrietenească cu apa. Dacă nu au avut accidente cu apa și dacă nu i-ați forțat niciodată să intre în apă, veți fi chiar uimiți să vedeți cât de repede (re)descoperă plăcerea înotului.

Unde învață copiii să înoate în siguranță?

Cel mai sigur este ca cei mici să învețe să înoate în cadrul unor cursuri de înot, alături de instructori autorizați. Eu, una, am învățat să înot la mare, în apă atât de mică încât mă simțeam în siguranță. Dar atunci când învață înotul de capul lor, ca mine, copiii nu ajung să deprindă tehnicile cele mai sigure și mai ușoare. Eu înot mult mai prost decât soțul meu, care a făcut polo și a învățat să înoate cu instructor, sau decât prietenul meu cel mai bun care a făcut înot de performanță.

În concluzie, fie că sunt foarte mici și au încă instinctul de a înota, fie că sunt deja mari și trebuie să învețe înotul așa cum învață să scrie sau să citească, copiii au nevoie de îndrumare și supraveghere. Instructorii autorizați cunosc cele mai bune metode și exerciții pentru a-i ajuta să se familiarizeze cu apa și să capete încredere în ei înșiși. Alegeți întotdeauna un instructor calm, blând, atent și abandonați pe loc orice curs în care vi se pare că se pune prea multă presiune pe copil. Era în care copiii erau aruncați în apă fără ajutor și lăsați să se descurce a apus de mult!

Lecții de înot cu sau fără colaci, aripioare și bare de cauciuc?

Materialele ajutătoare (gonflabile și plutitoare) nu sunt chiar cea mai bună opțiune atunci când duceți copiii la cursuri de înot. Prezența părintelui și a instructorului este esențială și nu poate fi înlocuită de materiale ajutătoare. Nu vă lăsați păcăliți de impresia de absolută siguranță pe care o pot lăsa acestea: niciun colac nu poate fi la fel de vigilent ca voi.

În plus, aceste materiale ajutătoare prezintă riscuri din cauza substanțelor chimice pe care le conțin: ftalați și naftaline. Nu prea vă place cum sună, așa-i? Păi, gândiți-vă dacă le vreți în contact direct cu pielea copiilor.

Există și un alt motiv pentru care colacii gonflabili, aripioarele și alte materiale ajutătoare nu sunt recomandabile în cursul lecțiilor de înot. Copiii trebuie să poată simți și învăța cum să controleze ei înșiși mișcările sub presiunea apei. Materialele ajutătoare sunt înșelătoare: copiii își predau instinctele în mâna acestor ajutoare și nu mai simt apa așa cum ar trebui.

Copiii învață o altă lecție odată cu înotul: devin mai conștienți de corpul lor și de puterile lor. Este important să le dăm această posibilitate să se autocunoască și să afle, de exemplu, cât rezistă în ritm de înot. Vor învăța singuri să se apropie de marginea piscinei sau să se retragă către mal atunci când simt că obosesc, fără a se baza pe suportul unor materiale ajutătoare.

Când putem lăsa copiii nesupravegheați în apă?

E un drum lung până acolo, dar este scopul final al aventurii noastre comune în apă. Este bine să ne supraveghem copilul mult timp după ce acesta a învățat să înoate. Chiar dacă se descurcă impecabil în apă, copiii reușesc doar în timp să își cunoască forța și rezistența în timpul înotului. Evident, nu trebuie să cădem în nicio extremă. Ne putem supraveghea copiii cu calm, mărind progresiv libertatea pe care le-o oferim în apă. Îi putem încuraja explicându-le regulile de siguranță pe care vrem să le respecte, putem stabili împreună limite clare.

Este important pentru copii să respecte aceste reguli și limite, să înțeleagă riscurile pe care le implică încălcarea acestora. Și este important pentru părinți să știe că niciun copil mai mic de șapte ani nu poate fi lăsat în apă fără supraveghere, oricât de bine ar ști să înoate. Relația sigură cu apa implică multe abilități de anticipare, de dozare a efortului, de estimare corectă, pe care un copil preșcolar le poate deține doar în mod excepțional.

Apa este un bun prieten al copiilor, iar rolul nostru este să ne asigurăm că rămâne așa.

Aici citiți mai multe despre cum alegem prima piscină pentru copiii noștri. 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa