Copilul la piscină, cum îl pregătești și la ce să fii atentă

Delia Grigoroiu

Copilul la piscină. Nu e niciodată prea devreme să mergi la piscină cu copilul tău. Dăcă eşti pasionat de înot şi tocmai ai devenit părinte, îţi dăm o veste bună: poţi combina cele două „activităţi” foarte bine încă din primele săptămâni de viaţă ale copilului tău. Imersia în apă a nou-născutului asigură continuitatea dezvoltării intrauterine, accelerând evoluţia copilului.

Există studii care spun că bebeluşii care ştiu câteva mişcări acvatice vor merge mai repede decât cei care nu au fost stimulaţi astfel.  Până la vârsta de 6 luni, bebeluşii îşi păstrează reflexul de a respira sub apă, iar specialiştii recomandă o frecvenţă de una sau două şedinţe de înot pe săptămână timp de doi ani pentru o bună dezvoltare psihomotorie.

Copilul la piscină. Reguli pentru mame

Medicii ginecologi recomandă proaspetelor mame să aştepte şase săptămâni înainte de a merge la piscina pentru a evita riscul unei infecţii.  Totuşi, nu e recomandat să mergi cu copilul la piscine publice până când nu a împlinit un an. Pentru bebeluşi există centre acvatice speciale, cu piscine adecvate acestei grupe de vârstă şi cu instructori care îi însoţesc în apă. Unele cursuri de înot pentru bebeluşi presupun şi prezenţa mamei  în bazin.

Mai mult, în România există tratamente de hidroterapie recomandate copiilor de câteva zile care pot rezolva probleme de genul: risc neuro-motor, deformări ale cutiei craniene, asimetrii faciale, hernii inghinale, hernii ombilicale. Nou născuţii fiziologic normali pot fi înscrişi în programe de fortificare a musculaturii.

Copilul la piscină. Cum îl pregătești

Înainte de a te duce prima oară cu copilul la piscină, asigură-te că ai citit regulamentul interior al clubului acvatic pe care l-ai ales. Tot cei de la club îţi vor da o listă cu lucruri necesare pentru activitatea în apă. Cu siguranţă vor cere un aviz medical din partea medicului de familie sau al pediatrului. Atât bebeluşul, cât şi tu, aveţi nevoie de acceptul medicului înainte de a intra in piscină. Unele cluburi de înot cer şi analize de sânge, sumar de urină, examen coproparazitologic, exudat faringian şi nazal înainte de a perfecta înscrierea şi de a încasa taxa de intrare. Apoi, instructorul  va avea istoricul bolilor ori a sensibiltăţilor celui mic  şi va putea să facă un program specific adaptat stării lui de sănătate.

Acasă, în cadă, poţi face câteva joculeţe cu apa care să îl pregătească pe cel mic cu piscina.  Baia trebuie să fie distractivă iar niste gesturi delicate în care îl stropeşti pe cel mic cu apă în joacă îl pot ajuta să se acomodeze uşor la piscină.

Copilul la piscină. Cum alegi ce este mai potrivit

Fie că are câteva luni ori e la grădiniţă deja, este foarte important să te simţi împăcat cu alegerea pe care o faci atunci când te decizi să duci copilul la piscină. Există o listă de lucruri de bifat în alegerea piscinei potrivite copilului tău:

– igienizarea apei: ce substanţe se folosesc, dacă sunt toxice sau nu, dacă ar putea afecta pielea sensibilă a copiilor,  de câte ori se schimbă apa pe săptămână?

– există medic disponibil pe toată perioada în care copiii sunt în piscină şi care e protocolul de siguranţă în caz de accidente?

– ce calificări au instructorii, au experienţă în lucrul cu bebeluşii?

Copilul la piscină. Înainte de a intra în piscină cu copilul asigură-te că:

  • Temperatura apei este între 29 şi 31 de grade C. Dacă bebeluşul tău are sub 6 luni, temperatura poate urca până la 32 de grade.
  • Dacă observi că cel mic tremură, scoate-l din piscină şi încălzeşte-l cu un prosop.
  • Începeţi sesiunile de înot gradual, la început 10 minute, după care creşteţi la 20 de minute. Dacă copilul tău are sub un an, o sesiune de piscină n-ar trebui să fie mai lungă de 30 de minute.
  • Copilul trebuie să mânânce cu cel puţin o oră, o oră jumătate înainte de a-l aduce la piscină.
  • Nu-ţi duce copilul la piscină dacă e răcit, dacă are conjunctivită sau probleme cu pielea, cum ar fi dermatită sau orice altă iritaţie pe care clorul ar putea să o agraveze.

Dacă ți s-a părut util acest articol, ți le recomandăm și pe următoarele: 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa