Se ştie că ceea ce mâncăm poate aduce beneficii sănătății sau o poate afecta, iar dacă ai probleme cu tiroida, e necesară și mai multă atenție la alimentație. Descoperă în rândurile de mai jos ce alimente sunt bune pentru tiroidă, dar şi care nu trebuie include des în dietă.
Alimente bune pentru tiroidă: sarea
Tiroida are nevoie de iod pentru a funcţiona în parametri normali. Cele mai multe dintre persoane îşi iau necesarul de iod din alimentaţie, mai ales prin consumul de lactate sau de peşte. De ajutor este şi ca la prepararea mâncărurilor să se folosească sare iodată, dar să fie adăugată în cantităţi mici (doza zilnică recomandată de sare este de 2 grame). Bine de ştiut este că sarea de mare şi cea inclusă în alimentele procesate nu este iodată.
Alimente bune pentru tiroidă: verdeţurile
Spanacul, salata verde, dar şi alte verdeţuri de acest fel sunt o bună sursă de magneziu, mineral ce este implicat în multe dintre procesele din organism. Oboseala, crampele musculare, dar şi modificările ce apar în bătăile inimii sunt semne care arată că nu iei suficient magneziu din alimentele pe care le consumi. Pentru buna funcţionare a glandei tiroide este necesar ca nivelul de magneziu din organism să fie în limite normale, potrivit www.webmd.com.
Alimente bune pentru tiroidă: fructele oleaginoase
Dintre oleaginoase, seminţele de dovleac, migdalele şi caju sunt surse excelente de fier. De asemenea, nucile braziliene aduc numeroase beneficii sănătăţii tiroidei. Nu doar că ele conţin mult fier, ci includerea lor în alimentaţie presupune şi un aport mai mare de seleniu, un alt mineral esenţial pentru sănătatea glandei tiroide. Este bine să consumi zilnic câte o mână de fructe oleaginoase.
Alimente bune pentru tiroidă: fructele de mare
Ştiai că peştele, creveţii şi algele marine sunt surse importante de iod? Ai nevoie de iod pentru buna funcţionare a glandei tiroidei, dar este bine să consumi algele în cantităţi reduse pentru a ajuta la prevenirea afecţiunilor specifice acesteia. Şi asta deoarece conţin cantităţi mari de iod, iar consumul frecvent poate face ca problemele să se agraveze.
Varza Kale
Deşi este considerată adesea un superaliment, varza Kale completează lista alimentelor care nu aduc neapărat beneficii glandei tiroide. Mai exact, leguma conţine o substanţă ce poate împiedica absorbţia iodului din alimente. Asta nu înseamnă că nu trebuie să o incluzi în dietă, ci doar că poţi să o consumi atunci când nu ai mâncat şi alte alimente bogate în iod. Situaţia este similară şi în cazul consumului de broccoli, varză, conopidă sau varză de Bruxelles.
Soia
Deşi se întâmplă mai rar, unele substanţe care se găsesc în produsele din soia (precum laptele din soia sau edamame) pot afecta abilitatea glandei tiroide de a produce hormoni. Dar asta doar dacă persoana nu îşi ia aportul necesar de iod din alimentaţie sau dacă obişnuieşte să mănânce des produsele din soia. Poţi consuma produse din soia fără să-ţi faci griji atunci când nivelul de iod din organism este în limite normale.
Organele
Organismul asimilează cantităţi mai mari de acid lipoic atunci când se consumă organe (ficat, rinichi sau inimă), acesta fiind un acid gras care se găseşte şi în alte alimente. Dar este bine de ştiut că un nivel prea ridicat de acid lipoic poate afecta funcţiile gladei tiroide. De asemenea, în cantitate mare, acidul poate influenţa şi efectele medicamentelor pentru tiroidă.
Glutenul
Glutenul este o proteină care se găseşte în grâu, secară şi orz. Produsele care conţin gluten pot afecta sănătatea glandei tiroide doar dacă ești diagnosticat diagnosticat cu boala celiacă (intoleranţă la gluten). Explicaţia este simplă: glutenul poate afecta intestinul subţire la persoanele care suferă de intoleranţă la gluten, iar acest lucru este asociat cu un risc crescut de apariţie a bolii Hashimoto (care favorizează apariţia hipotiroidismului), dar şi a bolii Graves (favorizează apariţia hipertiroidismului). Persoanele care suferă de boala celiacă pot ţine însă la distanţă afecţiunile glandei tiroide prin respectarea unui regim alimentar fără gluten.
Medicamentele pentru tiroidă şi alimentaţia
Ştiai că alimentele pe care le consumi pot influenţa, la rândul lor, medicaţia pentru glanda tiroidă? Mai exact, unele alimente pot face ca organismul să asimileze mai greu medicamentul ori prea rapid. De aceea, este bine să iei tratementul dimineaţa, pe stomacul gol, şi să ceri şi sfatul medicului sau farmacistului ori de câte ori ai nelămuriri. Unele vitamine, precum şi unele medicamente antiacide, pot influenţa efectele tratamentului pentru tiroidă.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.