Tot ce trebuie să știi despre insolație: cauze, simptome și tratament. De ce sunt interzise antitermicele

TOTUL DESPRE MAME

20 de minute de stat la plajă au fost, se pare, mai mult decât suficiente pentru ca fetiţa noastră cea mare să capete o insolaţie pe când avea numai doi ani şi jumătate.

Deşi timpul alocat bălăcelii în mare a fost dimineaţa, iar copilul a fost în prealabil cremuit sănătos cu loţiuni de protecţie solară, avea pe cap pălărie şi era îmbrăcat cu un costum de baie întreg, soarele n-a ţinut cont de toate precauţiile noastre şi s-a dovedit a fi destul de nemilos cu un copilaş atât de mic.

Să nu neglijăm primele semne ale insolaţiei!

Insolația este o reacţie a organismului la expunerea prelungită la soare și în același timp o urgenţă medicală. De fapt, insolaţia este o supraîncălzire a corpului şi incapacitatea sa de a-şi autoreduce temperatura. În mod fiziologic, organismul se răcoreşte de la sine cu ajutorul transpiraţiei, care se va evapora mai rapid sau mai lent, în funcţie de umiditatea aerului.

Procesul optim este cel în care transpiraţia se evaporă mai rapid, ceea ce înseamnă că organismul va avea în permanenţă o temperatură constantă si nu va ajunge în situaţii critice aşa cum este insolaţia. Şi, pentru că tot vorbeam de umiditate, nu e de mirare că insolaţiile survin în marea lor majoritate în regiuni cu climă tropicală, unde umiditatea este extrem de ridicată.

Simptomele insolației

Insolaţia nu ţine cont de vârstă, dar sunt mai predispuși copiii şi persoanele aflate în prag de vârsta a treia. Primele semne ale insolaţiei sunt:

  • dureri de cap, vertij,
  • puls şi bătăi ale inimii mult accelerate,
  • crampe musculare,
  • frisoane
  • o acută şi neaşteptată oboseală sau o greaţă inexplicabilă.În cazul nostru, semnele insolaţiei au început în jurul serii, când cea mică a început să se plângă de dureri de cap şi să fie moleşită, apogeul urmând să se declanşeze la primele ore ale dimineţii următoare, cu temperatură de 40 de grade C, frisoane şi buze vinete.

Insolație: cauze, simptome și tratament. Înainte de a ajunge la doctor putem fi şi noi de ajutor

Nu ştiam prea multe despre insolaţie atunci, dar episodul neplăcut prin care am trecut m-a făcut să am temele mai bine făcute în următoarele ieşiri pe litoral sau la piscină, în aer liber.

Am aflat că, până a ajunge la medic, putem acorda şi noi câteva măsuri binevenite de prim ajutor în caz de insolație, care pot face diferenţa în timp real între o situaţie neplăcută şi una gravă. (Persoanele afectate de insolaţie își pot pierde cunoştinţa şi pot necesita intervenţii medicale de urgenţă.)

5 lucruri de făcut urgent în caz de insolație

1. Primul lucru pe care îl putem face este să mutăm persoana ce dă semne de insolaţie în afara zonei cu soare şi să o ducem într-un spaţiu ferit de razele solare, de preferat o zonă răcoroasă sau o cameră în care să existe aer condiţionat.

2. Pasul următor este să-l dezbrăcăm, astfel încât organismul să reînceapă să transpire aşa cum este normal şi să declanşeze procesul natural de răcorire a corpului.

3. Încercarea de a scădea temperatura corpului prin prosoape umede, dar nu foarte reci, prin stropirea cu apă la temperatura camerei şi prin acordarea de lichide care să ajute la hidratarea organismului şi să echilibreze procesul transpiraţiei sunt alte metode extrem de utile în caz de insolaţie.

4. De asemenea, se pot aplica mici pungi cu gheaţă în zona axilelor, pe gât, piept şi burtă.

5. Un ultim sfat: pentru a afla exact care este temperatura trebuie să luaţi temperatura rectală, deoarece aceasta este singura care indică cu precizie temperatura reală a organismului, spre deosebire de cea bucală sau auriculară care pot fi înşelătoare.

Insolație: cauze, simptome și tratament. Verdictul medicului este fundamental

După toţi aceşti paşi mici, dar importanţi pentru starea de sănătate a celui cu insolaţie, este obligatoriu să chemăm o ambulanţă sau să ducem persoana afectată la spital, pentru că numai un medic va şti să diagnosticheze corect insolaţia şi va prescrie tratamentul necesar, dacă este nevoie.

Noi, pentru că ne-am speriat îngrozitor, am luat copilul, ne-am urcat în maşină şi am aterizat la spitalul din apropierea staţiunii în care ne aflam, unde medicul de gardă ne-a confirmat bănuiala şi ne-a spus că a fost, într-adevăr, vorba despre o insolaţie.

După ce i-a administrat fetiţei o perfuzie cu glucoză, singurele remedii recomandate pentru acasă au fost împachetările periodice cu prosoape ude, pentru scăderea temperaturii şi ameliorarea stării de rău cu care se confrunta cea mică.

Deşi credeam că ne va prescrie şi un antitermic, doctorul ne-a subliniat, chiar, că este interzisă administarea de astfel de medicamente, care interacţionează negativ cu răspunsul organismului la insolaţie.

Aşadar, atenţie multă la cum şi cât staţi la soare, atât voi, cât şi cei mici, şi nu trataţi cu superficialitate ceea ce credeţi că e o banală insolaţie.

Îți recomandăm și ”Cartea Bebelușului”, ”prietenul” de bază al fiecărei mămici. Cartea poate fi cumpărată de AICI.  

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa