Vârste şi vehicule

Mi-aş fi dorit tare mult să vă pot povesti de această dată întâmplări haioase ori emoţionante despre primele pedalări ale copiilor mei. Despre cât de micuţi erau ei şi cât de mari bicicletele lor. Ei bine, din păcate nu am astfel de povestiri. Pentru că…

Petru al nostru a început să meargă pe când avea zece luni. “Să meargă” este impropriu spus, de fapt, a început să fugă. Fugea în casă, fugea afară, fugea pe scări. Aşa încât Moş Crăciun s-a gândit că, deşi băiatul are doar un an şi jumătate, o tricicletă ar fi numa’ bună. Dar probabil că Petru, isteţ cum este, învăţase deja proverbul “nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard”, pentru că nu a vrut în ruptul capului să pedaleze. De ce ar mai fi depus atâta efort, când învăţase cum să îşi folosească propriile “roţi” pentru a o şterge rapid din câmpul meu vizual? Astfel că, după câteva încercări eşuate de a pedala în aer liber, în urma cărora eu mă întorceam acasă cu o tricicletă într-o mână şi un copil în cealaltă, am exilat vehiculul cu pricina întâi in balcon, apoi la un băieţel mai dornic de mişcare “motorizată”.

 

Următoarea tentativa de împrietenire a copilului cu pedalele s-a petrecut abia peste şase ani, când deja noi, părinţii, ne simţeam un pic stânjeniţi în grupul prietenilor posesori de copii biciclişti. Ne-am hotărât aşadar să îi facem cadou de ziua numelui o mândreţe de bicicleta galbenă, import Austria. I-am oferit-o având oarecare emoţii. Petru s-a bucurat, a învăţat să pedaleze (nu avea roţi ajutătoare, trebuie să precizez) în exact o zi, de ai fi spus că pedala de o viaţă, după care, la o curbă mai strânsă, a intrat într-o tufă de trandafiri, zgâriându-şi o mână. Şi gata! Sfârşitul poveştii. Probabil că şi bicicleta galbenă va avea soarta tricicletei multicolore, deşi facem eforturi disperate pentru a şterge din mintea copilului trauma zgârieturilor de pe antebraţ.

Dar iată ce mi-ar fi fost de folos să citesc înainte de a-l primi pe Moş Crăciun cu tricicleta în casă:

 

Maşinuţa fără pedale pentru început

Experţii recomandă pentru început o maşinuţă ori o tricicletă fără pedale. Tot ei susţin că putem oferi acest tip de cadou chiar şi copiilor care abia au învăţat să meargă, pentru că le oferă mobilitatea pe care şi-o doresc atât de mult dar pe care mersul pe propriile picioare nu le-o aduce. În plus, copilul se va împrieteni mai uşor cu toate aceste vehicule pe care le va testa ulterior. Principalul avantaj al unei astfel de maşinuţe este că piticul tău va învăţa cum să cârmească orice are ghidon: tricicleta, trotineta, bicicleta. O dată învăţată partea cu „ghidonatul” şi cu ocolirea obstacolelor, tricicletei i se pot ataşa pedalele. Aveţi mare grijă însă: este de preferat pentru această vârstă să lăsaţi copilul să pedaleze în spaţii ferite, cum ar fi o curte sau un parc mai mic.

 

Roţi ajutătoare. Sau nu?

Când vine vorba de roţile ajutătoare, părerile sunt împărţite şi unii susţin următoarele: tocmai aceste roţi suplimentare nu îi lasă pe copii să înveţe cum se merge pe bicicletă, îi împiedică să se obișnuiască să-şi ţină echilibrul şi micuţii în cauză se obişnuiesc să pedaleze doar aşa, cu cele patru roţi. Alţii, mai protectivi, spun că, dimpotrivă, rotiţele acestea ataşate tocmai de aceea poartă numele de „ajutătoare”, pentru a-i da piciului un imbold în ceea ce priveşte pedalatul (şi pentru a proteja spatele părintelui care, fără ajutorul roţilor, va fi nevoit pentru o vreme să alerge cocoşat în urma bicicletei copilului). În realitate, roţile ajutătoare sunt de folos doar dacă sunt ajustate în mod corect. Ele nu trebuie să atingă pământul în acelaşi timp, ci pe rând, oferindu-i bicicletei un mic balans. În caz contrar, pe teren accidentat sau la cotituri, roţile ataşate vor prelua greutatea pe care ar trebui să o susţină roata din spate, bicicleta putându-se răsturna! Odată ce copilul a învăţat să pedaleze, să cotească şi să frâneze, putem ridica încet roţile ajutătoare, câte puţin în fiecare zi, până când vor deveni de prisos. Păstrându-le prea mult timp, vom întârzia învăţatul mersului pe bicicletă.

Dacă nici acum nu eşti convins că roţile ajutătoare îi pot fi de folos celui mic şi ai o statură şi un tonus muscular care îţi permit să stai aplecat asupra bicicletei şi să fugi pe lângă ea, ţine cont de un lucru: cel mai bine este să susţii bicicleta, ţinând o mână pe portbagajul său şi nu pe umerii copilului, în timp ce acesta pedalează.

 

Mărimea potrivită

Cel mai important lucru atunci când vine vorba de pedalat este echilibrul. Odată ce copilul învaţă să-şi ţină echilibrul, aveţi liber la orice are roţi: trotinetă, skate-board, role etc. Importantă nu este vârsta copilului, ci mărimea potrivită. Alegeţi vehiculele ţinând cont de statura copilului. O trotinetă sau bicicleta prea mare sau prea mică îi poate îngreuna deplasarea, putând provoca accidente uşoare, dar cu sperietură mare. O astfel de experienţa îl poate ţine pe cel mic departe de pedale pentru mult timp.

 

Pedalaţi în siguranţă!

Dacă micul biciclist va primi odată cu tricicleta şi prima sa cască de protecţie, nu doar că îl vei feri de multe lovituri neplăcute sau poate chiar grave, dar îi vei forma un bun obicei pentru viitor. Cu cât se obişnuieşte mai devreme cu purtatul acestui accesoriu foarte important, cu atât vei sta mai liniştită. Din proprie experienţă ştiu şi că o pereche de mănuşi speciale pentru ciclism îi vor fi de mare ajutor copilului tău, mai ales la începutul experienţei sale pe două roţi.

Nu în ultimul rând, îţi recomand să nu uiţi de sonerie, far şi stop, mai cu seamă dacă cel mic se plimba pe străduţele dintre blocuri. Învaţă-l încă de pe acum regulile de circulaţie de bază, cum să se asigure, precum şi semnificaţia semnalizărilor luminoase ale autovehiculelor.

 

Plimbare plăcută!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație