Cine-i șeful în casă?

Impartirea responsabilitatilor / Totul despre mame

Cine e șeful în casă la noi și cum se împart responsabilitățile?

O luptă surdă se duce în gospodăria noastră. Subtilă, tenace, fără remize. Nimeni nu câștigă războiul mare, dar toată lumea savurează micile bătălii victorioase. Suntem trei și fiecare vrea să fie șeful. Măcar din când în când.

Acasă e teritoriul în care mizele cresc simțitor. Pe câmpul muncii, ne-am învățat lecția: oricine poate fi înlocuit. Dar aici, între pereții de beton ai paradisului domestic, fiecare contează și ține cu dinții de poziția lui. Inclusiv cățelul de 2,800 grame.

 

Eu sunt șefa

La bucătărie, am stabilit de mult cine deține puterea. EU știu unde-s oalele, cum se apasă butonul blenderului ca să (mai) pornească. EU stabilesc listele de cumpărături, meniurile zilnice și timpul pe care vasele murdare îl petrec în chiuvetă. Și nu doar aici sunt alfa. Atâta vreme cât sunt singura din familie care știe cum funcționează mașina de spălat, e cât se poate de clar că și în zona respectivă sunt CEO. Problemele reale apar cu angajații. Care se vor parteneri dacă e să se implice. Iar partenerii au opinii. Negociază la sânge sarcinile pe care le deleg, cer prelungiri de dead-line, recompense și zile libere mai ceva ca-n multinaționale (perioada pre-criză). Și cum nu pot da afară pe nimeni, dau mărunt din buze și cedez pe ici, pe colo, prin punctele esențiale. Dețin controlul și pentru asta sunt în stare să fac sacrificii. Important e să rămână clar cine e șefa casei. Câștig și mă întorc singură la aspirator. Doar EU știu unde sunt periile mici, atât de necesare când aspiri canapeaua. Masculii mei schimbă priviri furișe. Cred că m-au păcălit, eu știu mai bine.

Eu sunt șeful

Soțul meu este convins că nu știu să calc cămăși. Nici să plătesc facturi online, când vine vorba de curent electric, net sau cablu (în schimb, nu îmi ridică probleme reale plata online a unei perechi de pantofi). Ia cheile de la mașina mea cu un aer de superioritate masculină, s-o ducă la spălat. “Nici până azi n-ai învățat unde-i spălătoria aia…!” Pe sub gene, zâmbesc spășită. “Poate-i pui și un pic de benzină când te-ntorci…”, completez gingaș. Între noi fie vorba, urăsc să stau în soare așteptând ca băieții să râcâie găinații de pe capotă (nu-i vina mea că parchez sub un pom!). Plin de importanță, iese pe ușă și eu mă întorc la ale mele. N-a observat (sau o fi observat?) că n-am opinii clare în nici o privință care nu mă pasionează. Mi-e indiferent câți giga are calculatorul familiei, atâta timp cât nu îmi afectează direct bugetul pentru aprovizionare. Am încredere în el că va alege abonamentul perfect pentru televiziunea prin cablu cu condiția să nu dispară programele mele preferate din listă. Și, mai apoi, am la fel de multă încredere că va avea el grijă să nu ne taie cablul pentru neplată și că va ține evidența facturilor. E atât de puternic și de eficient când, cu un singur click, rezolvă cârca de facturi pe care e șef suprem!

Cine-i șeful?!

Am vaga senzație că generația nouă ne cam joacă pe degete pe amândoi. Și ne fuge preșul de sub picioare fără ca măcar să realizăm ce ni se întâmplă. În timp ce eu și Omul ne zbatem să ținem sub control fiecare ce apucă, fiul stă relaxat pe canapea și se îndeletnicește cu un robot foarte mare și foarte scump. A mâncat bine (și mi-a lăudat talentele culinare, ceea ce mă motivează să mă autodepășesc în fiecare zi), l-a pupat tandru pe tac’su după ce i-a rezolvat conexiunea cu internetul de la tabletă (ceea ce îl motivează să fie foarte atent să nu rămânem fără), iar acum savurează liniștea după-amiezei. Cum stă, așa, trântit pe canapea și cu picioarele sprijinite de masa de cafea, am vaga senzație că suntem doi angajați cuminți. Că muncim de ne sare cămașa pentru noi, fiecare cu sentimental că duce în spate ADEVĂRATA responsabilitate, în timp ce micul prinț ne privește aprobator și entuziast ca un șef care a citit câte ceva în materie de managementul resurselor umane. În tot acest timp, cățelul nostru mic, mascul și plin de sine, stă lângă copil și doarme dus. Eu l-am hrănit cu niște grătar de pui, iar Omul l-a scos afară la pipi. Sunt amândoi relaxați și mulțumiți și tare mă-ndoiesc că asta se va reflecta în grila noastră domestică de salarizare. Iar de demisie nici nu se pune problema!

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație