Cu emoție, despre emoțiile bărbaților

Ian Peatey
Ian Peatey și fiica sa, Emma, la ultima ediție a Serilor TDM din 2014
Ian Peatey
Ian Peatey și fiica sa cea mică, Emma, la cea de-a doisprezecea ediție a Serilor TDM

Ian Peatey ne-a vorbit despre viața emoțională a taților la Serile TOTUL DESPRE MAME

După un an întreg în care la Serile TOTUL DESPRE MAME s-a vorbit despre mame, copii sau cuplu, a venit şi vremea ca principalul subiect al evenimentului să fie taţii şi viaţa lor emoţională. Protagonistul celei de-a doisprezecea ediţii a Serilor TDM a fost Ian Peatey, vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Comunicare Non-Violentă (ACNV), care, cu mult umor, dar şi pragmatism, a vorbit la Librăria Humanitas de la Cişmigiu despre modul în care sunt percepuţi bărbaţii în societate, dar şi despre realitatea în ceea ce priveşte viața lor emoțională – acest

Educaţia trecutului, efectele prezentului

Pornind de la prezentarea propriei sale copilării şi a modului în care părinţii acelei vremi, anii ’60 – ’70, s-au ocupat de creşterea copiilor, accentuând destul de mult un model preluat de la generaţia anterioară, Ian Peatey a subliniat o evidenţă nu numai a trecutului, ci a prezentului din ţara noastră. Aceasta ne arată că băieţii sunt crescuţi altfel decât fetele, iar exprimarea emoţiilor lor nu prea intră în ecuaţia acestei educaţii pline de virilitate. Ca tată a trei fete între care există o diferenţă destul de mare de vârstă (acestea au 22, 11, respectiv 4 ani) şi ca tată care-şi doreşte să fie implicat în viaţa lor, deşi numărul mare de kilometri care îl desparte de fetele mari poate fi perceput drept un obstacol ce-şi pune amprenta asupra relaţiei afective dintre ei, Ian a mărturist că are anumite dificultăţi de a le înţelege emoţional şi că îşi dă seama că multe dintre aceste dificultăţi provin din neînţelegerea propriilor sale emoţii.

„Fără emoții n-am fi vii”

Audienţa formată în majoritate din taţi a putut asista pe parcursul serii la o confirmare a faptului că şi ceea ce simte un bărbat este extrem de important şi merită să fie valorizat. Emoţiile, fie ele negative sau pozitive, sunt nu doar o exprimare a unor stări şi o conştientizare a lor, ci şi o expresie a vitalității fiecăruia dintre noi. Fără emoţii n-am fi vii, n-am şti să trăim şi nu ne-am bucura de darul vieţii. De aceea, cele trei stadii de evoluţie în relaţiile interumane, cel în care bărbatul domina societatea în avantajul său, iar femeia se ocupa de casă şi de copii, cel de egalitate, în care rolurile erau oarecum aceleaşi, dar femeia putea munci şi vota, iar bărbatul simţea că ar trebui să facă şi el ceva în casă, dar nu ştia ce, şi cel al competiţiei, în care s-a observat că femeia şi bărbatul nu sunt la fel şi că fiecare îl completează pe celălalt, au ajuns să definească şi viaţa emoţională a bărbaţilor de azi. Fiecare stadiu i-a impregnat generaţiei de-atunci diferite tare, pe care aceasta le-a dus mai departe şi le-a făcut să-şi manifeste caracteristicile chiar şi azi.

Testosteronul, de vină sau nu?

Poate că pentru multe dintre dificultăţile de relaţionare ale bărbaţilor şi modalitatea lor furtunoasă de a reacţiona în varii situaţii există o explicaţie clară, ce poartă numele de testosteron. Dar acest hormon prezent în cantităţi mari în organismul lor poate fi ţinut în frâu, iar bărbaţii pot să-şi gestioneze emoţiile o dată ce învaţă să le accepte şi să le exploreze, pentru a afla ce e în spatele lor. Acest lucru se va dovedi benefic pentru relaţiile lor cu partenera de viaţă şi cu cei mici, dar va aduce şi acel plus de afecţiune în familie, spre deosebire de stilul anterior de comunicare, cel care avea la bază omul ce trebuie să-şi valorizeze gândirea, nu emoţiile. Până la urmă, adulţilor de azi le e greu să înţeleagă emoţiile copiilor pentru că nu au fost educaţi să le înţeleagă, şi nu pentru că testosteronul le ia (mereu) minţile.

Tips & tricks pentru o viaţă emoţională mai bună

Seara nu s-a putut încheia fără nişte sfaturi şi ponturi oferite de Ian Peatey pentru a face faţă cu bine tumultului emoţional şi solicitărilor venite din partea celor dragi. Pe lista acestora s-au aflat observaţia şi depăşirea unor prejudecăţi, respectarea unor limite şi înţelegerea celuilalt, recunoaşterea sentimentelor, identificarea nevoilor (dorinţa de a fi aproape de cineva, acceptarea, grija faţă de cel de lângă tine, încrederea, iubirea, respectul, autonomia, siguranţa, dorinţa de a fi observat), comunicarea cu ajutorul vorbelor şi a faptelor şi conectarea la oameni cu probleme diferite, căci şi socializarea e menită să rezolve dificultăţile.
Şi, un ultim pont observat de Aristotel şi reamintit de Ian, să nu se uite niciodată că „să educi mintea fără a educa inima nu se numeşte educaţie”.

Alături de copilașii care și-au însoțit părinții la eveniment au fost prietenii noștri de la IkedooInstitute, care i-au introdus pe cei mici într-o activitate de educație experiențială (Construcția Castelului și Spiridușii lui Moș Crăciun).

Prezenți la ultima ediţie a Serilor TOTUL DESPE MAME au fost și lăptarii de la Olympus Romania care le-au oferit lapte tuturor participanților la întâlnirea cu Ian Peatey.

Foto: Fotografii de familie.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație