1 Iunie. Caut copil mic de închiriat!

Anul trecut, radioul Itsy Bitsy a demarat o acțiune ale cărei rezultate ne-au adus nouă, părinților și copiilor din România, o nouă zi liberă în calendar: 1 Iunie.
1 Iunie era, înainte, mai mult despre serbări organizate la școală, serbări cu ocazia cărora copiii rămâneau cu un gust amar când părinții lipseau – motivat – din public. Pentru că părinții erau la birou, iar în clasă ajungeau mai degrabă bunicii și bonele, compromisuri ale prezenței celor mai iubiți dintre pământeni, părinții.
Dacă vrei să citești cartea ”Cum să ne păstrăm copiii aproape. De ce părinții trebuie să fie mai importanți decât prietenii”, de Dr. Gordon Neufeld și Gabor Maté, o poți comanda de AICI.

1 Iunie, zi liberă națională

M-am bucurat foarte tare la aflarea veștii că 1 Iunie chiar a devenit zi liberă națională. Toate eforturile au dat roade și, odată cu ocazia unei zile libere numai bune de petrecut împreună cu copilul, s-a sublinat încă o dată ceea ce știm cu toții, dar poate reușim prea puțin: să petrecem timp de calitate cu copiii noștri. De 1 Iunie și nu numai. În fiecare zi, măcar un pic. Timp în care să nu existe altceva decât atenție 100% acordată copilului. Dar ce să vezi… dacă un copil ceva mai mic decât al meu se va bucura din tot sufletul de o astfel de zi, al meu a cam intrat în panică.

Copil de 11 ani, de 1 Iunie

Perspectiva unei zile petrecute exclusiv cu părinții poate speria un puber care se distrează, evident, mai mult cu colegii de la fotbal, cu prietenii din spatele blocului sau, ideal din punctul său de vedere, pe un joc online în rețea. Iar tu, părintele care a pierdut ușor, ușor, privilegiul de a fi ”alfa și omega” lumii copilului, nu prea ai idee cum să faci ca 1 Iunie să fie o zi specială. Mai ales atunci când ești întrebat, cu candoare, dacă putem invita încă un copil. Ca pe o gură de oxigen necesară supraviețuirii unei zile petrecute exclusiv cu părinții!

De ce era mai ușor mai demult?

Îmi amintesc cu drag cum era de-ajuns să fiu acasă pentru ca blondul meu de trei, patru ani să se topească de bucurie. Cum făceam clătite și păream cool pentru că le puteam arunca în aer fără să cadă toate pe jos. Cum aproape orice durere trecea cu un pupic. Cum aveam soluții la aproape orice probleme. Acum, dacă mă ia de mână pe stradă, e doar pentru că uită că ne-ar putea vedea prietenii lui. Care e diferența?! De ce era atât de simplu 1 Iunie acum cinci ani și când am devenit atât de plictisitori noi, babacii?! Bingo! Atunci, îi dădeam copilului fix ce voia, iar el voia, în principiu, cam ce voiam și noi. O plimbare în parc, un spectacol pentru copii, o jucărie, cinci pupici și un tort cu moț. Acum, puberul nostru vrea altceva. Și ca să fie 1 Iunie sărbătoarea lui, ar cam trebui să primească ceea ce își dorește.

Ce vor copiii mari de la noi

La aproape 11 ani, copilul vrea să îți arate Universul lui, iar tu să îl asculți fără să îl judeci. În tocănitul obsesiv al Kendamei, voi asculta despre Youtube. Voi privi fără să crâcnesc filmulețe amuzante și challenge-uri Try Not to Laugh. Voi sta cu ochii pe trick-uri cu Fidget Spinnerul, alternate cu trick-uri cu skate-boardul. Voi avea musafiri și vom face împreună cu ei pizza de casă. Eu – aluatul, copiii – toppingurile. Vom avea și un film la care să se uite ei. Apoi voi accepta că vine o vreme când copiii au nevoie de intimitate și, după ce voi privi lung ușa închisă de la cameră, mă voi retrage să-mi ling rănile de mamă de puber în liniște. Vestea bună este că, la finalul zilei, ne vom lua în brațe și vom povesti, ca-n fiecare seară, despre ce s-a întâmplat peste zi și știu că încă mi se solicită 10 pupici de noapte bună. Că nu ne vede nimeni!

1 Iunie, ocazie de meditat

Vârsta pupertății este una în care se schimbă eroii povestirii. Copiii sunt cei care vor să fie admirați, nu mai admiră atât de vocal părinții. Caută în noi înțelegere, interes față de pasiunile lor, înțelegere față de schimbările pe care le trăiesc fără să știe ce li se întâmplă. Creierul lor se pregătește pentru desprinderea de statutul de copil și, implicit, de noi, părinții. O desprindere firească și nu totală. Mai degrabă, o redefinire a nevoilor pe care le au de la noi. Iar cel mai frumos cadou de 1 Iunie pentru un aproape adolescent este să îl admiri ca pe un fluture cu aripi încă ude, abia ieșit din crisalidă. În gesturile lui stângace, în curiozitatea cu care își mișcă antenuțele nepricepute stă viitorul fluture cu aripi colorate, gata de zbor, superb și împăcat cu propria sa ființă. Nu e nevoie să sufli pe el ca să grăbești procesul. Nici să îl înveți să zboare. Va ști. Fii doar creanga sigură pe care își exersează primii pași. Căci da, în viața de părinte mai urmează mulți alți primi pași care te duc cu gândul la aceia de la un an și un pic. Mai ții minte?
DISTRIBUIȚI
Ruxandra Rusan
Sunt Ruxandra Rusan, jurnalist si mamica. Zilnic, sunt in direct la radio Itsy Bitsy, unde am intalnire cu parintii cei mai simpatici. In rest, ma pregatesc sufleteste sa dau nas…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație