11 gânduri pe care orice mamă le are, dar nu le va împărtăși nimănui niciodată

Veronica Guzun, redactor

Tuturor ne trec aceste gânduri prin minte, adesea chiar de mai multe ori pe zi, dar niciodată nu avem curajul să le rostim cu voce tare. Karen Banes specialist în parenting a făcut mai mult decât să le rostească, le-a scris pe familyshare.com, astfel încât toate mamele să se regăsească în gândurile de mai jos.

Să fii mamă e plictisitor

Ți s-a spus de nenumărate ori că să fii părinte este cea mai frumoasă meserie și ești de acord cu aceasta, mai ales atunci când arunci o privire în urmă. Însă rutina zilnică este foarte plictisitoare și presupune să răspunzi de sute de ori pe zi la întrebări precum ”de ce?” și ”am ajuns?”, să strângi și să cureți cam de tot atâtea ori pe zi, să te joci mereu în aceleași jocuri, să citești sau să povestești de nenumărate ori aceeași poveste, să te uiți la aceleași desene animate. Mereu, mereu și mereu.

Regret că am devenit mamă

Se întâmplă să regreți maternitatea. Doar pentru o clipă. ”Mi-e dor de mine cea de dinainte” sau ”mai bine nu nășteam doi copii atât de repede unul după celălalt” sau ”nu trebuia să mai fac un copil” nu sunt niște gânduri străine mamelor. Uneori mamele regretă momentul când a apărut copilul sau persoana cu care au făcut acel copil sau motivul care le-a determinat să facă un copil. Cu toții avem regrete, dar să nu uităm că sunt efemere.

Ceva nu e în regulă cu copilul meu

Nimeni nu are curajul să dea voce acestui gând, dar tuturor ne trece prin minte. Copilul nostru e diferit de ceilalți și uiți adesea că ”diferit” nu e mereu un lucru rău, ba chiar poate fi un lucru extrem de bun. Se întâmplă să se comporte ciudat, să fie în diverse etape mai bune sau mai rele să depășească mai greu unele momente, iar toate acestea ridică întrebări în mintea mamelor.

Îmi urăsc soțul

Nu e nimic neobișnuit sau tabu ca mamele să se plângă pe parteneri că nu le ajută suficient cu copiii. Mai mult, sunt frecvente momentele când și-ar dori să fie tați, să primească apreciere dublă pentru jumătate din munca pe care o fac, să nu trebuiască să alăpteze și să schimbe mai puține scutece.

Nu-mi mai suport copilul

Așa cum copiii atunci când spun părintelui ”te urăsc” nu au în vedere cu adevărat acest lucru, la fel și mamele, doar se gândesc că își urăsc copilul, dar nu-l urăsc cu adevărat. În zilele în care nu mai pare să adoarmă sau cere pentru a mia oară apă deși știți ambii că nu o va bea, e normal ca mamele să trăiască un sentiment trecător de ură.

Lasă-mă-n pace

Îți iubești copiii chiar și atunci când crezi că îi urăști. Atunci cum e posibil să vrei să fii lăsată în pace de cineva pe care iubești atât de mult? Poate pentru că ești obosită, morocănoasă, prost dispusă și ai nevoie de cinci minute de liniște.

Îmi iubesc pe unul dintre copii mai mult decât pe celălalt

Iată un mare tabu social. Știi prea bine că nu ai voie să ai un copil favorit, totuși multe dintre mame preferă unul dintre copii (și favoritul se poate schimba de la o zi la alta sau poate de la o oră la alta). Dacă într-adevăr ai un copil favorit, păstrează acest gând doar pentru tine.

Nu-mi pasă

Uneori cu adevărat nu-ți pasă, chiar dacă spui ”bravo”, ”excelent”, ”te-ai descurcat minunat”.

Am nevoie de ajutor

Ca mamă, e extrem de dificil să ceri ajutor, pentru că te face să te simți că nu te descurci sau că nu ești potrivită pentru a fi părinte. Trăiești cu senzația că totul trebuie să fie sub control și chiar dacă gândul ”am nevoie de ajutor” îți trece prin minte de mai multe ori pe zi, nu ai curajul să-l rostești în fața oamenilor care te-ar putea de fapt ajuta.

Sunt cea mai rea mamă din lume

Da. Îți spui acest lucru, uneori. Și poate chiar o recunoști față de cei mai apropiați. Este considerat rușinos să-ți recunoști eșecurile ca părinte. Stai liniștită, nu ești nici pe departe cea mai rea mamă din lume. Și nici singura care se crede astfel.

Sunt cea mai bună mamă din lume

Așa cum sunt zile în care te consideri ”cea mai rea”, la fel ai zile sub semnul ”cea mai bună mamă din lume”. Și acesta este un gând pe care e bune să-l păstrezi pentru tine, să te alimenteze din interior și chiar să ți-l amintești în momentele când ai dubii că te-ai descurca în calitate de mamă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa