15 nefăcute de făcut

TOTUL DESPRE MAME

(Înainte să devii mamă, pentru că după aceea e aproape imposibil)

 

Sunt îndrăgostită de viaţa mea şi îmi place să fiu mama lui Luca. Dar recunosc cu inima deschisă că uneori mi-e dor de nişte lucruri banale, pe care înainte le făceam pur şi simplu, fără să le planific.

Mă întrebaţi de ce nu le fac şi acum? Păi nu le fac pentru că n-am timp sau pentru că au devenit indecent de scumpe dacă le măsor în hăinuţe de copil şi în jucării.

M-am decis să vă fac o listă de „nefăcute de făcut” – cu lucruri la care mamele visează în secret sau cu nostalgie – și le-am întrebat şi pe colegele mele, Vivi şi Ruxandra, ce ar face dacă s-ar întoarce în timp, şi aveau şi ele răspunsurile pregătite. Cred că acesta este textul care s-a scris cel mai rapid din istoria TOTUL DESPRE MAME.) 

Delia Grigoroiu:

    Aș pleca cu trenul în fiecare weekend de vară la mare. Nu-s cine ştie ce de petrecăreaţă, dar nişte nopţi semi-albe pe plajă, cu o bere în mână, n-ar strica. Să mă trezesc, apoi, după ora 10, când deja e soarele puternic şi prăjeşte corpurile amorţite de somn, să beau o cafea tare pe un şezlong până pe la ora 11, apoi să mă târâi lin spre o terasă umbroasă unde să iau micul dejun, o salată de roşii şi o omletă simplă, pe la ora prânzului să caut o umbrelă uriaşă, să citesc din cartea începută, să aţipesc apoi cât să îmi dau seama că pot face insolaţie, să mă duc în cameră pentru somnul de prânz până pe la ora patru, să revin apoi pe plajă unde să stau până seara, şi să o iau de la capăt vreo două, trei zile.

 

    Mi-e ciudă că nu am ajuns în niciun an în Cluj, la TIFF. Anul trecut, în iunie, Luca avea trei luni, era prea mic să mergem cu el pentru că n-ar fi fost încântat de perspectiva ca mama lui să dispară cu tot cu sâni în câte o sală de cinematograf pentru două ore. Dar am promis că anul acesta vom fi sigur la TIFF şi că vom mânca filme pe pâine. Când anul acesta chiar a venit ne-am zis din nou că e prea mic copilul, poate la anul. Nu vă spun cât regret că am avut la dispoziţie cel puţin cinci ani în care puteam să mergem fără griji şi puteam vedea şi 10 filme pe zi. Acum trebuie să aşteptăm să crească copilul.

 

    M-aş urca în maşina altuia, că noi nu avem carnet, şi aş pleca în Thassos. Pe plaja Papalimani aş sta 10 zile fără să mă mişc şi aş lenevi până m-or îmbia grecii de la tavernă cu salatele lor perfecte, cu peştele proaspăt pescuit, cu pepenele roşu şi dulce şi cu cafeaua lor aromată. Din păcate, drumul de 10 ore cu un copil care urlă în maşină ne împiedică să facem călătoria asta de vis, însă e pe lista lucrurilor de făcut obligatoriu atunci când Luca va fi mai mare.

 

    Aş ieşi în oraş cu fetele mele mai des şi mai mult. Aș sta de povești până seara târziu, fără să alerg ca nebuna pe stradă de teamă că a sosit ora de somn a copilului și fără să urc desfigurată în primul taxi că urlă Luca de jumătate de oră.

 

    Aş călători mult, mult, mult. Iarna aş merge să schiez în Austria sau în Alpii francezi, primăvara aş merge în city-break-uri la Viena, Praga, Amsterdam sau Munchen, vara aş pleca în insule, aş cam bifa Sardinia, nişte insule greceşti, nu contează care, sau nişte plaje din Portugalia, toamna m-aş mai plimba prin Italia. Pe rând, că e vreme, dar mi-e ciudă că înainte de copil aveam timp şi bani pe care le puteam investi mai bine în concedii decât în haine şi pantofi.

 

 

Vivi Floricică:

Eu nu îmi bat prietenele la cap, aşa cum face Delia, ci fac o listă în agendă de lucruri pe care vreau să le fac din nou, la un moment dat. Sper să nu ies la pensie până atunci.

    Mi-aş sparge tot salariul într-o zi. Şi să nu-mi  ziceţi că nu se poate, că numai dacă nu vrei nu poţi. Şi credeţi-mă că nu contează cât de mare e salariul (bine, dacă e mic scapi repede, ca să nu zic ieftin), dar cel puţin eu sunt capabilă să găsesc idei de investiţii rapide pentru orice cantitate de bănet. Serios, puneţi-mă la încercare să vedeţi!

 

    Aş pleca în vacanţă cu motocicleta şi cu cortul, îmbrăcată în piele şi cu câteva schimburi la mine. Să mergi sute de kilometri pe zi, să te coci sub echipament, să opreşti motorul, să instalezi cortul şi să dormi neîntors până a doua zi când o iei de la capat. În vara lui 2008, toată luna august am hălăduit prin ţară în stilul asta. Experienţa se înscrie la capitolul “Mi-a plăcut, dar nu mai fac!”. Şi totuşi, acum o privesc cu nostalgie…

 

    Aş merge cu gaşca în vacanţă cu cortul. Ştiţi cum e când dormiţi şapte inşi într-un cort de patru persoane. Vacanţa cu cortul după ce apar copiii e posibilă, dar în condiţii corespunzătoare. Adică numărul ”chiriaşilor” să fie în acord cu spaţiul locativ al cortului.  Nu prea mai merge ca-n studenţie când adormeaţi patru şi vă trezeaţi şapte, dormeaţi pe două straturi, înghesuiţi şi copţi de soare.

 

    Aş pleca cu trenul fără bilet şi aş merge cu naşul. Cel puţin dacă mergi în gaşcă, devine distractiv. Îţi poţi asuma orice risc: să te dea controlorul jos din tren la prima, să stai în creierii nopţii să aştepti următorul tren (rămâne de văzut dacă de data asta cumpăraţi bilete), să mâncaţi parizer cu pâine de la alimentara de lângă gara.

 

    M-aş mai uita o săptămână întreagă la seriale. Fară să ies din casă, fară să iau pauze (doar de somn când devine inevitabil) şi cu mâncat cu farfuria în poală, etc. V-am povestit când ne-am uitat la toate cele şase sezoane din Lost într-o săptămână… Făceam pauze doar pentru somn, pentru aprovizionare (mers la alimentara de jos) şi mers la toaletă. Am stat numai în pat, cu draperiile trase. După ce am terminat şi am făcut lumină am observat un morman de cutii de bere lângă perete, teancuri de farfurii sub pat, pungi şi ambalaje goale, iar pe jos un strat format din resturi de mâncare, pufuleţi, floricele, coji de seminţe. Dacă mai făceau un sezon de Lost, vecinii ar fi chemat SMURD-ul.

 


 Ruxandra Mateescu:

Recunosc că lista mea, de mamă de doi copii, este ceva mai lungă decât a Deliei şi a lui Vivi. Dar acum vă spun numai punctele esenţiale şi vă recomand din toată inima să îmi furaţi ideile.

    Aş fi călătorit. Mult. Foarte mult. Tot timpul. Aş fi mâncat iaurt cu pâine doi ani numai cât să strâng bani pentru o lună de vacanţă în Brazilia. După care m-aş fi întors şi aş fi început probabil să îmi plictisesc toţi prietenii povestindu-le de sute de ori cât de frumos a fost. Iar când în cele din urmă ar fi fugit şi ultimul dintre ei, sătul de aceeaşi poveste, aş fi plecat la New York pentru cel puţin un an.

 

    Aş fi petrecut mult mai mult timp cu iubitul, apoi logodnicul şi în cele din urmă soţul meu, bând vinuri mai bune sau mai proaste, cafele foarte tari din căni şi mâncând câte o conservă rămasă de la ultima plecare la munte, discutând toate prostiile din lume, tăcând doar pentru a ne odihni sau dormind numai ca să nu murim. Neştiind pe vremea aceea că după ce vine bebe în viaţa mea nu voi mai apuca uneori nici măcar să îl văd la faţă, darămite să mai schimbăm şi fraze cursive şi măcar cu pretenţia de a fi coerente.

 

    Mi-aş fi tatuat pana zeiţei Maat, simbolul lui Robert Plant, vocalul trupei Led Zeppelin. Asta înainte ca puştiul meu de opt ani să mă întrebe, râzând cu gura până la urechi: “Cum să îţi faci mami tatuaje, ce, tu mai eşti tânără ca ăştia din videoclipuri?” Apoi probabil că mi-aş fi făcut părul mai creţ decât a fost şi mai colorat decât am reuşit în studenţie.

 

    Aş fi petrecut mult mai mult timp cu socrii. I-aş fi sunat de două ori pe zi, aş fi mers la toate mesele în familie, aş fi mâncat toate floricelele tăiate din gogoşari şi albuş de ou fiert tare de pe salata boeuf, iar la sfârşit aş fi terminat chiar şi salată, dându-le (şi mai multe) prilejuri de a-şi etala panoplia de cunoştinţe. Aş fi mers la shopping la mall cu mama-soacră. Aş fi preparat cafele mici şi dulci în ceşcuţe vintage la care aş fi invitat-o şi aş fi tăcut respectuos, cu ochii în pământ, dorindu-mi să fi fost atât de înţeleaptă încât să fi luat cu mine un carneţel în care să notez tot ce îmi spune. Toate acestea timp de şase luni. Astfel încât nu mi-aş mai fi pierdut în cele din urmă zece ani din viaţă încercând să le fac pe plac, să fiu fata bună şi simpatică care oricum nu am reuşit până la urmă a fi.

 

    Aş fi plecat cu cortul la munte şi la mare, alternativ, în fiecare weekend. Aş fi urcat în Retezat şi probabil aş fi mers la escalada de două ori pe săptămână. M-aş fi pregătit să escaladez şi alţi munţi din lumea asta mare, la care acum mai pot doar să visez, cu o hernie ombilicală, patru coaste evantai şi două vertebre ale coloanei vertebrale tasate în urma celor două sarcini supradimensionate pe care le-am purtat.

 

 

Voi aţi face acum dacă v-aţi întoarce în timp şi încă nu aţi fi mame?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa