24 de ore de mămică: ce face ea toată ziua

24-de-ore-de-mama- totul-despre-mame
Ada și Teo, Claudia și David, Magda și Horia

Rutină sau… aventură? Cum sunt cele 24 de ore din viața de zi cu zi a unei mame? Iată răspunsurile sincere a trei mămici care povestesc cum arată o zi alături de copiii lor.

Toată lumea are impresia că o mămică ce stă acasă cu copilul ei în concediul de creștere este într-o vacanță continuă. Dar nu-i deloc așa! Din păcate, încă mai sunt tați care se duc opt ore la muncă și, atunci când vin acasă, se întreabă de ce oare partenera este obosită, doar a stat acasă toată ziua… 

24 de ore de mămică, zi de zi, nu-i lucru ușor. Iată ce ne povestesc trei mame despre rutina zilnică:

TOTUL DESPRE MAME: Ce faci tu, mămico, toată ziua?

Claudia: Dacă mă întrebi pe mine, meseria de mamă nu are program pentru că începe odată cu concepția și nu se termină niciodată, ca un perpetuum mobile. Cu toate acestea, programul de mămică începe cu trezirea de la 07.00. După ce ”fac ochi” și ies din pijamale, pregătesc micul dejun pentru junior. În jur de 08.00 îl las pe David la grădiniță apoi merg la serviciu. Cât sunt eu plecată, tati îl ia pe junior de la grădiniță pe la 11.30 și îl lasă acasă cu mamaie (mama mea) unde își face siesta până după-amiaza când ajung și eu acasă. Adevărul este că, fără mama mea care să-l aibă în grijă cât sunt eu la serviciu și să se ocupe și de mâncare sau de casă, aș avea încă un milion de alte îndatoriri.

La serviciu responsabilitățile sunt destul de mari, îndeosebi când lucrezi direct cu străinii, dar când sună telefonul de acasă las tot și răspund, doar juniorul este pe primul plan. Când ajung acasă – pe la 17.00 – mâncăm împreună și apoi ieșim la plimbare, fie la topogan, la trambuline sau la pas către bunici. Toată oboseala de peste zi, stresul și problemele trec atunci când suntem amândoi sau chiar toți trei. Seara se încheie pentru David în jur de 22.00 după baie și lăpticul de noapte bună, dar eu mai mișun încă o oră să strâng hainele, prosoapele, jucăriile, să spăl farfuriile, sticluțele, să pregătesc hainele pentru a doua zi, ghiozdănelul și altele de genul. Mai arunc un ochi la el înainte să merg și eu la culcare, doar să mă asigur că este bine, liniștit. Apoi… de la capăt!

Magda: De un an și aproape două luni, aș zice că fac aceleași lucruri în fiecare zi, cu ritmicitate și periodicitate precise, dar chiar și așa, nicio zi nu seamănă cu alta. Și asta pentru că în fiecare zi, Horia are pentru mine noi și noi provocări.

El e ceasul meu deșteptător. Ma-ma, ma-ma, de două ori și sunt în picioare. Asta se întâmplă în jurul orei 9.00 (știu, poate părea un răsfaț că avem aceeași oră de trezire, dar este moftul meu suprem, iubesc somnul de dimineață). Ne giugiulim, mai povestim una, alta și pe la 10.00 încercăm un mic dejun. Daca e zi de omleta, ne și iese, daca nu, doar murdărim farfurii și facem mustăți din iaurt. Și apoi completăm cu lapte, că deh, nimic nu e mai delicios decât o “dușca” de lapte de la mami. Prima parte a zilei o petrecem afară – în parc sau pe aleile dintre blocurile vecine. De cele mai multe ori, tot afară luăm și gustarea – porția de fructe e mult mai gustoasă la aer. Prima rundă de somn – în jurul orei 12.00. După trei cântecele și câteva minute bune de legănat, vine într-un final și Moș Ene.

Horia doarme cam o oră și jumătate. Ce fac într-o oră și jumătate? În primul rând pregătesc prânzul. Dacă e ceva ce fierbe mai mult, între timp mai calc, împachetez, fac curățenie, programez mașina, mănânc, arunc un ochi pe facebook, scriu un mail. Și s-a trezit. Cu chef de joacă și bună dispoziție. Și ne jucăm. Rotițele sunt pasiunea lui, așa că luăm la rând toate mașinuțele și le învârtim până le amețim. Mai sortăm piesele de construit, mai aruncăm de câteva ori mingea la coș și gata foamea.

Prânzul e o aventură (Horia nu e deloc mâncăcios), așa că după fiecare masă, bucătaria e vraiște. O lăsăm așa, cu gândul că la următorul somn o sa fie și curățată, și plecăm din nou la joacă. De data asta are în vizor tehnologia – telefonul, tableta, tastatura, laptopul – toate sunt verificate în amănunt. Încercăm să răsfoim și o carte cu povești și vine și somnul 2 – încă o oră și jumătate. O iau de la capăt cu pregătirea meniului de seară pentru el, încropesc ceva și pentru noi și încerc să termin ce nu am reușit la primul somn. Se trezește, mâncăm și plecăm din nou afară, de data asta la o plimbare mai lungă în parc, întâlnire cu piticii din gașcă, joacă… Vine baia și somn de voie pe la 22.30. De-acum începe timpul meu… doar că mi-e foarte somn!

Ada: O zi normală la noi începe dimineața pe la ora 8.00. Teo nu are tabieturi dimineața. Cum deschide ochișorii, este deja jos din pat și începe alergatul prin casă. Și eu după ea, încercând să o prind ca să o îmbrac. După micul dejun, eu încep să fac planul pentru ziua respectivă. Până la ora 12.00 trebuie să îmi rezolv treburile prin casă pentru că Teo la ora 13.00 cel târziu face nani. Cât timp doarme, eu mă relaxez la televizor sau puțin pe Internet. După-amiaza este programată pentru joacă, desene, plimbări. Seara la ora 22.00 este deja în pat, dar eu deja sunt frântă de oboseală. Ceea ce am de făcut prin casă, fac printre picături, vorba aia: „cu un ochi la făina și cu unul la slănină” – mai fac puțină treabă, mai fug să văd ce face Teo.

2. TDM: Simți că nu îți ajung cele 24 de ore?

Claudia: 24 de ore nu vor ajunge niciodată pentru a fi mamă în întregul sens al cuvântului. Numai faptul de a sta după copil sau copii înseamnă aproape tot timpul. Dacă mai pui și treaba prin casă, mersul la cumpărături – pentru cele necesare, nu pentru relaxare, ci tot pentru nevoile copilului ori ale locuinței – gătitul, spălatul, strânsul lucrurilor de prin casă, ar fi nevoie măcar de încă 24 de ore. Cireașa de pe tort ar fi serviciul care, la un program cu normă întreagă cum sunt eu, ocupă mare parte din zi, dar și asta este o responsabilitate de părinte deoarece pentru copiii noștri alergăm zi de zi, clipă de clipă.

Magda: Așa arată 12 ore din viața noastră. Celelalte 12 sunt cu vise și 3-4 treziri/noapte pentru mâncare. Nu pot spune că timpul nu-mi ajunge pentru el sau că dintr-o dată orele s-au micșorat și parca nu am cum să fac tot ce-mi propun cu și pentru el – asta depinde mult și de organizare și de puterea fizică și pshică. Însă pot spune că într-adevăr simt că nu-mi ajunge timpul pentru mine.

Ada: Nu îmi ajung cele 24 de ore, nu apuc niciodată să termin ce am de făcut prin casă, dar cel puțin sunt multumită că îmi petrec timpul cu Teo. Îi acord ei toată atenția. Restul poate aștepta!

3. TDM: Ți s-a lăsat vreodată impresia că nu faci mai nimic, că ești o norocoasă că ești acasă toată ziua?

Claudia: Concediul de creștere copil a însemnat de fapt 5 luni de stat acasă cu David, apoi am reînceput serviciul. Sinceră să fiu nu m-am simțit norocoasă din puncul de vedere al faptului că stăteam acasă deoarece eu am fost mereu o persoană activă inclusiv până în ultima zi de sarcină, deci mi-a fost destul de greu să-mi schimb ritmul alert de viață cu statul în casă. Chiar și așa îmi făceam de lucru cât dormea David – a fost un copil liniștit și nu am avut probleme de genul nopților nedormite – astfel că peste zi trebuia să-mi consum și eu energia. Dar după prima lună am reînceput ușor plimbările pe jos ori cu mașina și lucrurile și-au intrat ușor pe făgașul normal. Cu toate acestea, spirjinul mamei mele, al soțului și al socrilor a fost esențial în meseria nou îmbățisată de mamă.

Magda: Am noroc de oameni empatici în jurul meu, care mă susțin și care înțeleg că a crește un copil este mai mult decât a avea un job full time. Ca responsabilitate, în primul rând, apoi ca timp, implicare, energie. Dar și satisfacția și împlinirea sunt pe măsură!

Ada: Familia nu mi-a dat niciodată de înțeles faptul că sunt privilegiată că stau acasă. Toți membrii familiei știu că ai nevoie de energie pentru a-i face față lui Teo. Și cum ea este cea mai importantă, soțul meu este de acord să las pe locul doi ce am de făcut pentru a-mi petrece timpul cu prințesa noastră.

Cum sunt cele 24 de ore de mămică ale tale?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație