5 personaje literare care m-au influenţat profund

Personaje literare care ne influențează ca mame/Totul despre mame

Mame din literatura care m-au inspirat / Totul despre mameCinci mame din literatură de la care am învăţat cum să îmi cresc copiii

Înainte de a-i descoperi pe Alfie, pe Brazelton sau pe Speranţa, am fost prietenă bună cu alţi experţi în parenting, mame – personaje literare dacă nu frumoase, cel puţin interesante şi de la care am învăţat câteva trucuri pe care vi le voi împărtăşi în continuare.

 

Doamna Deleanu din La Medeleni, de Ionel Teodoreanu

Am citit „La Medeleni” în aceeaşi vară în care eram pasionată de romanele de capă şi spadă. Am înţeles clar, încă de atunci, adică de pe la doisprezece ani, că bărbaţii sunt nişte specimene car nu visează decât să îşi părăsească mama iubitoare, în căutare de fete mişto, cu care să se iubească. Pleacă ăla mic, D’Artagnan, de acasă? Pleacă! Pleacă şi Danuţ Deleanu? Pleacă! Şi de ce pleacă şi unul şi altul? Să chiulească de la ore, să fumeze, să se ţină de prostii şi de făcut literatură în loc să îşi vadă de şcoală şi, cel mai grav, să se iubească cu nevestele altora!

Ce am învăţat eu însă de la doamna Deleanu – să închizi ochii şi să te faci că nu vezi că ai la uşă un adolescent aproape repetent, cu ochii injectaţi şi duhnind a mahoarcă. Să îi pregăteşti camere separate şi ai încredere că până la urmă o va uita pe tipa aia mişto după care e leşinat şi se va însura cu nora perfectă, pe care i-ai băgat-o pe gât încă din clasa a patra.

„Şi la Medeleni Danuţ avea apartamentul său. Doamna Deleanu nu se lăsase mai prejos (…) aranjase patru odăi pentru tânărul bărbat.”

Catrina din Moromeţii, de Marin Preda

Ceva mai târziu, prin clasa a opta, m-am lovit prima oară de greul vieţii de părinte. Atunci am realizat că trebuie să mă apuc să strâng zestre pentru fetele pe care le voi naşte, să plantez din timp salcâmi pe care să îi pot doborî la pământ ca să îmi pot ţine copiii în şcoală şi că, în general, viaţa de mamă înseamnă sacrificiu, sacrificare şi sacrificaţi. Să muşti, carevasăzică, din toţi şi din toate, din iubire pentru copilul tău, urându-ţi viaţa, bărbatul şi tot ce mişcă- iată care este esenţa maternităţii ancestrale româneşti!

„Catrina avea faţa roşie şi obosită, iar năduşeala îi curgea în şiroaie înnegrite peste obraji şi gât. La vatră, femeia se chinuia cu o mână să mestece mămăligă, iar cu alta să prăjească nişte ceapă în tigaie. Femeia dăduse jos căldarea cu mămăligă şi o mesteca aprig, încercând din când în când să o ţină pe loc cu talpa piciorului.”

 

Ursula din Un veac de singurătate, de Gabriel Garcia Marquez

Ursula Buendia a fost pentru foarte mult timp modelul meu de mama şi de cap de familie. Nu este problema sau situaţie pentru care Ursula să nu găsească o soluţie salvatoare. Ca oricare dintre noi, Ursula Buendia are şi ea copii neascultători, care fie devin dictatori, împărţind teroare peste o ţară întreagă, fie se iubesc cu tot ce mişcă şi devin părinţii a nu mai puţin de şaptesprezece copii, pe care ea îi adopta, firesc. Când odraslele îşi pun în gând să se căsătorească cu rude de sânge, născând copii cu coada de porc ori să fugă în lume, cu o caravană de nomazi, Mama Buendia face faţă cu înţelepciune, instigând un sat întreg la luptă sau pregătind în secret căsătorii mai potrivite. Fără a-şi neglija şi rolul de soţie model, ea continua să îl iubească pe tatăl copiilor săi şi să îşi arate devotamentul faţă de acesta până la final:

„După ce-l căutase prin toate odăile, Ursula îl descoperi din nou sub castan. Atunci îl legă de pat. Ursula se ocupa de el, îi dădea de mâncare, îi aducea veşti de la Aureliano.”

Miss Edwina din  Memoriile unui bătrân crocodil, de Tennessee Williams

Edwina Williams, mama lui Tennessee Williams şi personaj central al memoriilor sale, este o încurajare pentru toate mamele din lume: nevrotică şi isterică, sufocându-şi fiul cu iubirea sa, dar fără să îl îmbrăţişeze vreodată, o femeie care vorbeşte fără asculte, Miss Edwina reuşeşte totuşi să crească un copil care va deveni un adult plin de succes. Detalii precum alcoolismul, consumul de droguri sau depresia (cu care Tennessee Williams s-a luptat o viaţă) pălesc în faţa bucuriei de a te vedea metamorfozata de către propriul fiu într-unele dintre cele mai frumoase personaje ale dramaturgiei universale: Blance Du Bois, frumoasa alcoolică grandomană sau Amanda, din Menajeria de sticlă, o mamă care îşi abuzează psihologic copiii pentru a-şi împlini propriile vise. Cu alte cuvinte, destul cu autoînvinovăţirea! Eşti o mamă perfectă!

„Sunt ca oricare altă mamă, care îşi vede fiul că fiind nici mai mult nici mai puţin decât un geniu!”

Mama din Metamorfoza, de Kafka

Vă amintiţi cu siguranţă nuvelă lui Kafka, cea în care tânărul Gregor Samsa se trezeşte într-o bună dimineaţa metamorfozat într-o „gânganie înspăimântătoare”. Ei bine, sunt mamă de băiat şi trebuie să vă mărturisesc că această doamnă Samsa, imaginea sa în faţa uşii camerei în care hidosul fiu s-a auto exilat, este modelul meu de mamă de adolescent. Mă şi văd peste vreo patru ani, pe când fiul meu va fi deja un tânăr plin de coşuri, deşirat şi slăbănog, cu fire de păr pe faţă şi voce de tubă spartă. Precum mama Samsa, îi voi pregăti sendvişurile preferate, voi povesti colegelor de serviciu cât de frumos s-a făcut, voi căuta un specialist care să îi vindece acneea şi, în general, nu îl voi deranja, fiind o mamă răbdătoare în fata toanelor şi schimbărilor adolescentului meu hidos.

„Deşi (mama) părea cu totul dusă pe gânduri, sări în sus ca arsă, întinse braţele în lături cu degetele răsfirate şi ţipă:

– Săriţi, pentru Dumnezeu, ajutor!

Apoi îşi aplecă faţa, de parcă ar fi vrut să îl vadă pe Gregor mai bine, după care fugi pe neaşteptate înapoi, ca scoasă din minţi.”

 

Pe voi ce personaje literare v-au influenţat în cariera de mamă?

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație