6 reguli pentru părinţi, în viziunea copiilor

reguli-pentru-parinti-totul-despre-mame

Când copiii fac reguli pentru părinţi, totul se întoarce cu fundul în sus!

Dacă ar fi să trăim în permanenţă într-o lume în care regulile sunt făcute numai de copii, atunci ar fi o lume clar muuult mai relaxată. Nu că regulile adulţior ar fi întotdeauna la polul opus relaxării, dar multe dintre ele sunt mult mai scorţoase decât normele oamenilor mici. Sau cel puţin aşa mi-au spus mie fetele mele. Tot ele mi-au mărturisit ce reguli ar dori să instaureze în casă la noi, măcar ocazional!

1. Regula de 5 secunde

La regula asta n-am cum să obiectez, deoarece o aplic şi eu destul de des. Aşadar, în caz că nu o ştiaţi, iat-o, pe scurt: alimentele care cad pe jos şi sunt rapid ridicate, mai precis în maxim 5 secunde de la impactul lor cu solul, pot fi în continuare consumate. La regula această mai există şi 3 amendamente: regula de 6 secunde, când ai voie să şi sufli alimentul, cea de 7 secunde, în care poţi să sufli şi să-l ştergi de mâneca hainei (doar dacă nu e cu cremă, însă!) şi regula de 8 secunde în care sufli, ştergi şi scuturi bine bucăţica preferată de mâncare. Ok, am uitat de regula de 9 secunde, cea în care îi întinzi produsul comestibil, pur şi simplu, fratelui mai mic, dar prefaceți-vă că nu o ştiţi de la mine, vă rog.

2. Regula desertului pe post de fel principal

O regulă care, în familia noastră, a ajuns şi pe scrisoarea trimisă lui Moş Crăciun anul trecut. Această regulă presupune că îngheţata, clătitele, tortul de ciocolată şi papanaşii să înlocuiască o perioadă îndelungată micul-dejun, prânzul şi cina luate de cei mici. Ba chiar şi gustarea dintre mese. Şi să fie stropite din belşug cu dulceaţă de căpşune şi frişcă, smântână şi sos caramel şi gata!

3. Regula fără maiou

Maioul, articol de lenjerie care intră în contact direct cu pielea şi care e preferabil să fie confecţionat din materiale 100% naturale, este o invenţie foarte bună. Nu aşa cred şi copiii mei, care sunt de părere că maioul e o chestie plicticoasă care nu stă oricum, niciodată, băgat în pantaloni sau în fustă. Şi, pentru că părinţii le cumpără copiilor maiouri că să îi protejeze în zona lombară, iar maioul nu-şi face treaba deloc bine, ce rost mai are să îl purtăm, mama?

4. Regula folosirii trusei de farduri a mamei

Trusa personală de farduri se pare că este sinonimă pentru copiii mei cu o zi la spa pentru mine. Asta e şi motivul pentru care şi-ar dori cu toate să: 1) să-şi coloreze cu ojă diferită fiecare unghie; 2) să se dea cu un strat gros de gloss, doar ca să vadă pe urmă cine face mai mulţi pupici lipicioşi pe o foaie A4, cu o singură aplicare; 3) să-şi exerseze talentele de make-up artişti pe toţi cei ai casei. Da, chiar şi pe tata, dacă mama nu e acasă!

5. Regula abolirii somnului de prânz

…şi cea a eliminării orei optime de culcare seara. Deci fără somn la prânz, „că e o treaba enervantă, transpiracioasă şi o pierdere totală de vreme”, dacă stăm să ne gândim că în cele 2 ore de odihnă din mijlocul zilei de pot face atâtea şi atâea lucruri. De exemplu, se pot pune în aplicare prevederile regulii numărul 2. Iar seara e cea mai mare distracţie, cine ar vrea să dea amuzamentul complet pe care îl aduce lăsarea întunericului pe o pijama şi o pernă?

6. Regula „Fiesta si, escuela no”

Mai pe româneşte spus, o regulă în care petrecerile şi zbânţuielile să fie la ordinea zilei, în care să nu fie teme, lecţii de repetat, lecturi obligatorii de citit şi calificative de notat pe caiete. Şi o regulă în care toate celelalte reguli de mai sus să se contopească, iar toata lumea să fie în culmea fericirii. Hmmm, sau nu?

Ce reguli mai ştiţi de la copiii voştri?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație