8 Martie, ziua în care mamele trebuie să se bucure de TOT ce primesc
Căutam prin ogradă pene de cocoș sau de rățoi (aveau un luciu aparte) sau convingeam pe cineva să mă ajute să le smulg bietelor vietăți câțiva fulgi. Căutam boabe de fasole colorate cât mai interesant. Mereu mă enerva bunica pentru că ea niciodată n-avea fasole neagră, ci numai albă și pestriță, iar ceilalți copii veneau la școală și cu boabe negre. Am rezolvat și eu problema asta, dar abia în clasa a patra, când m-am gândit să le vopsesc pe cele albe cu acuarele. Căutam pietricele mici și colorate, mai găseam câteva crenguțe care mi se păreau interesante, furam din mohairul/lâna/lânița și orice altceva ce se putea lipi pe hârtie. Îmi pregăteam tot ce-mi trebuia și mă abțineam să mai mănânc lipici înainte de 8 martie, ca să-mi ajungă pentru ziua cea mare.
Citește și: Ca de la copil la mamă: cum vrem să fim crescuţi
Pregătirea mea pentru 8 Martie începea undeva pe la mijlocul lunii februarie. Era, poate, cel mai solicitant proiect al meu. Felicitarea de 8 Martie îmi lua, de fiecare dată, tot sufletul. Îmi pregăteam materialele, aveam grijă să le ascund să nu mi le vadă nimeni, apoi mă zbăteam zile în șir și mă gândeam la cum ar trebui să arate felicitarea perfectă, pentru că DA!, trebuia să fac o felicitare perfectă.
Perfecțiunea copilăriei
Lucram mult la ea. De multe ori, stricam vreo trei sau patru, până mă decideam ce model ar trebui să dezvolt. Erau seri în care îmi venea câte o idee, dar pentru că nu aveam voie să mai ies din pat, mă chinuiam să o țin minte, iar a doua zi, evident, n-o mai știam. Vă asigur că nu există frustrare mai mare pentru un copil decât să-și uite ideea!
Reușeam, de fiecare dată, să le dau de cap capodoperelor mele anuale. Mergeam atât de departe cu creația, încât confecționam și plicul.
În ziua cea mare, aveam grijă să mă trezesc devreme, înainte să plece mama la serviciu. Scoteam din ghiozdan opera și, cântând ”De ziua ta, mamico!” cu o voce care ar fi speriat până și ghiceii din curte, i-o înmânam mamei în acest cadru festiv.
Mama, săraca de ea, o deschidea cât de repede putea (aveam să realizez peste câțiva ani că nu de nerăbdare, ci pentru că pierdea RATA și n-ar mai ajuns la muncă), îmi spunea cât de mult îi place și îmi mulțumea cu un zâmbet care numai sincer nu părea, apoi pleca.
Mereu am trăit cu impresia că hârtiile pe care care eu lipeam fulgi, fasole, pietricele și crenguțe, adică felicitările, nu sunt genul ei. Altfel, nu puteam să înțeleg cum, pe măsură ce anii treceau și eu deveneam din ce în ce mai experimentată, mama nu părea deloc extaziată de operele mele de artă.
Copilul meu în căutarea perfecțiunii
Au trecut anii și m-am lăsat de confecționat felicitări. Astăzi, am un copil care îmi calcă pe urme, mai puțin la partea cu fulgii și cu fasolea, dar îl văd cum se foiește prin casă și ascunde tot felul de lucruri. Felicitarea de anul trecut a fost un romb dintr-un carton subțire (dacă desfaceți, după liniile sale, tubul de carton de la sulul de hârție igienică, o să vedeți că e un romb), pe care desenase o inimioară. În orice caz, anul trecut a fost decent. Să lauzi o zi întreagă o astfel de creație e puțin exagerat, dar merge. Și acum doi ani a fost decent: am primit o pungă cu steluțe decupate de el, pe care o mai am și acum în sertarul cu acte. Pe astea le-am mai lăudat un pic și în zilele următoare. Mai greu a fost acum trei ani, când a trebuit să laud ore în șir floarea galbenă din poza de mai sus și, mai mult decât atât, s-o port în păr toată ziua.
Perfecțiunea nu stă în ce ne oferă ei
Copiii își dau silința și își pun tot sufletul în ceea ce fac. Perfecțiunea o dăm noi, atunci când primim. Nu contează cât de frumoasă e floarea sau felicitarea, ci cum o primim noi și cum ne bucurăm de ea.
Să aveți un 8 Martie perfect!
Dacă tot am vorbit despre cadouri imperfecte, iată și o listă cu sugestii de cadouri perfecte pentru 8 Martie.
Și, dacă vă plac articolele noastre, dați-ne un like pe Facebook (în cazul în care n-ați făcut-o deja) ca să fiți la curent cu toate textele noastre simpatice. 🙂
