Povestea Alinei, mama de bebeluș care a adoptat o biserică

Cu câte o cană de ceai în fața noastră, într-o cafenea din Piața Victoriei din București, mi-am anunțat cea mai bună prietenă că voi deveni mamă. Tot atunci ea mi-a spus că se pregătea, împreună cu prietenul ei, să „adopte” o biserică evanghelică fortificată dintr-un sat uitat din Transilvania. Misiunea ei mi s-a părut infinit mai grea și, recunosc, infinit mai curajoasă. Nesăbuită, chiar. Când nășteam, Alina Pătru se muta, deja, la Felmer, lângă Făgăraș, unde era biserica. Sunt doi ani de atunci. Acum îngrijește nu doar biserica, ci și pe copiii satului, cu care face ateliere de creație, iar, de curând, își crește și propriul copil.

Alina Pătru și Radu Bârlă sunt doi curajoși care, înainte de a deveni părinți, au creat Asociația Renascendis, pentru a salva de la ruinare definitivă o biserică săsească de care nimănui nu-i mai păsa.
Toate reportajele despre ei încep la fel: ”doi tineri au renunțat la viața de București pentru a se muta la țară și a readuce la viață biserica evanghelică fortificată din Felmer”. Alina însă nu a simțit schimbarea ca pe ceva nemaipomenit. ”Nu am avut probleme de adaptare și am intrat în noua viață firesc și natural, ca și când asta ar fi fost ”normalitatea” dintotdeauna: fără semnal la telefonul mobil și cu grija de a mai băga un lemn în sobă, să nu se stingă focul”.

Cum de a dat Bucureștiul pe un sat uitat de lume, pe care îl vizitase o singură dată înainte și nu îi lăsase cine știe ce impresie favorabilă? Este întrebarea cu care am adormit în gând multe seri. „Nu aveam casă, rate sau copii – lucrurile care te țin de obicei lipit de un loc anume. Știam că proiectul gândit de Radu în jurul ideii de restaurare a bisericii fortificate de la Felmer nu poate fi pus în practică de la distanță, că dacă vrem să facem într-adevăr ceva pentru salvarea monumentului trebuie să fim la fața locului. Și am venit la fața locului.”- povestește Alina.

Atelier cu copiii, condus de Alina Pătru
Atelier cu copiii, condus de Alina Pătru

Casa Parohială

Ce au găsit ține foarte mult de perspectivă. În casa parohială în care s-au mutat, ce funcționează și ca sediu al asociației, nu aveau la dispoziție canalizare, nici apă curentă, încălzire centrală, telefon, cablu tv, internet sau semnal pe vreo rețea de telefonie mobilă. Singurul lux era curentul electric. Unde alții ar vedea infinite surse de disconfort, Alina a văzut… peisaje: „a nins imediat după ce ne-am mutat și vreo zece zile, până au venit să ne instaleze telefonul fix, cablul tv și internetul, am trăit ca într-un pastel de Alecsandri. Dimineața admiram dealurile înzăpezite, iar seara citeam la gura sobei, sau ne uitam la filme de pe dvd-urile pe care le-am adus cu noi – distracția noastră după o zi de lucru. Iar de lucru era, nu glumă, și încă mai este”.

Când i-am vizitat, condițiile de trai erau deja aduse în secolul nostru. Baie în casă, apă caldă curentă, telefon fix, internet care merge brici (semnalul pentru mobil e încă lipsă, în ciuda tuturor demersurilor făcute). Toate reprezintă de fapt doar o mică parte din munca de amenajare și modernizare a casei parohiale, care trebuie să devină sediul unui centru comunitar, cu o sală-bibliotecă multimedia și al unui centru de management al patrimoniului cultural. ”Lucrurile se mișcă mai încet, pentru că lucrăm doar noi. Radu a făcut singur băile și celelalte îmbunătățiri, cu mare grijă pentru păstrarea sau scoaterea la lumină a detaliilor originare ale clădirii.”

Vizită cu elevii din sat la biserica evanghelică fortificată din Felmer
Vizită cu elevii din sat la biserica evanghelică fortificată din Felmer

Biserica

Biserica este monument istoric și se află în stare avansată de degradare, iar restaurarea ei este un obiectiv ambițios și pe termen lung, dar tinerii sunt convinși că nu este imposibil de atins. Până vor reuși să strângă fondurile necesare restaurării, derulează proiecte mai mici privind protejarea și promovarea patrimoniului săsesc, dar și activități de educație non-formală și educație prin cultură pentru copii și adulți.

”Când am decis să pornim pe acest drum nu ne-am setat niște așteptări prea mari sau nerealiste. Știam că va fi foarte greu. Frica mea cea mai mare era că suntem izolați, că n-o să putem face nimic singuri într-un loc complet nou, unde nu cunoaștem pe nimeni. Din fericire, a fost o frică nejustificată, pentru că în zona Făgărașului sunt multe organizații active,  mulți potențiali parteneri și colaboratori, multe proiecte și inițiative culturale, turistice, educative, de dezvoltare comunitară – o parte în mediul rural, în sate precum Cincșor, Mândra, Șona, Bărcut, Seliștat. Ne bucurăm că am adăugat și Felmerul acestei rețele de puncte de activitate și că am stabilit  niște legături, sperăm, durabile”. – spune mulțumită Alina.

Interiorul bisericii evanghelice fortificate din Felmer
Interiorul bisericii evanghelice fortificate din Felmer

Cei care au ajutat-o să se adapteze mai ușor locului au fost copiii. Înainte de a veni la Felmer, Alina și Radu au lucrat la Muzeul Național de Artă al României, iar o mare parte din activitatea lor consta în organizarea tururilor ghidate în muzeu, cu copii și adulți. Experiență pe care o folosesc din plin și aici. ”Apropierea de copiii din Felmer ne-a permis o mai bună înțelegere a comunității în care am poposit și este un pas important spre integrarea și acceptarea noastră de către comunitate. Și această apropiere a venit din partea lor mai întâi: din curiozitate, copiii au fost cei care l-au urmat pe Radu la ”biserica sașilor”, să vadă ce face acolo, au ajutat la curățenie sau la trasul clopotelor, au ascultat cu interes poveștile despre monumentul care, deși aflat în mijlocul satului, le era necunoscut. Tot ei au fost cei care au început să vină pe la noi ca să se joace sau să deseneze. Înainte de a organiza ateliere de creație și vizite la biserica fortificată în mod oficial, prin parteneriatul cu școala, am ținut mici ateliere în casa parohială”.

Vocea ta. Promisiune de părinte naiv: copilului meu nu îi va lipsi nimic

Acum, când găsesc o clipă liberă de la teme sau treburi prin casă, copiii bat la poarta ”bucureștenilor ”. Știu că vor găsi în casă rafturi pline cu acuarele, pensule, lut, plastilină. Orice interacțiune a lor, oricât de mică, cu arta, cu patrimoniul este o experiență de învățare – o oportunitate la care nici nu puteau visa până acum câțiva ani. ”Copiii sunt extrem de receptivi și curioși din fire, le place să pună mâna, să scotocească, să se cațere, să escaladeze și trebuie lăsați să exploreze. Nu trebuie să fii pedant cu ei, să fii adultul care le explică lor cum stă treaba cu diverse chestii. Dimpotrivă, trebuie să îi asculți, să-i încurajezi să vadă, să observe, să pună în cuvinte ceea ce văd, să îi ajuți să înțeleagă ceea ce văd, să descopere că, de cele mai multe ori, răspunsurile sunt deja la ei”. – împărtășește Alina din experiența ei de lucru cu copiii, atât cei din Capitală, cât și cei de la Felmer.

Acum se consideră mai răbdătoare, mai empatică și mai capabilă să facă diverse conexiuni cu elemente din universul lor astfel încât să vorbească aceeași limbă cu ei.

Atelier condus de Alina Pătru
Atelier condus de Alina Pătru

Copilul

Și totuși, întreaga ei experiență cu copiii nu a ajutat-o să se simtă mai pregătită să devină mamă. ”Câteodată realizez că nici eu nu m-am obișnuit încă pe deplin cu ideea. ”Sunt mamă” sună uneori caraghios, alteori înspăimântător. Nici nu știu ce ar trebui să însemne pentru mine această nouă etichetă. Nu mă simt nici mai înțeleaptă, nici mai autoritară, nici mai blândă, nici mai puternică. Cred că a fi mamă e un proces care se întâmplă zi de zi, oră de oră și pot doar spera să fiu conștientă de el și să mi-l asum”.

Dacă schimbarea de la oraș la sat a venit surprinzător de natural, rolul de părinte a fost perceput de ambii drept un eveniment ”colosal”. ”Când am început lucrările la casa parohială și am stabilit destinația fiecărei camere, nu ne-am fi gândit că, pe lângă bucătărie, bibliotecă, camere de oaspeți, vom amenaja aici și camera copilului. Dovadă că trebuie să fii flexibil cu planurile (de viață, ale casei), pentru a te putea adapta din mers” – spune Alina.

Și, cum venirea unui copil pe lume este adesea văzută ca o minune, vestea aceasta a adus și în familia lor multe bucurii colaterale. ” După un an 2015 marcat de îndoieli și nesiguranță (”Ce facem noi aici?”, ”Suntem prea mici și prea singuri pentru un plan așa ambițios” etc.), anul acesta am avut în sfârșit sentimentul că lucrurile se mișcă. Încet-încet, dar în direcția bună. Perioada în care am fost gravidă a fost una din cele mai frumoase din viața mea. Am avut norocul să am o sarcină foarte ușoară, fără probleme, așa că am putut fi activă exact atunci când a fost nevoie. Lunile de sarcină s-au scurs între scris aplicații pentru proiecte, drumuri regulate la Brașov pentru consulturile medicale, desfășurarea de ateliere pentru copii și adulți în sate din zonă și muncă de teren. Am derulat un proiect important în acest an, care a crescut odată cu burta mea, ”Resturi și rosturi. Comori uitate ale comunităților săsești din jurul Făgărașului”. Totul s-a potrivit de minune, căci în cea mai călduroasă perioadă a verii noi lucram în răcoarea oferită de zidurile vechi și trainice ale bisericilor săsești – unele fortificate, altele nu – cercetate în proiect. Nu știu cât a contribuit viața la țară la asta, dar pot spune că nu am fost deloc stresată pe perioada sarcinii”.

Alin Pătru și Radu Bârlă descoperă un acoperământ baroc de altar în biserica evanghelică din Făgăraș
Alin Pătru și Radu Bârlă descoperă un acoperământ baroc de altar în biserica evanghelică din Făgăraș

Noi trei și-o biserică

Să fii mamă într-un sat, când ai crescut în oraș, la un drum cu taxi distanță de orice spital, poate fi stresant. Neliniștilor și îndoielilor normale ale unei proaspete mame la primul copil li s-au adăugat frici mai mult sau mai puțin raționale. A intervenit acel ”dacă” anxios, pe care orice mamă l-a cunoscut: ”Cum o să cresc un copil la țară? Ce ne facem dacă trebuie să mergem pe neașteptate la doctor, tocmai la Brașov? Dacă viscolește și se blochează drumurile? Dacă se strică mașina? Dacă seacă apa din fântână? Dacă se strică pompa sau hidroforul? Dacă, dacă, dacă…”.
Dar tot în acest mediu rural îndoielile își găsesc singure ac de cojoc. ”Descopăr și mă bucur de avantajele vieții la țară: ieșitul zilnic la aer nu reprezintă o corvoadă, nu implică o logistică redutabilă (cărucior de urcat/ coborât din bloc pe scări sau cu liftul, de pregătit geanta bebelușului, de mers nu știu cât până în parc etc.). Pur și simplu ieșim din casă și avem la dispoziție o curte generoasă cu grădină și livadă.” În plus, își produc singuri mâncarea pe care o consumă, un adevărat lux pentru orășeni.

Restul va veni cu timpul. Rostul l-au gasit deja.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Intră în conversație