Anul acesta vreau de toate!

În 2015 vreau de toate/Totul despre mame
Să pot, să iubesc, să zbor!
În 2015 vreau de toate/Totul despre mame
Să pot, să iubesc, să zbor!

6 cadouri de la mine, pentru mine

Anul acesta vreau de toate. Am început cu un telefon nou. Pe sufletul meu. Alb si delicat. Nu că ăla vechi n-ar mai fi funcționat. Pur şi simplu, de ăsta-mi place mie mai mult. Şi a fost ca un semn că anul ăsta e unul de ieşire din tipare.

Aveam nevoie de treaba asta ca de o gură de oxigen. Să mă scutur de mine aia veche cum se scutură şarpele de pielea veche. Şi tot ce nu mi-a adus Moş Crăciun, îmi fac cadou singură.

Mi-am scris o listă. Lista cu cadouri pentru mine, de la mine.

Să fiu în mintea mea

Primul cadou a fost mai mult timp pentru meseria mea. Dar nu atât de mult încât să mă covârşească sentimentul de vină şi să mă sufoc de dor de copil. L-am plasat la o bunică din vecini de la 12 până la 4 în fiecare zi, după şcoală. În total, am acum 8 ore ale mele. Opt. OPT. OOOOPT! În care mi-am interzis să gătesc, spăl, calc. E minunant şi terifiant în egală măsură. Ştiu că multe dintre voi faceți asta de când erau copiii muuuult mai mici decât al meu. Uite că eu n-am reuşit până acum. Abia la 8 ani ai lui m-am simțit eu confortabil să-mi fac cadou orele astea. În care mă-ntâlnesc cu creierul meu şi muncim cot la cot, chit că o ia casa la vale.

Să fiu (mai) femeie

Al doilea cadou este să-mi ofer obiecte si ritualuri inutile, de care nu depinde viața nimănui, doar starea mea de bine. Am de gând să-mi permit să accesez acea parte din viața unei femei fără de care nu ai fi mai puțin, dar te simți mai puțin. Cosmetică o dată pe lună. Geantă nouă înainte să arate jalnic cea de zi cu zi. Haine care-mi plac, chiar dacă nu-mi trebuie neapărat. Nu multe şi ieftine, ci puține şi frumoase.

Să zbor

Al treilea, cam aspirațional, e adevărat, este o vară altfel decât cea de anul trecut. N-am reuşit să ajungem decât cinci zile amărâte, la mare. Anul ăsta vreau să zburăm cu avionul undeva. Oriunde, dacă-l întrebi pe Tudor. Numai să zburăm. Sunt de acord cu el. Vreau să vadă un pic din lumea asta mare, să simtă pe pielea lui o țară altfel decât a noastră, una unde nu se poate ajunge cu maşina. Şi o să mă țin cu dinții de acest dar pe care mi-l doresc pentru noi trei. Nu mă las, chit că va trebui să facem poțiuni magice de extins timpul ăsta afurisit şi restrictiv. O să-l lungesc ca pe o gumă prinsă-n păr şi o să ne ajungă să şi călătorim.

Să aplaud

Al patrulea cadou pe care vreau să mi-l ofer este să scot nasul din casă-muncă. Stăm în Bucureşti, unde nu există week-end în care să nu poți vedea ceva interesant. O expoziție, un concert, un film, o piesă de teatru. Anul ăsta vreau să aplaud şi altceva decât serbările de la şcoală şi să-mi permit neuronilor să-şi umfle muşchii. Să se simtă ca la sala de forță încercând să desluşească mesaje complicate sau cărți care nu se pot citi pe plajă.

Să pot

Pe locul cinci aş aşeza dorința aprigă de a mă reseta mental. Prea m-am obişnuit să accept când mi se spune “nu se poate”. Ba se poate. Ascultați-mă pe mine, orice se poate! Îmi las în urmă pielea veche, prea mică să încapă în ea toate visele şi dorințele mele şi îmbrac o piele nouă, elastică, numai bună de burduşit cu dragoste şi emoții frumoase şi începuturi nou-nouțe. Cu asta am să-mi ocup timpul liber: voi sfâşia cu mâinile goale țiple de pe vise uitate pe rafturi prea înalte să le mai vezi în fiecare zi şi uiți de ele acolo, cocoțate la mansarda prea multor “nu se poate”-uri.

Să iubesc

Pe ultimul loc, dar cel mai important şi scris cu majuscule, aşez un nou fel de a-mi iubi copilul. Accept că nu mai e un bebeluş neputincios. Recunosc că-şi poate lega singur şireturile şi că trebuie să mă dau doi paşi în spate şi să-l privesc mai mult decât să intervin cu ardoare la fiecare hop pe care îl are de trecut. Acesta nu este, de fapt, nici un cadou şi nici un vis pentru mine. Este un dar pentru el, prin care celebrez faptul că a crescut şi că îşi este suficient din mult mai multe puncte de vedere decât îmi place mie să recunosc. Asta s-ar putea să nu-mi iasă din prima. Dar o să-mi dau silința cât pot eu de mult să mă bucur că-mi creşte copilul, în loc să mă păcălesc că e încă atât de mic încât nu pot întinde cordonul ombilical mai mult de patru ore distanță.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație