Când îmi vine să înnebunesc…

cand-parintii-innebunesc-totul-despre-mame

E minunat să fii mamă, dar sunt anumite momente în care, pur și simplu, îmi vine să înnebunesc!

Cred că fiecare mamă are momentele ei de slăbiciune. Eu, spre exemplu, am anumite momente în care copilul mă scoate, pur și simplu din minți. Cum ar fi:

Când îmi cere să-l ajut să se încalțe și mi se joacă în părul proaspăt aranjat!

În curând, mă voi tunde periuță. Nu știu dacă e o lege sau, pur și simplu, copilul își bate joc de mine, dar se știe că, atunci când îmi dau silința să-mi aranjez părul, chiar înainte de a ieși pe ușă, copilul are nevoie de ajutor la încălțat și, imediat ce mă aplec, el își bagă mâinile în părul meu și mă ciufulește. Mai mult decât atât, după ce am depășit faza ”îmi place să te ciufulesc, mami!”, am dat în alta: ”Nu ți-l alanjasei bine, acum ești pelfectă!”, eu transformându-mă într-un soi de Tina Turner.

Când mă calcă pe pantofii din piele întoarsă sau pe balerini textili (albi!)

Din nou, știu! Mă pregătesc înainte să ieșim din casă. Mă pregătesc în sensul că îmi impun să fiu calmă. Și aș fi. Zău că aș fi, dar când văd că mă calcă pe balerinii albi după ce a călcat în unica baltă din sectorul 3, chiar că îmi vine să mă așez în fund, în mijlocul străzii și să țip nițel! Nu zic să nu mă calce deloc, că nu cred că ar fi posibil, dar măcar să fie numai praf.

Când își udă hainele chiar când trebuie să ieșim pe ușă

De când ne decidem noi să ieșim și pănă ieșim e un timp imposibil de estimat. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla! Acum câteva luni am stat vreo oră după o furnică. Intrase pe geam și ”Nu putem să plecăm de acasă când avem musafiri!” Asta e din categoria lucrurilor pe care i le-am spus și s-au întors împotriva mea.

Cert e că, la plecare, el trebuie să se spele pe dinți.

– Dar te-ai spălat după ce ai mâncat!
– Dal am mai mâncat după ce m-am spălat. Uite, milos a blânză?

Și mă pune să identific brânza în aerul expirat.

Eu stau în ușă, îmbrăcată, încălțată, cu geanta în mână și îl aștept. Când e gata mă anunță că s-a udat un pic pe piept. E fleașcă până la brâu!

Când îmi pune mâinile murdare pe față

Când e în parc, după ce se joacă temeinic în nisip și reușește să-și bage și-n chiloți, vine în viteză la mine, îmi ia fața în mâini și mă pupă. Ce să-i zic? Dragostea întrece orice mizerie, nu-i așa?

Când umple de nisip încăperea în care se dezbracă

Presupun că știți și voi că nisipul are talentul de a-și face loc peste tot. În hainele copilului găsește loc berechet și așa cărăm acasă, zi de zi, cantitați considerabile de nisip. De multe ori, chestia asta se mai întâmplă și voluntar, omulețul aducându-și nisip în buzunare ca să-și facă nu știu ce pastă cu aracet.

Mai sunt și cazuri în care mergem în vreo vizită și avem vreun parc în drum. Atunci îl dezbrac prin scara blocului și-l scutur bine, că ne-am mai dus la niște prieteni și când și-a dat geaca jos ziceai că a început furtuna de nisip.

Când confundă paharul cu sticla

Nu e atent, e prea grăbit de la joacă și vine în viteză să bea apă. O găsește pusă în pahar și se întâmplă să și-o pună, de-a dreptul, în cap. ”Am uitat că e pahar!” zice el după ce și l-a dat peste cap, s-a făcut flească pe haine și a făcut și baltă în jurul lui.

Când îmi oprește apa

Din nou, ceea ce am spus s-a întors împotriva mea. I-am povestit despre apă, despre alte țări în care oamenii mor de sete și ce credeți? Când sunt cu gelul de curățare pe față, cu ochii închiși, să mă clătesc, el vine și închide robinetul: ”Gata, mami, te-ai spălat destul, alți copii mor de sete și tu te speli pe față!”

Când mergem pe stradă și el merge în picioarele mele

Iar eu merg ca o împiedicată în spatele lui!  Nu vrea să ne ținem mereu de mână și, atunci când n-o facem, e o regulă ca el să mearga în fața sau, oricum, în picioarele mele, iar eu mă chinui să nu îl calc.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație