„Când mai faci un copil?!”

cand-mai-faci-un-copil-totul-despre-mame

Scrisoare pentru toți cei care mă întreabă când, de ce, cum, dacă mai fac un copil

Dragi oameni care vreți să știți dacă mai fac un copil,

Vă mărturisesc, pe această cale, că asta e o treabă care nu vă privește. Dar, întrucât observ că este totuși o întrebare care pare să obsedeze lumea din jur, merită un răspuns clar, care să nu lase loc de interpretări.

O chestiune intimă

În primul rând, planurile pe care eu și aparatul meu reproducător le avem sunt chestiuni intime. Dacă ne întâlnim la piață, în spatele blocului sau la o cafea, aș prefera să discutăm despre altceva. Copiii devin un lucru despre care se poate sta de vorba abia după ce au fost concepuți sau s-au născut. Atunci devin persoane, pot fi subiecte de conversație (chiar foarte interesante). Să vorbești despre posibilii viitori copii ai cuiva care nu dorește să atingă acest subiect e o invadare neplăcută a intimității la care avem cu toții dreptul. Încă îmi amintesc perioada în care chiar încercam să concepem un copil, iar prietenii care știau despre asta (nu toți, doar unii!) ne întrebau din când în când “cum merge treaba” sau dacă suntem “harnici”. Genul de întrebări pe care, jur, nu îl pui NIMĂNUI de pe lumea asta când știi clar la ce se referă.

Gura lumii

Nu mi-am propus niciodată să închid gura lumii, oricum e imposibil. Pe când eram o jună liberă, întrebarea era când mă mărit. După ce m-am măritat, de ce am câine și nu copil. După ce a venit copilul (și puteam spera că toată lumea e mulțumită), pe când următorul. Am căzut la pace cu mintea mea când ne-am dat seama amândouă că nu avem de dat socoteală nimănui. Dragă vecină pensionară, atunci când mă întrebi de câte ori îmi vezi copilul de ce nu mai fac unul „că uite ce frumos e ăsta”, te întreb: “Dacă aveam un copil urâțel era OK să mă opresc la unul? Că nu-mi prea ies frumoși?” Sau, în varianta extremă, de ce nu mai fac unul că dacă pățește ăsta ceva? E un principiu pe care îl aplic, e drept, când cumpăr ceva care-mi place tare. Se întâmplă să-mi cumpăr lucruri de rezervă. Însă, sincer, copii de rezervă nu cred că-și face nimeni.

Fiecare cu deciziile lui

Mai e de luat în calcul și faptul că, în unele situații, ați putea gafa rău (rău de tot…) cu astfel de întrebări. De exemplu, am o prietenă care încearcă să facă un copil de ani de zile. Știu cât de greu îi este să audă, obsesiv, întrebările despre sarcina care nu mai vine. Și nu are obligația să explice nimănui prin ce chinuri trece sau câte ore a petrecut pe la cabinete, făcând investigații peste investigații. În cazul nostru, ne-am oprit la un copil pentru că, probabil, așa a fost să fie. Ne e bine așa, ne-am găsit un echilibru al nostru și ne simțim în formulă completă. Suntem la fel de bine ca alte familii care au doi copii, sau trei sau 10. E o chestiune de alegere personală care nu se discută public.

Rămâne singur!

Discuția e cam așa: “Când vine frățiorul sau surioara?” “Vedem, vedem” (defensiv). “Păi timpul trece și trebuie să te grăbești că nu întinerești!” “De acord, probabil că pur și simplu nu mai vrem să facem un copil.” “Vaaaaai, și îl lași singur?!” “Nu! Sper din toată inima că nu va rămâne singur și nici că, în cazul în care ar avea frați și surori, nu ar trăi cu ei toată viața. Ci cu o familie a lui, cu o soție, cu propriul copil sau copii.” Că va avea colegi, prieteni, o viață socială echilibrată și normală. Eu sunt copil singur la părinți și nu mă simt, totuși, singură. Am o familie frumoasă în care sunt iubită, acceptată, prețuită și pe care, la rândul meu, o iubesc, accept și prețuiesc. În general, nu știu frați care să trăiască împreună la maturitate. Văd frați care se iubesc enorm și se sprijină la nevoie, la fel cum văd frați care nu se suportă sau care se întâlnesc o dată pe an. Deci nu, nu cred că trebuie să-i fac copilului meu un frate sau o surioară ca să nu rămână singur. Cred că faci al doilea copil pentru că ți-l dorești sau se întâmplă și mai cred că te bucuri de el cu toată ființa.

Sunt convinsă că nu mă întrebi cu răutate dacă mai fac și eu unul. Însă, zău, nu e nevoie să mă întrebi și nici să te arăți șocat când îți răspund, poate, că pur și simplu nu vreau să mai fac un copil. E doar o opțiune personală care nu te afectează cu nimic.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație