Cele mai jenante momente din viaţa mea de mamă. ”Mami are chiloți cu gărgărițe roșii””

Nu m-aș fi gândit că pot fi prea multe. Văzusem într-un film o mamă cu două pete umede pe piept și mai mult de atât nu credeam că se poate.

Numai că viața bate filmul fără să se străduiască prea tare.

La scurt timp după ce am născut, mi-am făcut un program de ieșit în parc care, credeam eu, avea să fie în avantajul meu. Mă duceam chiar după prânz, când copilul dormea dus, iar eu îmi luam la mine de toate, de la pătură și gustărică, până la cărți. Ce n-am luat în calcul la prima ieșire au fost tampoanele pentru sân. A nu se înțelege că plecasem fără ele, dar nu îmi luasem și de schimb. Nu vă mai zic ce s-a întâmplat mai departe… Norocul meu, dacă pot să spun așa, a fost că având partea exterioară impermeabilă, nu m-am udat în dreptul pieptului, ci în jos, pe abdomen… Pe tricoul bleu erau două dâre care porneau fix de sub sâni.

”Mami are chiloți cu gărgărițe roșii”

Al doilea moment jenant a fost la aproximativ o lună după naștere. Eram la Primărie ca să depun dosarul pentru indemnizația de creștere a copilului, cu actele într-o mână și cu copilul la piept, în sling. Ajusesem chiar în timpul pauzei de masă și mai aveam câteva minute bune de așteptat. M-am așezat pe un scaun și am început să citesc toate afișele de pe pereți. Era destul de liniște, deși erau mulți oameni care așteptau, ca și mine, să se încheie pauza. Ei bine, în toată această liniște, bebelușul meu trage un vânt puternic, demn de un om sănătos. Toată lumea s-a întors uimită spre mine, iar eu (ce-oi fi avut în cap?), în loc să le zic că a fost copilul, am zis rușinată doar atât: „Mă scuzați!”

Altă dată, în parc, bebe făcuse caca. Cum aveam de gând să mai stau cu el afară, am zis că n-ar fi rău să-l schimb. Așa am și făcut, dar pe vremea aceea nu aveam prea mare experiență în schimbat scutece în alt loc decât pe masa de înfășat. Am ales o bancă liberă și m-am apucat de treabă. După ce am desfăcut scutecul și mă pregăteam să-l împachetez ca să-l bag într-o pungă, fiind încă aplecată deasupra copilului, ce credeți? Bebe a făcut pipi… Pe el, pe mine, pe fața mea. Eu am început să mă agit ca în filmele cu Jackie Chan, de parcă aș fi putut para jetul cu mâna și de parcă asta mi-ar fi fost de ajutor. Dar n-a fost suficient. Trebuia să-mi mai scape și scutecul folosit și toată producția din el să mi se înșire pe balerinii verzi din piele întoarsă.

În toamna asta, fiind la locul de joacă, copilul s-a îndreptat spre un grup de adulți. Eu, pe bancă, vorbeam la telefon cu una dintre bunici. La un moment dat, toți adulții, în special bărbații, au început să râdă în hohote atât de tare, încât au atras privirile tuturor. M-am uitat și eu, nu părea să se fi întâmplat ceva, iar fii-miu a alergat spre mine să mă ia în brațe. Am aflat mai târziu de la o vecină, și ea prezentă la discuție, că băiatul meu îi anunțase că port chiloți cu gărgărițe roșii.

”Cine a făcut pârț?”

Mi s-a mai întâmplat să merg cu el la medicul de familie, să stăm în sala de așteptare și, din senin, copilul să întrebe cine a făcut pârț. A insistat ceva timp cu întrebarea, în timp ce eu îi spuneam că nu știu, dar nu voiam să-i zic să înceteze pentru că aș fi stârnit un fel de uragan Sandy. La un moment dat, când credeam că s-a potolit, tocmai ce îl auzeam spunând, uitându-se la mine: „Tu ai făcut!” pe un ton complice. Pe același ton a ținut să împrăștie vestea tuturor celor din jurul nostru. Când eram aproape gata să intru în pământ de rușine, am explodat în hohote de râs: o fetiță își întreba mama: „Tu de ce nu faci pârț?”

Recent, mi s-a întâmplat să ies să duc gunoiul cu niște ochelari desenați pe față. Ne jucasem cu cariocile, el își făcuse mustață, iar eu îmi desenasem ochelari cu lentile mari și rotunde, care de la distanță îmi puteau oferi un aer hipsteresc. Am observat abia seara târziu ce aveam pe față…

Aaa, și uitasem să vă spun că mi s-a mai întâmplat să-mi ridice fusta, dar evenimentul acesta s-a întâmplat de prea multe ori, așa încât s-a integrat în normalitate și am uitat să-l pun pe listă.

Comandă acum  cartea Eu n-am furis – Dialoguri Marioneze, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, o carte scrisa cu mult umor, replici foarte bine construite, personaje memorabile, de la autoarea serialului „Mama lui Victor”.  Este o carte a regasirii copilariei autoarei prin ochii propriului copil. O experienta dulce-amara, povestita cu mult haz in care Vivi este, in acest volum, pe langa mama lui Mario si ”nacota” bunicilor. Aceasta este disponibilă AICI.

Intră în conversație