Cele mai mari frici ale mele

cele-mai-mare-frici-totul-despre-mame

Am 30 de ani, un băiețel de 5 ani și o tonă de frici. Azi am decis să vorbesc deschis despre ele și să le înfrunt.

Frica este o emoție puternică, o reacție care apare spontan, care ne ajută sau ne blochează. DEX-ul spune că este o stare adâncă de neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar. Totodată, dicționarul mai spune că frica înseamnă și lipsă de curaj, dar eu nu cred asta. Frica este acolo, ca emoție, ca trăire, dar nu anulează curajul.

Ba din contră, frica ne poate face mai puternici. Trebuie doar să nu depășim limita, să nu alunecăm în prăpastia gândurilor negre.

Frica de luna februarie: #raceli #spital

Da, știu, sună stupid, dar este o frică cât se poate de reală. Nu este nimic înspăimântător în sine la luna februarie, dar pentru mine este perioada de care îmi este frică în fiecare an. Și asta pentru că, de cinci ani, de când sunt mamă, în fiecare februarie copilul meu s-a îmbolnăvit și a ajuns în spital.

Antibiotice, branulă, o cârcă de siropuri, aerosoli, pufuri, nas înfundat, plânsete, febră, deznădejde. Rețete, analize, vizite la diverși doctori: Câmpina, Ploiești, București, Sinaia. Rinită acută, rinită alergică, laringită, otită, bronșită, pneumonie – sunt doar câteva diagnostice. În primele dăți am evitat internarea, deși eram nevoită să ajung la camera de gardă.

Apoi am hotărât că este mai bine să ascult de pediatru și, deși am eu trauma mea legată de spitale, am încercat ca măcar copilul meu să nu vadă asta. Am transformat totul într-o frumoasă poveste. Îi spuneam că suntem acolo ca să se facă bine și să ne imaginăm că suntem într-o excursie. Nu i-am arătat nicio frică în priviri sau în glas.

Ca orice mamă, am făcut tot ce am știut ca să-l țin sănătos: l-am alăptat cât am putut, i-am dat siropele de imunitate, vitamine, ouă de prepeliță, cătină, ceaiuri, miere cu propolis, dar indiferent de ceea am făcut, februarie a fost luna de foc. Ajunsesem chiar să cred că în această perioadă se întâmplă ceva de neexplicat. Acum suntem la jumătatea lunii și Iusti încă nu a răcit, dar stau în tensiune și număr cu grijă zilele care au mai rămas.

Frica de faptul că nu o să-i placă școala: #presiunea_educatorilor #teme

Eu am fost o elevă cu coroniță, țintind tot timpul nota 10. Atunci când luam o notă proastă, adică sub 8, mă suparam. Îmi dau seama acum că ar fi trebuit să-mi gestionez altfel emoțiile, însă pe atunci așa știam să reacționez. Evident că îmi doresc ca și fiul meu să țintească nota 10, dar nu vreau să facă din asta un capăt de țară – mult mai importantă este curiozitatea lui, pofta de a explora mediul, dobândirea unor abilități de viață. Vreau să devină un adult independent și responsabil pentru acțiunile lui, nu un robot de nota 10.

Dar presiunea e mare, fiind în ultimul an de grădiniță, ni se tot atrage atenția, destul de finuț, că avem de lucrat la capitolul scris. Încerc să-l atrag în diverse activități, dar nu vreau nici să-l oblig la teme de pe acum. Pe de altă parte, ta-su spune că va fi vina mea dacă nu va învăța bine la școală, pentru că nu-i dau mai mult de lucru acasă. Însă eu vreau ca băiețelului meu să-i placă școala, nu să învețe obligat, de frică.

Frica să nu-l iubească mai mult pe ta’su: #gelozie

Da, știu, sună egoist și copilăresc, poate chiar e, dar în adâncul sufletului meu zace această teamă. În general nu am fost geloasă pe ta-su, dar în ultima vreme observ cum Iusti este atras tot mai mult de el, preferându-l în anumite momente. Până acum nu mi s-a mai întâmplat să simt asta, dar am citit că, fiind băiat, la vârsta lui, se identifică cu tatăl. Îmi spun că Iusti este atât băiatul meu, cât și al lui așa că n-ar trebui să mă simt dată la o parte atunci când îl alege pe el. Sunt totuși destule momente când mă alege pe mine.

Bineînțeles, mai am și alte frici, că n-o să-i ofer o educație așa cum îmi doresc, că o să mă condamne pentru că vreau să divorțez, că n-o să înțeleagă anumite decizii pe care le iau pentru el, fie ele mici sau mari. Îmi vin în minte acum momentele în care i-am spus că vreau ca seara să citim, așa cum făceam înainte, și să nu mai stea pe tabletă – o decizie care nu prea îi este pe plac. Sau atunci când îi spun că nu am deocamdată bani să-i cumpăr jucăria pe care a văzut-o la magazin.

Ca mamă, cel mai tare mi-e frică să creadă că nu pe el iubesc cel mai mult pe lume și să simtă că nu el este pe primul loc în inima și mintea mea.

Mi-e frică, ca nu cumva, crescând, să se creeze o distanță între noi, provocată de lipsă de comunicare și timp de calitate petrecut împreună. Frica este o emoție puternică, ne ajută sau ne blochează.

Și tu ai multe frici? Citește ”Părinți liniștiți, copii fericiți” și află cum să fii părintele calm de care copilul tău are nevoie. Cartea este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație