Confesiunile unei mame grăsuţe

N-am avut niciodată probleme cu greutatea. Nici măcar când am fost însărcinată. Nu spun că n-aș fi luat vreo 12 kilograme, dar chiar nu aveam o problemă cu asta. Nici acum n-aș avea, dacă toți jeanșii mei ar fi elastici și ar intra pe mine de tot, adică să aibă și nasturii închiși.

Totul a culminat cu o boacănă comisă chiar în ziua în care copilul avea serbare la grădi.

Într-un tur de forță pentru cumpărat cadouri prin diverse magazine, ajung să trec prin fața magazinului meu preferat de jeanși. Doar treceam, v-am zis că mă grăbeam. Peste patru ore urma să înceapă serbarea, iar eu trebuia să ajung și acasă ca să mă îmbrac de gală pentru primul eveniment de acest fel din viața copilului și din viața mea de mamă. N-aș fi putut să pierd timpul prin magazine de haine. Sau?

Și am intrat, la fel de grăbită, și la fel de repede mi-am și găsit jeanșii perfecți, croială clasică, fără brizbrizuri, fără fermoare, fără rupturi, fără prespălare. Vă zic, erau perfecți. Îmi sunase și telefonul, mai aveam și o grămadă de plase cu mine, iar cea mai înțeleaptă alegere mi s-a părut a fi o probă superficială, fără intrare în cabină.

Am lipit un pic jeanșii de mine, i-am fixat bine pe șolduri dintr-o parte în alta, erau la fix. Ce sens mai avea să merg la cabină să pierd timp prețios! Am plătit și dusă am fost, la propriu. Ulterior am aflat că sunt dusă și la figurat. Ăia nu intrau pe mine decât prin forță majoră. (Știți manevra aia când tragi de găici și dai din picioare ca atunci când calci apa, iar pantalonul mai intră pe tine o sutime de milimilimetru?) Nu mai zic că n-aveam nicio șansă să apropii nasturii. Nu numai că nu-i închideam, dar nici măcar mai apropiați nu erau. N-aveam ce soluție să găsesc, poate doar să pun un lanț cum sunt siguranțele la ușile de bloc.

Așa că i-am aruncat în dulap cu scopul renunțării la câteva kilograme, dar nu acum, ci după Sărbători.

Dar nu știu cum am făcut de Sărbători, că m-am umflat ca puiul de crescătorie, de parcă aș fi mâncat numai hrană concentrată. Dacă jeanșii ăia mici îmi erau mici, ei bine, acum nu mă mai încap decât ăia largi (care-mi sunt mulați acum), o singura pereche rămasă amintire din perioada mea rebelă. Nu-mi cumpăr alții care să-mi vină, pentru că asta înseamnă să mă resemnez și să nu mai slăbesc niciodată.

Concluzia: trebuie să slăbesc și asta cât mai repede posibil!

Am început sistematic. În primul rând, am ales momentul în care copilul să fie plecat la bunici pentru două-trei săptămâni. (De când sunt mamă mănânc într-una, ba ultima lingură de iaurt, ba ultima înghițitură dintr-un ou, inclusiv feliile de șuncă cu gem rezultate în urma experimentelor.)

În al doilea rând, am făcut un research printre dietele de pe internet. Toate erau sinonime cu foamea, pentru mine. De fapt, asta și sunt: un fel de foame organizată, vă zic! Îmi trebuia una din care să mă satur cât de cât, una pe care s-o urmez cu plăcere. Nimic! Astăzi am ajuns cu research-ul la dieta daneză. Suna tentant, ține 13 zile și se spune că dă rezultate. Când am văzut care e meniul, cele 13 zile au început deja să mi se pară o eternitate. Deja mă gândeam cum și cât o să mănânc în a 14-a zi, vedeam numai tăvi imense cu fripturi și mese lungi pe care erau înșirate numai torturi de ciocolată. Hai totuși s-o citesc până la capăt, mi-am zis. Dacă până atunci o cină cu o țelină fiartă mi se păruse o cruzime la adresa omenirii, în ziua a șaptea, la masa de prânz, ar fi trebuit să mă delectez cu „multă apă”.

Așa că am închis imediat site-ul cu dieta daneză, am abandonat research-ul și am recurs la o măsură și mai drastică. Am luat jeanșii cei noi, i-am pus pe umeraș și i-am agățat pe ușa frigiderului. Poate dacă îi văd de fiecare dată când mă îndrept spre mâncare, mi se taie apetitul. Noroc că aveam o pungă de napolitane trase-n ciocolată pe masa din sufragerie, că altfel muream de foame de la prânz până acum!

Partea urâtă la dieta recent adoptată e că am terminat napolitanele și nu știu ce-o să fac mai târziu.

Deci, spuneți-mi, poți să slăbești fără să ții dietă? Eu am aflat că da! Dar trebuie să mănânci conștient. Am început să citesc cartea ”Ghidul Headspace pentru mâncatul conștient” și sper să ajung să-mi schimb relația cu mâncarea. 

Ghidul Headspace pentru mâncatul conștient

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație