Creșterea copiilor-secolul trecut. Totul începea cu o naștere acasă

Vivi Gherghe
cresterea copiilor

Mă uit în jurul meu și văd așa: șervețelele umede care ne scot din orice necaz, blenderul cu care fac piureul preferat al copilului în doi timpi și trei mișcări (cartofi obișnuiți + cartofi dulci într-o proporție exactă), mașina de spălat rufe din care ies curate toate hainele murdărite dezastruos peste zi.

Ce m-aș fi făcut fără toate acestea și fără multe altele, cum ar fi scutecele de unică folosință sau cănile cu pai? Am stat de vorbă cu mama și cu bunica mea și le-am întrebat cum se creșteau copiii în secolul trecut. (Mirată fiind că, totuși, acest lucru era posibil!)

 Citește și Parenting cu iubire ca să înțelegi de ce ne creștem copiii așa cum o facem astăzi. 

Totul începea cu o naștere acasă

Mama mea s-a născut în 1957, atunci când bunica mea avea 20 de ani. A avut un singur copil, pe mama, deși ar fi putut să aibă mai mulți, „dar m-a pus omul ăla la păcate, nici nu mai știu câți am dat afară”, spune ea despre soțul ei și despre copiii pe care ar fi putut să-i aibă, dar nu i-a avut. Bunica a devenit mamă pe vremea când femeile, la țară, nășteau încă acasă. „Păi ce? Era ca acum? Să te duci la spital să te opereze, că aud că acum așa e moda? Venea o moașă acasă, dacă venea, erau mai multe femei prin sat care moșeau și te chinuiai acolo. Eu am născut singură. Muncisem toată ziua, intrasem în casă că era prânzul și au început durerile. Am luat cămășile din cuier, le-am pus jos, m-am pus în genunchi și gata. Am născut repede. Când a intrat soacră-mea în casă, eu născusem!”

Primele hainele ale bebelușului – o mânecă de cojoc

Copilul, o fetiță – mama mea – era atât de mic că nici nu erau siguri că trăiește. Îl țineau pe o pernă, în mijlocul patului, într-o mânecă de cojoc. Pe vremea aceea nu existau haine pentru bebeluși. „Mai încolo, când treceau câteva luni și vedeai că a scăpat, te apucai să coși și tu o cămașă. Și, oricum, le murdărea repede, că nu era ca acum – să pui un d-ăla (adică un scutec de unică folosință) și să șezi liniștită.”

Diversificare? „Când cere copilul!”

De diversificare după schema pediatrului sau de formulă de lapte nici vorbă. (Bunica nu a alăptat decât câteva săptămâni, apoi a mers toată ziua la câmp…) De multe ori, laptele de vacă sau de capră era prima masă (poate nu știați, dar la țară nu se dădea colostru copilului, se credea că e toxic!), iar diversificarea se făcea fără nicio grijă, nici nu se mai știa când. „Când cerea!” Un copil la trei-patru luni era considerat destul de mare încât să poată mânca mâncare. „Îi dădeam din mâncarea noastră, ce aveam acolo: varză, fasole, cartofi. Păi cine avea timp să-i fiarbă oală separat? Când s-a făcut mai mare o luam pe câmp cu noi și luam și capra să mai pască. Când i se făcea foame îi mulgeam un pic de lapte de la capră într-o sticlă și-i dădeam”, povestește bunica.

Și, că tot am ajuns la diversificare, credeți că atunci când se începea diversificarea cu orice se găsea în cratiță, foloseau un castronel steril (eventual inscripționat cu Albă ca Zăpada), nu-i așa? Ei, dar de unde așa ceva? Mama și copilul mâncau din același blid. Mama lua o înghițitură, mesteca totul în gură, apoi scotea cu mâna bolul alimentar și îi servea copilului mură din gură-n gură.

Controale prenatale și DPN?

Cât despre sarcină, bunica mea spune că a cam tratat-o cu indiferență. Nici nu știa exact când trebuie să nască. Nu s-a dus la doctor decât o singură dată, când era deja însărcinată în 6 luni. „Păi nu prea ne duceam, că ne lua sânge și noi ziceam că nu e bine să-ți ia sânge dacă ești cu burta la gură, că și-așa aveai nevoie de mai mult… Nu ca acum, nici nu râmân bine borțoase că gata, hop-țop la doctor. Și se duc lună de lună, toată ziua, bună ziua.”

Creșterea copiilor pe vremea mamei mele

La un moment dat, bunica mea mi-a povestit și cel fel de mamă era fiica ei, mama mea, în comparație cu ea. „Maică-tii i-a fost ușor cu voi. Se mai găseau una, alta. Bine, tot cu cârpe și tifoane s-a chinuit și ea, dar mai apăruseră niște chiloți de nailon de vi-i punea când pleca în vizită cu voi. Ea a fost mai fistichie, dar a avut timp să stea de voi”. Și când spune asta se referă la faptul că eu și fratele meu ne-am bucurat de privilegiul unei diversificări care presupunea mâncare fiartă separat și de piureuri făcute cu lingura, nu cu gura, adică de „lux”, cum spune mamaia. Bonus, eu am fost alăptată până la un și jumătate, până când mama și-a dat cu albastru de metil pe sfârcuri ca să mă înțarce. (Și eu m-am speriat de ce urâte erau și nici c-am vrut să mai sug).

Ca să nu mai zic că noi am fost născuți la spital și doctorul a spus familiei până și ce greutate am avut la naștere. Ne-am mai bucurat și de niște hăinuțe de bebeluș, mă rog, mai mult mama, că noi la vârsta de 0-1 ani eram cam nonconformiști și nu puneam preț pe haine.

Scutecele textile se întorc

Scutecele de unică folosință au apărut când eu făceam bastonașe, iar frate-meu era deja pasionat de chimie. Se vorbea despre ele ca despre o mare invenție. Mama spune: „Păi chiar sunt. Tu știi cât ne chinuiam înainte? Ce mai fierbeam la scutece… Acum stai fără grijă cu astea de le arunci. Da, costă, nu sunt gratis, dar merită toți banii. Eh, am auzit că acum au început mamele mai deștepte să folosească tot cârpe, cică bio, că nu știu ce substanțe e în gelul ăla… Se întoarce moda”, îmi zice mama tare nemulțumită de noul curent, un pic atingându-mă pe mine cu acest apropo pentru că la un moment dat am fost tentată să părăsesc tabăra de unică folosință în favoarea celei lavabile.

Bunica spune așa: „Puneam cârpe, le spălam, le fierbeam, puneam celofan pe pat, era greu… Și vara mai era cum mai era, că spălai și se usca repede, dar iarna mulți nu le mai spălau, le puneau la uscat pe sobă și le râcâiau un pic după aia. Și erau toți copiii opăriți de nu le trecea nici până vara…”

Creșterea copiilor în epoci diferite: avantaje și dezavantaje

Mama ne invidiază un pic pe noi, mamele de azi, recunoaște asta. În același timp, și eu recunosc că o invidiez pe ea pentru vremurile acelea. Atunci încă se mai găseau fructe și legume cu adevărat bio, care, în afară de pământ și apă, nu cunoscuseră altceva, poate doar niște îngrășământ natural. Cumpărai cu încredere tot ce aveai nevoie, fără să te întrebi dacă e ce pare sau nu.

Noi, cele de azi, ne bucurăm de un lucru pe care nu cred că îl apreciem la justa valoare: concediul de creștere a copilului. Mama a stat cu noi până la 3 luni, după aceea am intrat sub jurisdicția bunicii. Am întrebat-o azi, dacă atunci când m-a lăsat mama cu ea, mi-a tocat în gură. „Păi făceam ce-mi zicea mă-ta să fac. Îmi lăsa ea totul pregătit. Eu mai știu dacă ți-oi fi tocat în gură? Am îmbătrânit, nu mai țin minte.” Cam asta e replica ei atunci când vrea să ocolească adevărul.

Dar și mama ne mai compătimește pe noi, cele de azi, când vine vorba despre educația copiilor. Ea a crescut doi copii și n-a fost nevoie să alerge pe la grădinițe, să stea să studieze toate sistemele, să aleagă program scurt, mediu sau prelungit, să decidă dacă alege una particulară sau una de stat. La ea a fost simplu. Ne-a trimis la grădinița cu program normal care era cea mai apropiată de casă, unde mai aveam în jur de 25 de colegi. Crede că pe vremea ei lucrurile erau mai clare. „Zi-mi ce e acum cu clasa 0. Rămâne? Se scoate? Cum e?”

În schimb, bunică-mea ne invidiază pe amândouă, dar mai mult un pic pe mine. Ea n-a avut nimic, dar s-a descurcat. Și să știti că la cei aproape 75 de ani ai ei, când l-am lăsat pe fii-miu în grija ei pentru câteva ore, s-a descurcat să-i schimbe scutecul de unică folosință. I-au plăcut și șervețelele umede.

Și acum spuneți voi: oare copiii și nepoții voștri se vor uita la noi al fel de ciudat când le vom povesti de cum se creșteau copiii în anii noștri? La fel de ciudat cum mă uitam eu la bunica mea care îmi povestea cum ne făcea piureurile?

Citește și Parenting cu iubire ca să înțelegi de ce ne creștem copiii așa cum o facem astăzi. 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa