„Uneori, de 8 martie, mai sper să vină tata acasă…”

Raluca Dumitrică
Tata si fiica | Totul despre mame
Uneori, mai sper sa vină tata acasă

Sunt zile în care îl mai aştept pe tata…

Nu-l mai găsesc pe tata de ceva vreme. A plecat cu mult timp înainte de a afla exact cine este cu adevărat şi chiar când era mai mare nevoie de el.

Uneori cred că s-a volatilizat în mod intenţionat, iar urmele prezenţei lui mă mai bântuie şi acum.

Alteori cred că fost o himeră, dar e de-ajuns să mă uit în oglindă şi-mi dau imediat seama că nu din himere se plămădesc oamenii.

Un tată neştiut

Nu ţin minte foarte clar cum era, de fapt, tata. Ştiu că aş fi avut ocazia să îl descopăr mai bine dacă ar fi ales să rămână în vieţile noastre. Dar el a preferat să îmbrace haina distanţării şi pe cea a indiferenţei fără echivoc. Tata n-a fost lângă mine când verificam cu stomacul ghem listele de la admiterea la liceu, n-a venit când am împlinit 18 ani şi mi-am strigat maturitatea cu frenezie, n-a ciulit urechile când îi şuşoteam mamei că sunt îndrăgostită, nu a fost la nunta fratelui meu şi nici măcar la a mea. N-a ştiut când mi-a mişcat prima dată bebeluşul în burtă, nu şi-a strâns în braţe niciunul dintre nepoţi, nu i-a însoţit în prima zi de şcoală şi n-a bănuit cât de tare se poate arunca un dinte peste casă, momeală hazoasă pentru ca Zâna Măseluţă să vină să îl ia şi să lase ceva în loc. Cu toate astea, n-am încetat nicio clipă să îl caut.

Căutare infinită

L-am căutat pe tata în pozele din albumul mamei, în poveştile ei cu iz melancolic, în amintirile mele şi în istorisirile când vesele, când triste, ale celor care l-au cunoscut mai bine decât mine. L-am căutat printre cadourile de ziua mea sau de Crăciun, sperând ca unul dintre ele să fie inscripţionat cât se poate de simplu, cu litere rotunjite, aşa cum era scrisul lui, „de la tata”. L-am căutat pe tata în profesorul şarmant de la facultate, mereu aranjat şi cu o mină aristocrată, sorbindu-i vorbele şi imaginându-mi cum ar fi fost dacă era chiar tatăl meu. Iarăşi l-am mai căutat în tatăl celei mai bune prietene, care îl avea mereu alături de ea, o proteja de tristeţile şi de provocările anilor confuzi şi tumultoşi ai tinereţii şi pe care o invidiam că putea sta la poveşti până seara târziu cu el. L-am mai căutat în fratele mamei, în colegul de serviciu aflat aproape în pragul pensionării şi am sperat că îl voi găsi definitiv în viitorul socru. Nu l-am aflat niciodată, iar amărăciunea nu s-a stins nici azi.

În martie vine tata

Tata s-a dus. Demult. Încă îl mai caut, deşi e lucru cert că nu îl voi mai găsi niciodată. Ştiu că trebuie să fiu realistă, să îmi văd mai departe de viaţa mea şi să-l las pe tata să-mi coboare din minte şi să-şi ocupe, din nou, locul în albumul foto, partitura care îi şade cel mai bine. Mai sper, însă, să găsesc într-un an, de 8 martie, un buchet de frezii sau măcar de ghiocei, frumos ambalat, ca în copilăria mea, şi să ştiu sigur că florile acelea nu pot să fie de la nimeni altcineva decât de la tata.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa