Deliciile copilăriei noastre

Nesănătoase, artificiale, pline de zahăr și coloranți, dar atât de bune!

Mai țineți minte care erau bucuriile comestibile din copilăria noastră? Mai știți bomboanele cip, ciubucele, sucurile de la TEC și toate celelalte dulciuri pe care le savuram când eram copii? Mmm, pun pariu că da!

O să încep eu lista deserturilor din copilărie și vă las pe voi s-o continuați. Iată:

 

Batoanele cu susan

Nu erau altceva decât zahăr caramelizat cu semințe de susan în el. Prima dată am mâncat la un iarmaroc, iar de atunci a început și mama să-mi facă acasă. Era bun și zahărul maică-mii, dar n-am încetat să fiu client prin târguri unde mi se părea și mai bun și aveam impresia că plusul de gust vine de la celofanul în care era împachetat.

 

Ciubucele

Tot prin iarmaroc am mâncat prima dată ciubuce. Nu erau prea bune, dar insistam să mi se cumpere cât mai multe – erau la fel la gust, singura deosebire era la dimensiune și la design. Cu cât aveai mai multe, cu atât erai mai „tare” în gașcă. Le și mâncam, dar după ce le plimbam câteva săptămâni prin buzunare ca să mă las admirată.

 

Bomboane cip

Mici, mici, mici, colorate, în cutii de plastic mai mici sau mai mari, rotunde sau pătrățoase, și cu un miros pe care îl simt și acum în nări. Pe vremea aceea îl simțeam atât de puternic pentru că aproape băgam nasul în cutie. Mă întreb și acum dacă există om care să fi mâncat bomboanele cip altfel decât cu limba, direct din cutie.

 

Înghețata

Și nu orice înghețată, ci cea în hârtie, ca pachetul de unt (preferata mea era cea roz) sau cea la cornet de la aparat, în care se punea compoziția cu găleata. Îmi amintesc că îmi plăcea, dar nu îmi mai amintesc ce gust avea… Asta pentru că, poate, nu avea nici unul?

Mai avea și mama niște rețete de înghețată și ne prepara acasă, dar a ei ieșea atât de tare încât puteam să ne spargem și capetele cu ea. Era bună la gust, dar greu de mâncat.

 

Cico și Brifcor

Pentru mine ambele sunt sinonime cu vacanța. Mergeam la mare cu ai mei, cu bilet prin sindicat, și în concediu aveam voie să consum cât suc voiam eu. Era și Pepsi, dar eu tot spre Cico și Brifcor înclinam.

 

Sucurile de la TEC

Acestea au fost o descoperire revoluționară în fapt, dar postrevoluționară în timp. Erau câteva arome: kiwi, orange, cola, zmeură. Altele nu-mi mai amintesc, poate mai știți voi. Poate ați avut niște TEC-uri mai performante pe lângă voi… Mie îmi plăcea cola, dar restul familiei era pe kiwi (care mi se părea de-a dreptul oribil). La TEC era permanent coadă – fie încă nu ne dezobișnuisem de cozi, fie începuseră să ne placă, fie vânzătoarea se mișca incredibil de încet, fie era cererea atât de mare încât aparatul nu făcea față, dar fiecare își aștepta cuminte rândul cu bidonul sau cu bidoanele în mână. Toată lumea era așa liniștită pentru că sucul de la TEC nu se termina niciodată. Mai găseam câte un bilet în geam: „NU AVEM ORANJ”, dar atunci aveau altceva.

Se vindea și la pahar, dar asta era pentru cei care ieșeau în oraș. Mulți luau pentru acasă, TEC-ul era un lux pe care ni-l permiteam cu toții.

 

Vata pe zahăr

Spre deosebire de celelalte plăceri ale copilăriei noastre, vata pe băț încă mai rezistă. Personal, nu m-am omorât niciodată după ea, dar pentru că, de multe ori, era singura opțiune dulce, mă rugam de ai mei să-mi cumpere. Mă fascina, în schimb, procesul de fabricație, eram în stare și o zi lângă un vânzător de vată de zahăr ca să văd cum pune vata pe băț, fir cu fir.

 

Mere în caramel

Nu mai zic că zahărul ars, întărit pe linguriță, era și el un desert, dar merele în caramel și acum îmi fac poftă. Simple sau tăvălite prin nucă rasă erau un deliciu. De multe ori ne făceam singuri, în bucătăria celui care era singur acasă.

 

Glucoza

Mai știți cutiile albastre de glucoză? La gust mi se părea oribilă, dar asta nu mă împiedica să consum glucoza ca pe o delicatesă, așa cum făceau toți amicii mei.

 

Lipiciul Pelicanol

Să nu aud că nu ați mâncat Pelicanol direct cu lopețica din borcănel! Nu-i așa că era bun? Bine că nu mai există acest lipici în papetării, că, sincer vă spun, n-aș fi avut curaj să îi iau lui fii-miu.

Și când aud că pe vremea noastră se mânca mai sănătos și nu erau atâtea tentații! Și când mă mai uit la noi, mamele din ziua de azi, cum ne ferim copiii de dulciuri, de zahăr, de sucuri din comerț! Of!

Lista cu toate deliciile copilăriei noastre poate continua (n-am zis nimic de halviță, de Cavit, de guma Turbo etc), deși noi avem impresia că, în vremea în care noi eram copii, nu se găsea nimic. Așa vor crede, probabil, și copiii noștri atunci când vor crește!

 

Și, pentru că tot ne-a lovit nostalgia după deserturile din copilărie, haideți să trecem în revistă și alte nostalgii ale mamelor!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație