Discuţia despre menstruaţie

 

În vara dintr-a şasea spre a şaptea circulau prin cartier veşti curioase pentru mintea mea de copilă. Se zvonea că Lavinia, fetiţa de la etajul patru, a devenit femeie. Noi toţi, cei peste 10 copii din faţa blocului, eram şocaţi. Nu înţelegeam ce i se întâmplase Laviniei şi cum avea să i se transforme viaţa de acum încolo. Tot ce ştiam erau nişte zvonuri aruncate de un băiat de 15 ani care spunea, râdea şi spunea încontinuu: „Are sânge, aveţi grijă dacă vă jucaţi cu ea, să nu puneţi mâna.” Era ceva ruşinos, aşa mi s-a părut atunci, şi cu senzaţia asta am rămas mulţi ani după această întâmplare.

În acea vară aveam aproape 13 ani şi încă mă jucam de-a v-aţi ascunselea, eram campioană la elastic şi îmi plăcea foarte tare să îmi fac cort din păturile şterpelite din casă şi să mă joc în el de-a mama care face de mâncare. Mă aflam la graniţa dintre copilărie şi adolescenţă, cu mintea în prima şi trupul într-a doua, şi nu-mi găseam locul. Ştiam cum se fac copiii şi mă înroşeam de fiecare dată când vorbeam cu prietenele mele despre asta, dar nu ştiam mare lucru despre anatomia ambelor sexe, iar o discuţie în acest sens cu părinţii mei era exclusă. Ai mei nu au excelat la capitolul comunicare, aşa că discutam despre aceste subiecte şuşotind cu alţi copii mai mari. Curiozitatea mea mare era legată de momentul în care voi deveni femeie şi voi avea menstruaţie. Eram înnebunită să aflu cum pot fi şi eu ca verişoarele mele mai mari, aşa că abia aşteptam să prind pe cineva să îl descos. Pentru mine, să devin femeie însemna să pot purta tocuri, să îmi crească odată sânii şi să mă pot machia în voie.

Prima persoană care m-a lămurit cumva despre menstruaţie a fost vară-mea, care era cu doi ani mai mare, şi căreia i se întâmplase cu un an în urmă. Eram pe o bancă verde din faţa scării şi stăteam lipite una de alta, cât să putem discuta în secret, fără să ne dam de gol. Discuţia a fost cam aşa:

– Zi-mi şi mie cum ai făcut să-ţi vină ciclul, că vreau şi eu.
– Pai nu
ştiu că mie mi s-a întâmplat pur şi simplu. Mi-a venit şi gata.
– Cum, când? Te-a durut? Zi-mi tot.
– Nu m-a durut.
Îţi curge mult sânge câteva zile pe lună şi trebuie să fii atentă să nu te pătezi că râd băieţii din clasă de tine. Şi mama mi-a dat un calendar pe care să tai zilele în care îmi vine.
– Pff, ce complicat.
Şi cât ţine?
– Cică toată via
ţa, dar eu nu am chef, e greu, fată.
– Da’ nu te sim
ţi specială?
– Nu prea, îmi e cam ru
şine. Vezi că nici nu poţi face sport în ziua aia şi trebuie să te învoieşti de la prof.
– Aoleu, nu mai vreau, gata. Sper să nu îmi mai vină niciodată.

 

Toată vara aceea am avut o singură preocupare: să nu care cumva să îmi vină ciclul.

În toamna dintr-a şaptea, diriginta noastră a făcut nişte ore de dirigenţie special pentru fete în care am aflat despre organele sexuale, despre cum se fac copiii şi despre cum să ne purtăm de grijă atunci când suntem în „zilele alea”. Era a doua oră de educaţie sexuală pe care o primeam în viaţa mea, un pic mai didactică şi mai stufoasă decât prima. Primeam informaţii despre viaţa noastră de viitoare femei. Ce am reţinut din acea lecţie? Că trebuie să ne ferim de băieţi în acea perioadă a lunii, să nu-i lăsăm să ne atingă şi că de menstruaţie depinde dacă vom avea vreodată copii. Asta procesase mintea mea de copil.

Devenisem nerăbdătoare să mi se întâmple şi mie aşa cum li se întâmplase deja tuturor colegelor. Cu mama nu puteam să vorbesc, îmi era ruşine şi nu ştiam cum să deschid subiectul. Am întrebat-o pe dirigă dacă trebuie să mai aştept mult şi ea m-a liniştit spunându-mi că „toată viaţa o să te chinui cu asta, mai bine bucură-te că nu ai grija tampoanelor şi a durerilor de burtă”.

Aveam 13 ani şi 5 luni, era o după-amiază de iarnă şi mama mea întindea o perdea proaspăt spălată. Era urcată pe o masă că să poată ajunge sus la galerie, se chinuia să prindă perdeaua şi nu avea chef de întrebările mele.

– Mama, cred că mi-a venit. Mă doare burta. Şi mă doare şi spatele foarte tare.
– Cine, mamă?
– Menstruaţia. Ce fac? Unde avem tampoane?
– Vezi că găseşti în dulap, îmi zicea ea preocupată să întindă perdeaua aşa încât să nu facă cute.
– Gata, mamă, sunt bine.
Era a treia lecţie de educaţie sexuală din viaţa mea, dar de data aceasta eu eram cea care o predam mamei mele care răsufla uşurată, uimită că scăpase aşa de uşor cu prima ei născută. Din fericire, când soră-mea s-a apropiat de adolescenţă, maică-mea s-a mai relaxat şi a stat de vorbă din timp cu ea.
Voi cum aţi aflat despre menstruaţie? V-aţi propus să discutaţi din timp cu fiicele voastre despre acest subiect?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație