Era mai bine fără copii

mai-bine-fara-copii-totul-despre-mame

Viaţa de adult te poate face să regreţi timpurile apuse

Uneori, mintea unui părinte fuge la vremurile în care nu avea copii şi în care, invariabil, pare să fi fost mai bine. Şi mintea mea a ajuns adesea în trecut, oprindu-se poate mai mult decât era nevoie la acea perioadă.

Când n-aveam copii, totul era mult mai simplu. Deşi intrasem nu de multă vreme în lumea oamenilor mari, aveam responsabilitatea plătirii unor facturi, igienizării unei case, pregătirii mâncării pentru familia mea şi îndeplinirii muncii de la birou. Şi, cu toate astea, nimic nu mi se părea complicat, viaţa se desfăşura într-un ritm foarte alert, iar totul era foarte bine definit.

Când n-aveam copii, ma întorceam acasă la ce oră voiam eu. Nu trebuia să fac aranjamente sau învârteli ca să fiu sigură că ce e în casă e pe mâini bune, nici trocuri cu prietenii şi nici să plătesc pe cineva să mă ajute cu acele lucruri care nu s-ar fi descurcat aşa cum trebuie în lipsa mea.

Când n-aveam copii, vacanţele erau chiar oaze de relaxare şi desfătare. Puteam să stau întinsă la plajă, citind sau chiar dormind, atât cât doream, fără să dau raportul nimănui. Ba mai puteam şi să bat toate oraşele cu parfum din Europa sau din ţară, să intru în magazine mici, ale artizanilor locali, să mă minunez minute-n şir de realizările lor şi să stau la taclale cu ei, aflând mai multe despre locul în care mă aflam decât din ghidul pe care-l ţineam în mână.

Când n-aveam copii, ne urcam în maşină dimineaţa, fără bagaje în prealabil făcute, aruncând degetul la întâmplare pe punctele îngroşate de pe hartă, arzând de nerăbdare să vedem unde ne poartă drumul.

Când n-aveam copii, stăteam în vizită la prieteni mult peste ora de culcare, petrecând şi noaptea la ei şi râzând pe înfundate când a doua zi trebuia să plecăm de-acolo direct la birou şi sperând că n-o să observe nimeni că venim cu aceleaşi haine la muncă ca în ziua precedentă.

Mai bine fără copii sau nu?

Deci, cum era?

Era altfel.

Diferit.

Complet divers.

Era mai bine, aşa cum poate fi mai bine orice zi fenomenală în care te întâlneşti numai cu ovaţii faţă de o zi mai puţin reuşită. Era mai bine doar dacă crezi că viaţa ta de-atunci te defineşte irevocabil, iar gândul că ţi-ai putut pierde direcţia odată cu venirea copilului pe lume nu te mai poate redresa. Era mai bine din anumite puncte de vedere, pe care numai un tânăr de douăzeci şi un pic le poate înţelege şi asimila.

Era mai bine doar dacă nu pricepi că timpul nu-i duşman, ci rost, iar anii, chiar dacă trec, trec aşa cum e firesc să treacă. Şi era mai bine doar dacă azi, deşi lejeritatea avută anterior copiilor era mai mare, nu vrei să-i incluzi şi pe ei în ritmul frumos al vieţii tale şi nici să înţelegi că mai poţi face destul de multe din trecut, başca o sumedenie de lucruri nou-nouţe, la fel de grozave sau chiar mai grozave ca primele.

Şi mai ştii ceva? Ţi-aduci aminte cât de bine era atunci când veneau ai tăi de la serviciu şi urlai la ei ce mi-ai aduuuuuuus? Sau când te trezeai noaptea după un coşmar îngrozitor de lung şi numai braţele parinţilor te alinau? Ori când Moş Crăciun lăsa cadouri sub brad şi fugeai rupt de emoţie la ai tăi să le arăţi ce-ai primit? Sau mai ţii minte concediile de vară, poate de la munte, poate de la mare, când băteaţi staţiunile pas cu pas şi mâncaţi cea mai gustoasă mâncare la împinge tava? Ori atunci când erai în tabără şi aşteptai cu noduri în gât să te întorci şi să-i vezi pe ai tăi când coborai din tren sau din autocar, cu mâna pe suvenirul luat pentru ei de-acolo?

Era bine să fii copil. Era perfect. La fel cum e şi pentru copiii tăi acum. Nu le distruge bucuria asta nicicând şi află că nu, nu era mai bine fără ei. N-a fost mai bine pentru părinţii tăi, nu e nici pentru tine. Şi în mod sigur nu va fi nici pentru nepoţii tăi.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație