Fericire de mamă

fericire-de-mama-totul-despre-mame

Când ne e greu, să ne aducem aminte de ceea ce ne face fericiţi

De când am copii de şcoală, ne-au năpădit caietele, manualele, fişele de lucru și cărţile lor, iar teancurile din casă m-au făcut în urmă cu câteva luni să fac o ordine foarte serioasă. Mi-a luat mai mult timp decât am preconizat, şi asta dintr-un motiv realmente emoţionant.

Sortând caietele de şcoală, cărţile de colorat date gata cu precizie de nici eu nu mai ştiu când şi cărţile mici cu desene, cifre şi litere vesele de bebeluşi, pe care nu se mai îndură nimeni să le scoată din raft, am mai găsit ceva. O cutie dreptunghiulară, ca de pantofi, într-o nuanţă de galben sidefat, în care erau puse tot felul de mărunţişuri. Printre ele se aflau o şuviţă de păr lung şi blond, brăţările de la ieşirea din maternitate ale primelor două fetiţe, o suzetă care a fost molfăită bine la vremea ei şi câteva poze cu mine, dar şi cu o bună prietenă şi cu o verişoara apropiată. N-ar fi fost nimic neobişnuit, dacă pozele cu pricina nu erau din perioade foarte diverse din viața protagonistelor, respectiv de dinainte şi de după sarcină.

Acelaşi om, altă persoană

Nu vă imaginaţi că vreau să pun accent în mod nedelicat pe kilogramele luate de doamnele imortalizate, și nici pe schimbarea de coafură sau de vestimentaţie pe care o încercau. Ceea ce era modificat în mod evident şi emoţionant până-n străfundul sufletului erau chipul şi în mod special privirea lor, atât de senine şi de pline de fericire, dar și de o iubire nouă şi fără sfârşit, atât de mare şi de puternică, încât fizionomia lor părea că nu e pregătită pentru copleşitorul simţământ şi că se teme, cumva, să-i dea voie să o cuprindă.

Am fost tentată să cred în primă fază această fericire de mamă e doar o impresie a mea, o femeie încă sub impactul hormonilor oscilanți pe care-i pot lăsa în urmă trei sarcini, dar, după mai multă studiere a câtorva albume foto, mi-am dat seama că nu e o vedenie. Eu şi prietenele mele dragi eram într-adevăr femei diferite dintr-un punct de vedere pe care nu toată lumea îl poate înţelge şi nici explica, iar hârtia colorată şi lucioasă care ne captase chipurile înainte şi după sarcină nu minţea deloc. Dimpotrivă, ne arăta sufletul în toată limpezimea şi vulnerabilitatea lui.

Medicament pentru stările de rău: fericire

Am rămas de-atunci cu imaginea aceasta în cap şi mi se întâmplă să apelez mental de multe ori la ea, atunci când dau de vreo dificultate sau de vreun episod de tristeţe. Şi mai ales atunci când momentul de enervare e ca un torent. Simt liniştea emanată de fotografie, închid ochii şi ajung în acea clipă de relaxare maximă, în care pe lumea asta sunt doar eu şi puiuţul mic din braţele mele, când îi trasez cu degetul meu linii pe frunte şi pe capul molcuţ, când el se uită în ochii mei şi mă apucă strâns cu mânuţele lui fragile de deget, agăţându-se şi nedezlipindu-se de mine. Cu toate aceste senzaţii aproape proaspete din nou în minte, totul se luminează. Nervii trec, supărarea dispare, intră şi râsul în acţiune, iar norii de pe cerul casei se disipează ca prin farmec.

Poate credeţi că toate astea sunt baliverne, dar vă îndemn la un exercițiu, ca să vă alung neîncrederea. Scotociţi şi voi prin cutiile sau albumele voastre cu amintiri şi, după ce găsiţi pozele de demult, spuneţi-mi: vă mai aduceţi aminte de fericirea de atunci? Trăiţi-o în fiecare zi!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație