Hai să dormim un pic!

sa-dormim-un-pic-totul-despre-mame

Sunt la radio. Cabina de emisie arată un pic diferit, pe geam văd limpede plaja. Marea e un pic agitata și îmi plac tare mult valurile mari, spumoase. După ce termin emisia, mă gândesc că aș putea da o tură pe plajă.

Tudor apare cu un covrig gigantic în mână și mă întreb oare ce face la radio, de ce nu e la școală și de ce mănâncă la prânz covrigi. Cât de bine arată covrigul ăla… Apoi simt o vibrație bizară și totul se sparge în frânturi de imagine.

Am adormit?!

Realizez, cu greu, că e telefonul cu care am adormit, pe vibrații, sub pernă. Sunt complet buimacă, dar lucrurile încep să aibă sens. Mă uit repede la ceas, e 4. 4!!! Sunt singură, în camera copilului, în trening, cu machiajul intins bine pe față. Îmi amintesc că pe la ora două l-am rugat pe Tudor să ne întindem un pic, în speranța că adoarme – pare că răcește – și am timp să lucrez ceva cât doarme el. Țin minte clar cum ne-am cuibărit, el în pijama, eu în haine de casă, am mai povestit un pic, apoi blanc total. E târziu, n-am scris nimic, n-am gătit nimic, am pierdut bunătate de două ore în care puteam pune la cale țara. Sau măcar casa mea. Inima îmi bate tare, a vinovăție.

Dar unde e copilul?

Îl găsesc zîmbitor, pe canapea, la desene. Date încet, să nu mă trezească. Nu pentru ca să-mi fac somnul de frumusețe, ci ca să nu apar și să îl trimit să-și facă temele. Mustăcește tot și mă întreabă dacă am dormit bine. Am dormit bine, răspund. Dar tu? Îmi spune că lui nu i-a fost somn, ca atare a așteptat să adorm – ceea ce s-a întâmplat foarte repede, apoi s-a strecurat la desene. Nu, teme nu a făcut pentru că nu s-a putut hotărî dacă să înceapă cu româna sau cu matematica. Aflat în fața acestei dileme sfâșietoare, a ales să se reculeagă la desene. Un pic, vreo două ore.

Ce ne facem?

Bun, am pierdut două ore. În care am fi putut bifa o sumedenie de lucruri: o supă de pui, câteva texte, temele, ghiozdanul, brioșele promise, niște mailuri care așteaptă răspuns. Le-am fi terminat pe toate și am fi fost obosiți și nervoși, dar in dead-line. Pe când așa, eu sunt odihnită și am văzut marea, copilul e fericit că a stat două ore la desene fără să dea socoteală nimănui. Și uite că n-a murit de foame, nici nu va cădea cerul peste noi dacă mănâncă o omletă. Și nici temele nu sunt un capăt de țară, nici textele mele inexistente nu vor declanșa vreo criză națională.

Ne relaxăm

Așa că ne tragem sufletul, zâmbim complice amândoi și știm că acum chiar e momentul să ne apucăm de treabă. Abia acum. Îmi promit, în sinea mea, să repetăm momentele astea de relaș cât mai des. Avem nevoie de zile în care să nu ne grăbim, să tragem chiului, să frecăm menta, să tocăm frunza la câini, să ne bucurăm pur și simplu de o după-amiază relaxată în mijlocul săptămânii. Ne punem singuri, pe umeri, prea multă presiune și prea legăm reușita unei zile de lucrurile pe care le bifăm pe liste imaginare, infinite, complicate. Când e atât de simplu să-ți dai voie să te odihnești, la o adică. Toată dorința asta de a le face pe toate după un program clar, de a le vedea gata, terminate, ca să apuci să leșini, seara, pe canapea, cu conștiința împăcată, a devenit copleșitoare și atât de inutilă! Aș vrea să prețuiesc mai mult tocmai abaterea de la regulă, tocmai clipele astea de adormit în trening și cu machiaj pe față. Cele două ore de desene miercuri, la prânz, fără nimeni pe cap, care să-ți spună ce ai de făcut. Și ora sărită de înot, pentru că așa am avut chef – s-o sărim azi (fie, nici nu mai aveam cum să ajungem din moment ce eu am dormit buștean). Sunt convinsă că tocmai momentele astea dau valoare celorlalte, în care am respectat regulile și am fost cuminți, ca niște roboței care le fac pe toate impecabil.

Acumulăm, uneori, atât de multă oboseală, încât uităm să fim umani și relaxați. Și atunci ne datorăm un pui de somn de două ore, în miezul acțiunii, exact atunci când am fi bifat ce era de bifat. Rezultatul? Multe lucruri amânate, dar o stare de bine cum n-am avut de ceva vreme încoace.

Somn ușor!

Citește și:
Sfaturi pentru a recupera somnul pierdut
Cum învinge o proaspătă mamă oboseala?
Şi mamele suferă de sindromul burnout!
Somn uşor pentru toată familia!
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație