Iartă-mă, mamă, pentru ceea ce nu sunt!

Sa ii acceptam si iubim pe copiii nostri asa cum sunt / Totul despre mame

Și iubește-mă pentru ceea ce sunt!

Nu știu voi, dar eu am crescut în competiție cu copiii lumii. Copiii lumii, din întâmplare, erau niște copii perfecți. Aveau cele mai mari note la școală, erau cei mai educați, erau cei mai cuminți și cei mai harnici.

Copiii lumii n-ar fi luat niciodată mai jos de 10. Nu numai că ar fi fost ași la toate materiile, dar ar fi avut nopți albe citind din scoarță în scoartă toate cărțile marilor autori.

Copiii lumii n-ar fi făcut niciodată mizerie în casă sau dezordine și dacă, printr-un mecanism inexplicabil ar fi deranjat franjurile de la covor, atunci tot ei le-ar fi și aranjat la loc.

Copiii lumii n-ar fi făcut niciodată mofturi la mâncare, ar fi înghițit tot ce li s-ar fi pus în față și oricum n-ar fi avut mâncare așa bună cum aveam eu.

Copiii lumii n-ar fi avut vacanțe așa ca mine, să stau acasă și să mă joc. Nu, ei și-ar fi ajutat părinții la toate muncile. Și, n-are sens să mai adaug că seara, înainte de culcare, ar mai fi stat să citească vreo două ore.

Copiii lumii ar fi acționat numai la comanda părinților și nu de capul lor așa cum făceam eu uneori.

Copiii lumii ar fi întreținut discuții elevate cu musafirii atunci când li s-ar fi spus, nu ca mine, care câteodată nu numai că nu aveam chef să dezvolt vreun subiect, dar nici măcar să le spun ce vreau să mă fac când o să mă fac mare nu eram dispusă.

Copiii lumii au avut întotdeauna înclinație către fizici care mai de care mai atomice, chimii, matematici și alte lucruri care pe mine m-au lăsat indiferentă.

Copiii lumii nu s-ar fi apucat niciodată de fumat, n-ar fi ieșit în cluburi, n-ar fi băut nici măcar o lacrimă de alcool.

Și, să nu uit, copiii lumii erau grași și frumoși, nu scheletici ca mine.

Mama, se pare, era singura femeie care dăduse naștere unui copil care nu era ca ceilalți copii. Toată copilăria am trăit cu un fel de milă ciudată în suflet pentru că mama, ființa pe care o veneram, care mi se părea cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă, a ajuns să aibă un copil ca mine. Nu știam cum se întâmplase asta, ar fi trebuit s-o moștenesc cât de cât, de aceea nu-mi explicam unde greșise ea. Încercam din răsputeri să mă ridic și să fiu și eu, măcar o dată, la acest nivel… Să fiu așa cum erau copiii lumii.

În cei 30 de ani n-am fost niciodată ca ei și, deși știu că e o prostie, și când am ajuns adult am continuat să încerc să fiu așa. Am tot căutat recunoștința mamei.

La un moment dat mama a încetat să mi-i tot pomenească. Probabil  a realizat că pe la 25-26 de ani e cam târziu pentru un om să se mai schimbe.

Copiii lumii au continuat să fie cu mine

Eu aproape că n-am simțit nicio schimbare. Singura deosebire era că acum nu mai pomenea atât de des despre ei, dar eu continuam să trăiesc ca să-i demonstrez că, deși nu sunt ca vreunul dintre copiii lumii, se poate mândri cu mine și din alte motive.

Deși mama renunțase la ei, copiii lumii au continuat să fie cu mine. Orice aș fi făcut, nu era chip să mi-i scot din cap și să nu mă întreb ce-ar fi făcut ei în locul meu.

De ceva vreme, traversez o bucată de viață destul de grea pentru mine. Am început să comunic mai puțin și cu mai puțini oameni. Mama e un om cu care vorbesc mult, dar nu comunic nimic. Ne sunăm de câteva ori pe zi și avem tot felul de discuții pe teme domestice. La un moment dat, am început să le evit și pe acestea. Nu pot să povestesc zâmbind despre mărarul din mâncarea de mazăre când pe mine mă macină altele.

Mamele, oricum ar fi ele, știu când mințim. La fel și mama. A realizat că nu mă mai hrănește mâncarea atât de intens discutată. S-a urcat în tren și a venit la mine. Era cât pe ce să fie totul perfect, când mama a început să-mi povestească despre fiica unei bucătărese care este bursieră la inginerie aerospațială. Mi-a spus că e plecată din țară, că e are medii de top, că va lucra pe nu știu unde, concluzia ei fiind: „că așa sunt copiii lumii – deștepți”.

Am obosit să alerg ca să ajung să fiu și eu ca acești copii ai lumii. Așa că, mamă, te rog să mă ierți pentru ceea ce nu sunt. Renunță și tu la atâtea așteptări, ia-mă așa cum sunt și privește-mă. Cu ochii pe copiii lumii ai uitat să mai fii atentă la copilul tău!

Cine știe, poate o să ai surpriza să descoperi că sunt unul dintre ei…

Citește și ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, cea mai bună dovadă că și Vivi este unul din copiii lumii. Detalii AICI.

Intră în conversație