Iubiţi copiii fără ”dacă”!

”Dacă” n-ar trebui să existe în vocabularul nici unui părinte!

Am fost un copil care a crescut sub imperiul lui ”dacă”, cu amenințarea continuă că nu voi mai fi iubită, nu voi mai merge în vacanță, nu voi mai primi pantofi noi, nu voi mai merge în vizită la mătușa de la oraș, nu voi mai ieși la joacă – dacă nu voi face un anumit lucru.

De cele mai multe ori, acest ”anumit lucru” era ceva de bază: trebuia să fac pipi înainte de culcare, să mănânc vreun fel de mâncare pe care îl uram sau să mă îmbrac așa cum i se părea mamei că ar fi frumos.

Legea lui ”dacă”

”Dacă nu ești cuminte, nu mai vine Moș Crăciun la tine.”/ ”Dacă nu mănânci ciorba, nu mai primești desert.”/”Dacă nu-ți strângi jucăriile, nu mai ieșim în parc!”/ ”Dacă nu te speli acum pe dinți, nu-ți mai cumpăr niciodată jucării!”/ ”Dacă nu dormi, nu mai vorbesc cu tine!”.

Există, așadar, o lege a lui ”dacă”. Nerespectarea ei atrage după sine cele mai groaznice lucruri pe care mintea unui copil le poate concepe se vor întâmpla.

Dincolo de ”dacă”, iubirea dispare…

Până să devin mamă, am fost convinsă că boala lui ”dacă” este un defect al generațiilor trecute. N-am crezut că ”dacă” se va bucura de succes și în generația mea. Dar m-am înșelat! Mi se întâmplă de foarte multe ori să aud părinți condiționându-și copii. Ba, mai mult, mi se întâmplă s-o aud pe bunica copilului meu condiționându-l cu iubirea mea (!!!): ”Dacă nu mănânci toate sarmalele, mami n-o să te mai iubească!”.

Totul începe și se termină cu ”dacă”

Da, totul începe și se termină așa. Totul începe cu ”dacă”. Noi, părinții, începem să avem rezultate –  copiii fac ceea ce le cerem noi, dar ceea ce se termina este încrederea lor în noi, în iubirea noastră și, nu în ultimul rând, în ei. Da, un copil căruia i se spune zilnic că e iubit ”numai dacă”, va deveni un adult care se va accepta pe sine, exact cum ziceam, numai dacă! Să nu ne mire, mai târziu, dacă nu vor avea încredere în ei! Până și ei, la fel cum facem noi acum, își vor seta niște condiții. Până și ei se vor condiționa. Și atunci… cum credem că ar putea fi iubiți necondiționat dacă chiar noi, părinții, nu i-am iubit necondiționat când erau copii?

În iubire, nu există ”dacă”…

N-a zis nimeni că iubirea necondiționată e simplă. Mi-e atât de greu să-mi iubesc copilul necondiționat, dar fac eforturi în fiecare zi pentru asta. Mi-e greu pentru că modelul iubirii condiționate, cel guvernat de legea lui ”dacă”, mi-e cel mai la îndemână. Mi-e greu pentru că eu nu am fost crescută așa. Mi-e greu pentru că am tendința să urmez modelele care mi-au marcat viața. Mi-e greu pentru că nu mi-a fost predat acest model de iubire. Mi-e greu pentru că l-am descoperit târziu și nu știu cum să-l pun în practică. Mi-e greu pentru că nu e simplu să urmezi calea nebătătorită. Mi-e greu pentru că sunt pe teren necunoscut. Mi-e greu…

Vrem adulți siguri pe ei

Spuneam că mi-e greu din varii motive, dar mi-e așa de greu să renunț la clișee pentru că nu îmi doresc un adult ca mine:  plin de îndoieli și nesigur pe el. Eu îmi doresc ca fiul meu să devină un om care să știe ce vrea, să știe ce face, să știe ce nevoi are, să știe ce e, să știe cum e. Să știe ce vrea el, pentru el!

Nu, copiii nu au nevoie de ”dacă” în viața lor. Copiii au nevoie de noi, să fim acolo, să îi iubim orice s-ar întâmpla, să le fim alături, să fie iubiți chiar dacă nu-și strâng jucăriile, chiar dacă nu se spală pe dinți, chiar dacă nu mănâncă ciorba, chiar dacă nu spun poezia… Copiii au nevoie de părinții lor! Ei sunt copiii noștri chiar dacă… Noi, în schimb, nu suntem părinții lor chiar dacă… 

Iubiți-vă copiii chiar dacă nu fac ce le cereți voi! Ei vă iubesc orice ați face voi!

Citește ”Pedepsiți prin recompense”, de Alfie Kohn, și află de ce pedepsele, recompensele și condiționările nu sunt bune și ce efecte devastatoare au pe termen lung. Mai multe detalii AICI.
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație