Drumul de la depresie la fericire al unei mame divorțate, cu cinci copii. ”Suntem cea mai veselă familie din oraș”

Nicoleta Lupșa are 36 de ani, locuiește în Avrig, județul Sibiu, și își crește singură cei cinci copii. Când a divorțat de tatăl lor, era însărcinată în două luni cu mezinul. I-a fost greu, a avut de luptat cu prejudecățile celor din jur și cu depresia, dar a reușit să se pună pe picioare și să le ofere copiilor o familie fericită. Pentru a fi aproape de ei, a renunțat la serviciu și lucrează de acasă: croșetează hăinuțe și accesorii pentru copii, trusouri pentru bebeluși, coliere, șaluri, genți pentru mămici.

Totul Despre Mame: Cum îi cheamă și ce vârste au cei cinci copii?

Dragii mei dragi, cei care îmi luminează fiecare clipă, sunt: Răzvan Alexandru, are 19 ani și este în clasa a 12-a la Liceul Energetic din Sibiu, Andreea Cristina- are 14 ani, este în clasa a 8-a și se pregătește pentru liceul de arte, Bogdan Mihai- are 12 ani, este un scorpion foarte încăpățânat și este elev în clasa a 6-a, Daniel Constantin- are 10 ani și este elev în clasa a 4-a. Este foarte bun la învățătură (de fapt toți sunt foarte buni și au burse de merit pentru rezultate extraordinare). Și Nikolas Raul, lumina ochilor mei, cel care s-a născut după ce am divorțat (eram însărcinată în luna a doua când m-am despărțit de tatăl lor), are 6 ani și este o minune de copil. Uneori îmi spune că m-a ales să îi fiu mamă să mă facă să zâmbesc, să nu mai plâng …

Cum împărțiți treburile în gospodărie? Cât de mult îi implici pe copii în treburile casei și cum?

Ca mamă, datoria mea este să pregătesc copiii pentru viață! Ei mă ajută la curățenie și la treburile gospodărești. Își adună singuri hainele, eu nu ”am acces” la dulapurile lor, ei își schimbă lenjeriile de pe pat (uneori fac schimb de activități), șterg praful (nu am bibelouri, doar cărțile și jucăriile se odihnesc în biblioteca noastră), dau cu aspiratorul, duc gunoiul … Când e nevoie mergem împreună la grădină, avem o parcelă destul de mare cu căpșuni, cartofi, morcovi, pătrunjel, ceapă, vinete, castraveți, ardei, roșii, fasole …. tot anul ne gospodărim din grădina proprie, prin muncă. Foarte rar cumpărăm de la piață.

Cum te organizezi ca să poți să faci treabă acasă (gătit, curățenie, mâncare), să lucrezi și să te ocupi și de copii?

Copiii, fiind destul de mărișori și foarte independenți, nu mă solicită foarte mult. Atunci când am proiecte și comenzi pot să lucrez liniștită, când sunt liberă am timp pentru ei, să îi răsfăț așa cum merită.

Te ajută cineva?

Mama mea, ființa cea mai dragă, mă ajută enorm. Este la pensie de ani buni, dar pentru că e nevoie de specialiști la fabrica de sticlă din Avrig continuă să muncească. Atunci când am foarte mult de lucru vine la noi și ne ajută la treburile gospodărești, gătește pentru noi. Este o femeie incredibilă.

Când și cum ai ajuns mamă singură?

Mi-am crescut copiii singură dintotdeauna. Fostul meu soț, șofer fiind, era plecat de luni până sâmbătă. Niciodată nu m-a ajutat cu copiii sau la treburile gospodărești. A fost o decizie grea. Familia nu vroia să audă așa ceva, sunt singura persoană divorțată din familie. M-am confruntat cu mentalitățile și fricile celorlalți, eram singură împotriva tuturor. Dar ajunsesem la capătul puterilor. Scandalurile, stresul, acuzațiile, nesiguranța financiară …. toate astea îmi dădeau o stare de nervozitate și mă transformau într-o persoană de care îmi era rușine. Trebuia să fac ceva în privința asta și mă bucur că am reușit să demonstrez tuturor că a fost cea mai bună decizie.
A fost foarte greu la început. La câteva zile de la despărțire, copiii s-au simțit rău. Nu puteau să mănânce, tot ce băgau în gură, vărsau. Însărcinată fiind, am pus un copil pe portbagajul bicicletei, altul pe șa, fetița de mână și i-am dus la dispensar, la o distanță de aproximativ 1 km. Nu mai aveam mașina, fostul soț o luase, iar eu împingeam de bicicletă plângând. L-am sunat pe fostul soț să îi spun de starea copiilor, dar nu i-a păsat. Mi-a sugerat să mă descurc cum pot, și asta am făcut. Sunt 7 ani de atunci, iar noi suntem din ce în ce mai bine. Suntem niște rebeli, ne place să improvizăm. Lacrimile au fost înlocuite de zâmbete, râdem la orice oră, din orice, râdem cu poftă! Suntem cea mai veselă familie din oraș. Dacă treceți noaptea prin Avrig și auziți râsete de copii, noi suntem.

Care au fost temerile tale vizavi de acest nou statut (de mamă singură)?

Temerile au fost și sunt multe: dacă nu mă descurc, dacă nu voi face față provocărilor, dacă li se întâmplă ceva copiilor, dacă mă vor judeca ….. Când m-am despărțit de tatăl copiilor, am căzut în depresie. Singură cu 4 copii, însărcinată în luna a doua cu cel mai mic dintre pitici … Am rămas în concediu de risc maternal încă din a 3-a lună de sarcină. Apoi, cu fiecare pas, cu fiecare reușită, am prins curaj. Nu aveam voie să cedez, nu aveam voie să eșuez. Copiii se bazau pe mine, aveau nevoie de mine. Acum încerc să le ofer copiilor mei o copilărie fericită, plină de amintiri frumoase.

Cum le-ai explicat copiilor situația?

A fost destul de dificil. I-am dus la psiholog o perioadă destul de lungă. Copiii nu au suferit din cauza divorțului, cât pentru faptul că tatăl lor refuza orice contact cu noul membru al familiei. Când s-a născut Nikolas l-am sunat pe fostul soț și i-am spus că e nevoie să facem certificatul de naștere al copilului. Nu a venit. Copilul a primit numele tatălui, pentru că trecuseră mai puțin de 9 luni de la divorț. Venea de două ori pe lună și lua copiii (cei mari) la el, dar refuza să intre în casă să își cunoască bebelușul. Primul contact cu Nikolas l-a avut când acesta avea un an și o lună, la insistențele copiilor, a psihologului și a familiei lui.

Cum ai caracteriza relația cu copiii tăi?

E multă distracție în căsuța noastră. Sunt alături de ei oricând au nevoie de mine, de un sfat, de cineva care să îi asculte, de o îmbrățișare. Suntem fericiți. Fiind o fire spontană, ies împreună cu copiii când dorim, fără să avem restricții. Doar temele lor ne țin în casă uneori. Abia așteptăm vacanța. Îmbinăm utilul cu plăcutul, e multă veselie în căsuța celor 5 pitici (cum obișnuiesc să le spun).

Cum ai caracteriza relația dintre cei cinci frați?

Sunt minunați! Foarte atașați și grijulii unul cu celălalt. Se ajută între ei, se joacă împreună, se îmbrățișează atunci când pleacă la școală/grădiniță, la fel când se întorc acasă. Seara, când suntem cu toții în casă, ne jucăm, spunem povești și bancuri, râdem și glumim, suntem fericiți! Uneori, în special în weekend, ieșim în mici excursii și drumeții. Ne urcăm în mașină fără o destinație anume. Pur și simplu ne lăsăm duși de val. (Articolul continuă mai jos)

Ce fel de educație îți dorești să le oferi? Care sunt valorile pe care vrei să le însușească?

Îi învăț că orice relație (cu mine, cu tatăl lor, între ei, cu prietenii sau alte persoane) trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect, încredere și iubire. Nu poate exista nimic fără cele patru calități. Îi mai învăț că tot ce se întâmplă în viața fiecăruia are un scop. Pentru noi e mai bine așa. Am lăsat în urmă clipele grele, momentele neplăcute și am învățat să ne bucurăm de prezent, să ne bucurăm că suntem împreună, să ne concentrăm pe viitor.

Vorbește-ne despre munca ta. De cât timp lucrezi de acasă și cu ce te ocupai înainte de a face exclusiv lucru de mână?

Când m-am despărțit de tatăl copiilor, am căzut în depresie. Singură cu 4 copii, însărcinată în luna a doua cu cel mai mic dintre pitici … Eram controlor de calitate într-o multinațională și lucram în 2 schimburi. Am rămas în concediu de risc maternal încă din a 3-a lună de sarcină. Pentru că mă relaxa și mă simțeam mai bine, am început să lucrez un puloveraș pentru bebelușul care urma să vină pe lume. Apoi am făcut căciulițe pentru ceilalți copii. Am încercat tehnici noi, am învățat să croșetez, am făcut felicitări quilling, am făcut bijuterii. Croșetatul însă mi-a rămas în suflet. Mă fascinează multitudinea de modele care pot fi realizate prin croșetare. De 3 ani lucrez exclusiv de acasă. Am devenit WAHM (Work At Home Moms- mămici care lucrează de acasă) pentru a fi mereu lângă copii. În urma divorțului au rămas fără un părinte, nu puteam să îi las singuri. Am vrut să profit de fiecare clipă pe care o putem petrece împreună, să fiu lângă ei oricând au nevoie de un sfat, de ajutor, de o îmbrățișare. Ei sunt cei care m-au încurajat și mi-au dat putere.

Un sprijin foarte mare am avut și din partea nașului lui Nikolas, un om de milioane. Pentru că tatăl copiilor a luat mașina când ne-am despărțit și Nikolas avea nevoie de terapie logopedică ( a avut un blocaj pe partea de exprimare articulată), iar în Avrig nu există logoped, a trebuit să facem naveta. Sorin, nașul lui Nikolas, ne-a ajutat. Împreună cu mai mulți prieteni ai lui au cumpărat o mașină cu care să ne putem deplasa la terapie și la târgurile handmade.

Vocea ta. Lucrez de acasă. Ce frustrări ascund în spatele avantajelor?

Cum reușești să îți promovezi și să vinzi produsele?

Particip la diferite târguri și evenimente, îmi promovez creațiile pe pagina mea Nyyyk Fashion, colaborez cu un magazin fizic din Sibiu unde am expus creațiile mele, colaborez cu magazinul de suveniruri din muzeul Astra, Sibiu, unde găsiți cocarde realizate de mine. Dar cel mai mult îmi place când merg cu copiii în parc. Întotdeauna am lucrul la mine, iar părinții mă admiră și își doresc pentru copiii lor articolele croșetate de mine.

Care sunt pentru tine avantajele și dezavantajele muncii de acasă?

Aveam siguranță financiară și un program bine stabilit când eram angajată. Dar eram și foarte stresată. Lucram mult, uneori mergeam la serviciu dimineața, înainte să răsară soarele, și mă întorceam seara târziu, când deja se înnopta. Trecea săptămâna și eu nu vedeam lumina zilei. Duminica eram prea obosită să ies din casă. Neavând cu cine să las copiii, trebuia să plătesc pe cineva să se ocupe de ei cât timp eram la muncă. Ce luam la salariu, împărțeam cu acea persoană. Și duceam grija copiilor. Imediat după divorț a trebuit să duc copiii la psiholog. Sfatul acestuia a fost să petrec mai mult timp alături de copii. Ei deja pierduseră un părinte și aveau nevoie de celălalt. Trebuia să iau o decizia și am reușit să găsesc un echilibru. Nu câștig la fel de mult, dar nici cheltuielile nu mai sunt atât de mari: nu plătesc bonă, nu duc copiii la terapie, cultivăm fructe și legume în grădină … Suntem fericiți! Îmi organizez timpul în funcție de programul copiilor, de solicitările lor. Uneori au mai multă nevoie de mine, atunci las tot și mă ocup de ei. Alteori, nici nu știu că am copii în casă și pot să lucrez liniștită. Când am mult de lucru, ei mă ajută. Înșiră mărgele pentru colierele diafane, îmi aduc materialele cu care lucrez, duc coletele la poștă…

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le ai în ceea ce privește munca ta?

Tot ceea ce creez mă încântă. Nu accept comenzi în care nu cred, care nu îmi bucură sufletul. Pun suflet în fiecare proiect. Sunt nerăbdătoare să termin proiectele la care lucrez, uneori încep mai multe proiecte și lucrez în paralel. Satisfacția supremă este să văd reacția clienților atunci când intră în contact cu creațiile mele. Acel zâmbet care le luminează fața când probează anumite articole croșetate. Sunt oameni care nu mă cunosc și nu îmi știu povestea, dar apreciază munca migăloasă, apreciază varietatea produselor, culorile alese…

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le ai în ceea ce privește meseria de mamă?

„În ochii copiilor, bucuria are o culoare ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Este greu să nu-ți dorești să o vezi din nou și din nou…și de preferat pentru totdeauna”!- Frohe Ostern
Sunt mândră de copiii mei. Minunile din viața mea. Când îi privesc, îmi râde sufletul. Sunt perfecți, așa cum sunt. Sunt foarte buni la învățătură, primesc premii și burse de merit, participă la diferite activități, concursuri și evenimente.
Am sădit iubire în sufletul lor și e atât de frumos să văd roadele. I-am învățat cum să se descurce în viață. Știu că încă mai au nevoie de mine, dar dacă eu nu aș mai fi, las o moștenire frumoasă acestei planete. Ei sunt viața mea, sufletul meu, lumina ochilor mei. Încerc să le ofer o copilărie fericită. Dacă ei sunt fericiți, totul va fi bine!

Nicoleta Lupșa este membră a comunității Work at Home Mums, care sprijină mămicile care au renunțat la carieră, de voie sau de nevoie, odată cu nașterea copiilor, și care lucrează de acasă. Majoritatea și-au urmat vechi pasiuni, în timp ce unele dintre ele au descoperit că au talente nebănuite pe care le pot valorifica. 

Citește și ”Când părinții se despart” și află cum pot fi ajutați copiii să treacă prin procesul de separare al părinților. Detalii AICI.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație