Mame în alte culturi: Adela Metaxa, Qatar

Adela Metaxa mame din alte culturi / Totul despre mame
Adela, mame lui Mihnea si a Micăi
Adela Metaxa mame din alte culturi / Totul despre mame
Adela, mama lui Mihnea si a Micăi

„În mijlocul acestor femei diferite, unele acoperite din cap până în picioare, mi-am descoperit feminitatea.”

Cum este să trăiești în altă țară atunci când ești mamă? Pentru că am vrut să privim de aproape alte culturi și alte obiceiuri, am realizat o serie de interviuri cu mame din toate colțurile lumii. Iată ce ne povestește Adela Metaxa, o ardeleancă oacheșă, care momentan trăiește în Doha, capitala statului Qatar din Orientul Mijlociu, împreună cu familia ei.

Adela e tipul de femeie dulce, veselă, cu vorba molcomă dar fermă. De un an și mai bine a ales să pună o pauză propriei cariere și să își urmeze soțul care a primit un job în Oman. Adela are o istorie de femeie de carieră: a condus biroul de reprezentanță a unei bănci străine atât în timpul celor două sarcini cu Mihnea (în vârstă de 4 ani) și Micaela (2 ani), dar și în primele lor luni de viață. Acum e o prezență exotică în Doha, cel mai mare oraș din Qatar, unde învață araba cot la cot cu alte femei de naționalități diferite.

Cum era Adela-mama acum mai bine de un an când ați plecat să locuiți în Oman? Dar Adela, femeia, soția, profesionista? 

Când mă gândesc la mine înainte, mamă de doi copii la sân cu laptopul în brațe, primul cuvânt care îmi vine în minte este chinuită. Împărțită între două lumi, încercând din răsputeri să rămân stăpână pe amândouă. Să continui să fiu profesionista care mă știam, livrând calitate, conducând discuții cu energie și eficiență, așa cum îmi aminteam de mine în urmă cu mai bine de doi ani, dar și mamă dedicată, prezentă și conectată la copiii ei, așa cum mă voiam.

Dar cumva, dimineața în dressing, încercând să aleg cămașa de mătase care să se potrivească pentru întâlnirea de la 11, dar care să poată fi și desfăcută ușor pentru alăptatul Micăi la prânz, împreună cu pantofii care să se meargă la cocktailul de diseară dar și la o alergare prin parc cu Mihnea după-masă, îmi era din ce în ce mai clar că nu mă pot împărți cum vreau, că nici la muncă nu mai pot ține același ritm ca înainte și nici acasă nu mai puteam afișa acea disponibilitate. Mamă eroină deci, dar chinuită și frustrată. Cu programul calculat la minut, cu întâlniri de afaceri la prânz la ore ciudate, după ce luam un copil de la grădiniță și alăptam altul, din ce în ce mai absentă de la conferințe, cocktailuri și alte adunări mondeno-profesionale la care ar fi trebuit să merg. Și cu un contor permanent în minte care aduna orele, jumătățile și sferturile de oră pe care le petreceam cu copiii, cântărind totalul cu amărăciune și încercând să recuperez noaptea cu strâns în brațe, alăptat și pupături furate în somn.

De soție nici nu mai vorbesc, nu mai încăpea pe agendă. Oricum, soțul meu trăia cred aceleași frământări ca mine, cu munca lui care îl ținea departe de noi 3-4 zile pe săptămână, pe șantierul lui la 200 km depărtare.

Adela Metaxa mame din alte culturi / Totul despre mame
Adela și Mihnea într-o pauză de alăptat la serviciu

Așadar, cum s-a schimbat viața voastră atunci când ați ales experiența trăitului tău și a muncii lui în lumea arabă? Și cât de grea a fost adaptarea celor mici într-o altă lume? 

Pentru mine a fost o eliberare să ies din acel cerc: acasă, grădiniță, birou, grădiniță, acasă, birou. Știam căƒ îmi doream săƒ mă dedic copiilor, dar nu am avut curajul să-mi recunosc asta. Când îți pui în cap de mică că vei face carieră, e greu să lași pe alții, chiar și copiii tăi, să îți arate că poate calea pe care ai ales-o trebuie uneori să ia și curbe, poate să te ducă în altă parte decât ți-ai dorit inițial. Încă după un an și mai bine, trăiesc zilele cu copiii că pe o revanșă luată în față timpului pe care l-am petrecut departe de ei, mai ales în numeroasele plecări în delegație. Plecarea în Oman, în ianuarie 2013, nu a însemnat pentru ei un șoc atât de mare. Mica era încă bebeluș, avea 8 luni. Mihnea, 2 ani și 3 luni, deși se atașase de casă de la București, a trăit mutarea lin.

Schimbarea mai grea a fost mutarea, în decembrie 2013, din Oman în Qatar. Copiii se atașaseră de casă din Oman, de vecini, de ritualul nostru zilnic de acolo. Au trecut 5 luni de când suntem în Doha și abia acum pot spune că se simt acasă aici. Ne-am jucat mult ‘de-a Omanul’ și ‘de-a Qatar-ul’ până când am digerat schimbarea. Noi, părinții, suntem conștienți că nu le oferim un cămin al copilăriei, un loc despre care o să își amintească ca LOCUL în care au crescut. Însă ne străduim să le oferim prin prezența noastră stabilitatea de care au nevoie, și sperăm că aceste schimbări de decor să îi facă mai adaptabili, mai deschiși spre nou, mai curioși de lumea asta largă.

1
2
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație