Mâncărurile bunicii

Mancaruri de bunica Totul despre mame

Supa de rosii facuta de bunica Totul despre mameTop 5 mâncăruri pe care numai bunica știe să le facă, după rețetele ei secrete

Nu știu la voi cum a fost, dar la mine gustul copilăriei a fost dat de bunica mea. Numai ea știa să facă anumite mâncăruri. Degeaba am asistat-o cu maximă atenție la bucătărie, rețetele au rămas secretul ei.

Cred că, pe undeva, mi-a scăpat ingredientul minune care le-ar desăvărși… Dar nu numai că mi-a scăpat mie, dar nu îl știe nimeni în rest! Nimeni în lume!

Și nici măcar nu e vorba de cine știe ce delicatese, dar mâncare de gutui sau ciorbă de cartofi ca a ei nu mai face nimeni nicăieri pe acest pământ. Avea câteva lucruri cu care ne cucerea fără niciun drept de apel. Am ales 5 pe care să vi le spun și vouă, deși lista e mai mare.

Mâncarea de gutui

Mâncarea de gutui este și va rămâne toată viața mea numărul 1 și nu numai în acest top, ci și în preferințele mele culinare. Numai noi două eram amatoare în casă. În rest, cu toții o detestau. Mie, prima dată când am gustat, mi s-a părut ceva divin. Am învățat și eu să fac, pe la vreo 16 ani și de atunci marchez fiecare toamnă cu – deja celebra – mâncare de gutui. E bună, dar nu e ca a ei. Și DA, sunt tot singura din casă care mănâncă!

Deserturile din aluat de pâine

De când mă știu eu, bunica mea a făcut pâine în casă. Foarte rar mâncam pâine cumpărată. Mirosul de cocă dospită și imaginea coveții acoperite de șervetul alb, țesut tot de bunica la război, mi-au rămas întipărite în minte. De fiecare dată când frământa pâine, ne făcea și nouă ceva. De cele mai multe ori lua două guguloaie de cocă și ne trântea câte o gogoașă în tigaie, mie și fratelui meu. Dar, când avea mai mult timp, și n-o presau alte treburi, ne făcea plăcinte cu brânză sau cu mere. Împăturea neglijent compoziția în cocă și o băga la copt. Era cel mai bun desert!

Pâinea în țest

Aici era un adevărat ritual. Întâi alegea lemnele, făcea focul să încălzească bine vatra, apoi pune și țestul la încins. După ce ardea focul bine, îl lăsa să se stingă, înlătura jăratecul, mătura vatra cu o mătură pe care numai la așa ceva o folosea și începea să pregătească terenul. Punea un strat de frunze de ștevie, presăra mălai peste ele și apoi punea cu grijă aluatul de pe cârpătot (un soi de fund de lemn cu coadă lungă) pe patul pregătit. Înainte de asta, o ungea cu ou, îi făcea niște flori cu furculița și o înțepa din loc în loc. Așeza țestul cu grijă peste ea și trăgea jarul pe lângă el. Nu știu cât dura, dar când o scotea de acolo, așa fierbinte cum era, o răcorea cu o roșie coaptă bine care se crăpa imediat și își lăsa pe ea zeama, semințele și dulceața. Partea jos, cea cu mălai și frunze de stevie, îmi provoacă fix în acest moment o poftă de nedescris.

Supa de roșii

Nu exista nimic mai bun pe timp de vară decât supa de roșii cu cimbru făcută de bunica mea. Eram capabilă să mănânc în neștire. Nu m-aș fi putut sătura. Făcea și mama, destul de rar, dar făcea. Nici nu se compara cu a bunicii. Poate și acesta e motivul pentru care o prepara foarte rar: îi reproșam mereu că a ei nu e așa de bună.

Mâncarea de cartofi

Pentru unii, mâncarea de cartofi poate fi banalitatea întruchipată. Și pentru mine la fel! Toate ca toate, până la cea făcută de bunica. De altfel, eu am renunțat la a găti așa ceva. Să nu credeți acum că sunt ca individul din banc care îi reproșa nevestei că nu face mâncarea de cartofi ca maică-sa. Nu, a bunicii nu era afumată, era doar perfectă. Cu carne sau fără (atunci când ținea post) felul acesta de mâncare avea un gust extraordinar.

Acum, spuneți drept, și bunicile voastre au niște ingrediente secrete, nu-i așa? Vouă ce gusturi v-au marcat copilăria?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație