Meseria de bunică, floare la ureche? Să vă povestesc cum e viața de bunică cu trei nepoți!

bunica in brate cu nepoata

Toată lumea știe că meseria de părinte e cea mai grea, dar puțin se gândesc la trăirile bunicilor. Concepțiile se schimbă și ceea ce tu făceai bine la vremea ta, e depășit sau chiar greșit, motiv pentru care sfaturile tale sunt ignorate.

Sunt fericita mamă a doi băieți și bunică pentru trei nepoți (doi băieți de 7 și 8 ani și o fetiță de 2 săptămâni).
Poate din cauză că am avut copiii când eram foarte tânără, m-am bazat foarte mult pe instinct, dar și pe ajutorul mamei mele, punând în practică aproape tot ce m-a învățat. Din nefericire, nu am avut-o mult timp lângă mine și atunci am copiat, conștient sau nu, ceea ce am văzut la ea. Unul dintre lucrurile care mi-am dorit cu ardoare să-mi iasă ca și ei a fost să fiu prietenă cu copiii mei. Al doilea, să rezolv, ca și ea, problemele/conflictele cu „vorba bună”, nu cu pedepsele corporale.

Dată fiind experiența mea, am încercat să fiu la fel și cu nepoții și, pe cât mi s-a permis, să-i transmit și nurorii mele câte ceva. Cu mama băieților, o femeie încăpățânată, brutal de sinceră, dar altruistă până la sacrificiu, m-am ciocnit de câteva ori. Poate a fost și faptul că, fără să-mi dau seama, m-am considerat superioară („Mamele de băieți sunt cele mai misogine persoane”, cum bine spunea Andrei Gheorghe și cum eu recunosc că am fost). Sincer, sincer, e foarte greu să faci tot timpul câte un pas în spate. Din fericire, cu ajutorul compromisurilor, am depășit multe situații tensionate și acum mă pot lăuda că nora mea îmi e una dintre cele mai bune prietene…

Femeile mai în vârstă știu despre ce vorbesc atunci când spun că, odată cu vârsta, devii mai moale și mai puțin sever în ceea ce privește copiii. Acesta este și motivul pentru care ești mai permisiv și ai tendința să-ți răsfeți nepoții. Aici apare prima problemă. Dacă nu vrei să le faci rău nepoților, atunci trebuie să înveți să-ți păstrezi părerile pentru tine și să nu intervii, mai ales atunci când e disciplinat de părinți (chiar dacă-ți vine să plângi). De exemplu, mami îi anunță că trebuie să-și facă temele. Ei profită că e bunica acolo și continuă să se joace, amânând momentul temelor. Mama își schimbă tonul (de la mine a luat asta) și copiii își pleacă privirile și se așază la birouri. Tristețea și frustrarea lor îți rupe sufletul și, ca să nu intervii, te refugiezi în bucătărie.

O altă situație a fost în parc, când copiii stăteau mai mult pe lângă mine decât la locul de joacă (sunt fascinați de nou și pun sute de întrebări, urmate de eternul „de ce”). Mami i-a strigat și le-a spus că venim în parc ca să facem mișcare, nu să stăm la povești, pe bancă. A trebuit să mă folosesc de toată diplomația ca să trimit copiii la joacă fără să se supere pe mami și nici mami să nu se supere pe mine.

Pentru că serviciul nu-mi permite să-i duc sau să-i aduc de la școală, la sfârșit de săptămână mergem în parc, la munte sau la fotbal. Ne jucăm și alergăm, dar dacă aduc vorba de înghețată sau gogoașă („Mă întreb ce gust are…”) întotdeauna le cer permisiunea părinților înainte să le cumpăr. Chiar dacă au fost situații în care mami sau tati au refuzat și ochii băieților s-au împăienjenit de lacrimi, m-am abținut și nu am insistat pentru că sunt convinsă că dacă aș fi făcut-o, aș fi derutat copiii. Știu că au nevoie de stabilitate, mai ales din partea adulților.

Așa cum vă povesteam mai sus, cu două săptămâni în urma a venit pe lume și prima nepoțică. Bucuria a fost imensă, după patru băieți!!!! Pentru că locuiesc împreuna cu mine, am avut ocazia să-mi amintesc cum este să ții în brațe un nou-născut și m-am bucurat că nora mea a ținut cont de sfatul meu „băbesc” și a băut ceai de anason, care e foarte bun atât pentru lactație, cât și pentru atenuarea colicilor.


Vă zic cu mâna pe inimă: nu e deloc ușor să fii bunică. Nu e vorba despre frustrări, nici pe departe.
Știți cum este vorba aceea cu mersul pe ouă? Cam așa e și cu meseria de bunică. Trebuie să înveți să faci echilibristică: să fii prietenă cu nepoții fără să încalci teritoriul părinților. Nu-ți garantează nimeni că-ți va ieși întotdeauna, dar dacă respecți, vei fi respectată, dacă iubești – vei fi iubită. Bonus: vei deveni maestru în arta diplomației!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație