Nostalgiile unei mame

Ți se întâmplă ca atunci când stai la semafor să te surprinzi, brusc, gândindu-te la un fost iubit cu care ai trăit o poveste de dragoste ca în filmele de pe Hallmark? Și nu ți se întâmplă ca tocmai atunci să arunci o privire în oglinda retrovizoare și să descoperi că, aproape fără voia ta, zâmbești? Fii sinceră, nu-i așa că aproape uitaseși acest zâmbet, atât de diferit de zâmbetul din pozele cu copiii? Nu intra în panică și nu te simți vinovată. Citește rândurile de mai jos pentru a te convinge că nostalgia e permisă și mamelor. Sau cu atât mai mult mamelor. 

 

 

Mame versus tați

Când bărbatul ajunge acasă de la serviciu și dă nas în nas cu proaspăta mămică, care a mâncat-o pe iubita lui suavă și a lăsat în loc o chestie încercănată ieșind cu părul vâlvoi din dormitor, ținând un scutec plin în mână, cu pete de lapte pe toată cămașa și cu hormonii ieșindu-i ca niște flăcări pe nări, cam ce îi vine în minte? O poftă nebună să o ia în brațe, să o sărute, să îi spună că o iubește și că e fericit că l-a făcut în sfârșit tată, sau să se întoarcă pe călcâie sperând că a greșit etajul? Cel mai des pune în practică o a treia variantă, adică intră resemnat și mut în casă, își aruncă geanta, eventual constată că nu vine niciun miros plăcut din bucătărie, regretând în sinea lui momentul în care a țopăit pe propria-i bărbăție, la impactul cu cele două magice liniuțe roz. Dar cum foarte multe dintre noi au norocul să nu întâlnească soțul perfect (credeți-mă, aștia perfecți nu sunt în regulă), putem înțelege aceste mici deraieri de comportament la soții noștri și chiar să empatizăm cu ei pentru că, nu-i așa, și pe noi ne mai lovește nostalgia și uneori regretul că ce ne-o fi trebuit viață de familie și mai ales copii? Dacă aceste ultime gânduri sporadice legate de copii pot dispărea ca și cum n-ar fi fost, cam după primele trei săptămâni de maternitate (spun statisticile), ideea că mai bine eram mame singure și independente ne mai dă târcoale, în general, atunci când ne e bine și n-avem alte griji. Suntem chit, pentru că tind să cred că și ei se gândesc uneori (sau deseori?) că ce bine le era să nu aibă creditul ipotecar la viluța P+1 de la periferie, cu dormitor separat pentru fiecare copil, ci o garsonieră confort sporit în centru, că ce mișto era o mașină sport cu două locuri și nu ditamai căruța cu extraportbagaj și plină de scaune peste scaune, că ce bine ar fi fost să vadă meciul integral cu sonor și nu pe mute doar până la pauză, pentru că a sosit ora de băiță. Nu mai ronțăi la televizor că dai exemplu prost copiilor! Nu mai mânca dulciuri din comerț! Ia vezi ce cuvânt ai spus când ți-a tăiat ăla fața! Nu scutec mărimea asta, ce copil crezi că avem?

1
2
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație