„Femeia și mama perfectă există doar pe Facebook. Goana după perfecțiune mi-a băgat sora în spital”

Veronica Guzun, redactor

Sâmbătă, la miezul nopții, am primit acest text de la o prietenă, cu rugămintea să-l împart cu voi, mamele. Mă țin de promisiune, nu pentru că mesajul e al prietenei, ci pentru că e chiar important să nu uităm care e costul pentru a fi femeia perfectă. Citiți textul și veți înțelege la ce mă refer.

“Are unghiile de la picioare vopsite roșii… eu nu am mai apucat să mi le vopsesc pentru că e deja iarnă, oja se duce și parcă nu merită. Sau merită ?”

Mă uitam la picioarele ei subțiri și frumoase, cu unghii de la picioare perfecte, așa cum eu nu le am, în timp ce stătea întinsă pe patul de la clinică, iar neurologul îi lovea genunchii și alte încheieturi cu un ciocănel pentru a verifica reflexele. Cu părul blond răvășit, capul ei era mișcat într-o parte și alta să se verifice la ce intensitate a mișcării vomită. I-a spus neurologului că nu poate deschide ochii, mari și frumoși, pentru că amețește.

Internare, perfuzare și investigații de urgență a spus neurologul de la cabinet. M-am chinuit s-o sprijin până la mașină de unde am pornit către un spital privat. Mama plângea la telefon, în căștile mele, și-mi spunea să o duc mai repede la spital. Ea, sora mea, mă ruga să merg mai încet că nu mai poate suporta mișcarea.

Venim, dar în ce sector sunteți?

La spitalul privat nu internau neurologie și mi-au spus s-o duc imediat la un spital de stat care poate interveni când viața este pusă în pericol. Sora mea frumoasă, blondă, deșteaptă. Sora mea perfectă avea viața în pericol.

Am sunat la 112, am dat adresa, iar femeia de la capătul celălalt al firului m-a întrebat în ce sector suntem. Sora mea îmi moare în mașină iar ambulanța nu e în stare să găsească o adresa fără să le dau eu sectorul?!

Pentru prima dată în viața mea m-am bucurat să aud sirenele urlătoare, groaznice, isterice ale unei ambulanțe. Medicul m-a lăsat să urc lângă ea, să o țin de mânuța ei frumoasă, cu unghii roșii, perfecte, în timp de voma într-o pungă galbenă. Știți ce repede trece o ambulanță prin trafic ? Mulțumescu-ți, ție, Doamne!

– Nu aveți voie aici, mi-a spus un bodyguard în timp ce pe ea o împingeau cu tot cu targă către staționarul din spital.

-Nu o las singură! i-am răspuns și am trecut pe lângă el convinsă că îl pot doborî, chiar dacă am doar 45 de kilograme, dacă vrea să mă oprească.

Au băgat-o într-o cameră în care nu am mai putut intra. Medicul de pe ambulanță a ieșit și eu m-am agățat de el.

-Vă rog, faceți ceva pentru ea, are 2 copii mici acasă…

– Acum e la spital, liniștiți-vă.

-Are accident vascular-cerebral ?

-Nu, nu are!

NU ARE ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL. Slavă Domnului!

Are două fetițe acasă

Sora mea frumoasă este de 3 zile în spital. A început să-și revină… încet. Acum poate mișca capul, poate sta în fund. Încă nu poate merge în afara salonului pentru că se dezechilibrează și cade. Poartă un tricou cool și pantaloni de pijama… la mână are o branulă prin care primește mereu medicamente și hidratare. Unghiile sunt în continuare perfecte.

Am dus fetițele să o vadă. Când m-a zărit intrând pe ușa casei lor, cea mică, de 3 ani, în loc să mă caute în geantă după bomboane, gumă, telefon, ruj și alte atracții, m-a întrebat cu ochii mari, moșteniți de la sora mea, foarte serioasă :

-Se simte bine?

Cea mare, de 7 ani, m-a întrebat de ce, dacă în acel spital se nasc și bebeluși, deci stau și copii, ele nu pot sta cu mami.

Sora mea are 2 fetițe superbe, frumoase ca doi îngeri. Are afacerea ei care merge foarte bine. Are casa ei… bărbatul ei, este perfectă. Este?

Muncește un număr de ore incredibile, dacă sunt bolnavi copiii și nu dorm noaptea, cu ochii încercănați trimite ziua mailuri. Între două siropuri antitermice, ea muncește. Munca trebuie să fie perfectă. Casa trebuie să fie perfectă. Ea trebuie să fie o mamă perfectă. Copiii trebuie să meargă la pian… produsele trebuie să ajungă la clienți. Prietenii care vin la cină sau la prânz trebuie serviți cu preparate minunate. Ea trebuie să fie o soție perfectă. Soțul trebuie și el satisfăcut, altfel îi reproșează că pe el l-a uitat. Da, îi reproșează.

Psiholog: Părinții perfecți sunt periculoși pentru buna dezvoltare a copilului

Și a făcut BUUM

Nu are cine căra cutii pline cu marfă? Le cară ea. Nu are cine pregăti produsele pentru livrare? Pregătește ea… Nu e prima dată când face cunoștință cu ambulanța, a mai trecut pe aici, dar o criză de bilă nu necesită dusul la spital. O criză de bilă este, în schimb, un semnal de alarmă că lucrurile nu sunt ok. Migrena care nu mai cedează este un alt semnal. Durerea de spate care te încovoaie, încă unul. Și tot așa până ce, în loc de două faruri la o mașină, vezi 20. Și nu mai poți lua copilul de la grădiniță. Și corpul, capul tău au făcut: BUUM !

Eu nu am copii, o problemă de sănătate face incompatibălă sarcina cu medicația. Am trecut și eu pe la spital în goana de a fi perfectă. Lipsa copiilor mi-a făcut cadou și o depresie clinică. Și am dat cu capul de pragul de sus. Nu sunt perfectă și nu voi fi niciodată.

Cât ține perfecțiunea?

Mă uit la voi, mămicilor, și mă gândesc cu multă duioșie că nu sunteți și nu veți fi niciodată mame perfecte. Nici soții perfecte, nici femei perfecte… pentru că imaginea aia de pe Facebook pe care o vezi la prietena/cunoscuta ta este ceva care ține 3 secunde. Cât toată lumea pozează zâmbind. Atât ține toată treaba, după care toate mămicile, toate cunoștințele au fix aceleași probleme ca voi. Cele mai speriate vor susține că lor le merge excelent, copiilor lor nu li se întâmplă nimic rău, pentru că frica de a da greș, ca mamă, ca femeie, este enormă. Vedem poze și ne lăsăm prostite de ele, ne lăsăm diminuate calitățile și reușitele de poza cuiva care în secunda aia pare mai tare decât noi. De vorbele altora…. De laudele unora care țin să ne diminueze pentru ca reușitele lor să pară mai mari.

Unde ne grăbim? Unde vă grăbiți? Vă asigur din tot sufletul că micuții voștri nu vor fi mai fericiți dacă toate eforturile voastre vă conduc pe un pat de spital. Bărbatul nu va fi mai satisfăcut. Bursa nu va crește și nici nu va scădea. Ridicați piciorul de pe pedala de accelerație. Fiți imperfecte, vă rog! Aveți copii imperfecți, care se mai și îmbolnăvesc, mai iau și note proaste și mai fac și prostii! Fiți liniștite, însă! Fericirea este o bomboană care se obține greu și se topește ușor. Bucurați-vă de bomboanele pe care le aveți. Ele sunt perfecte. Puține, dar perfecte.

Sora mea și cu mine tragem moștenirea unei familii în care mama mea, cu trei copii, a vrut și ea să fie perfectă. Să nu o râdă lumea. Care lume? Aia care nu vine niciodată să-ți aducă o cană cu apă când nu te poți mișca din pat ? Aia ?

Și, dacă după toate acestea tot vă mai grăbiți să fiți perfecte, vă spun un secret: ambulanța chiar ajunge la spital foarte repede. Lângă sora mea este un pat liber. Nu este, însă, sigur că medicul va spune: ”nu, nu este accident vascular cerebral”.

Numărul perfecțiunii este 112.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa