Nu sunt pregătită să devin mamă

”Nu sunt pregătită să devin mamă.” Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei afirmații?

N-am suportat niciodată comparațiile – sunt găunoase și n-au nimic bun în ele. Frumusețea vieții constă în diferențele dintre noi, slavă cerului că e așa! Motiv pentru care n-o să mă bat niciodată cu pumnul în piept, arătând cât sunt eu de mare și de tare pentru că am avut primul copil la 23 de ani și pe al doilea la 28. Și nici n-o să roșesc nemaiîncăpându-mi în pene de fiecare dată când câte o femeie trecută bine de 30 de ani o să-mi spună că am avut curaj și că mă admiră. Tocmai acestora din urmă aș vrea să le transmit, în principal, un mesaj.

Atât de fragedă, te-asameni…

Frumoase versurile lui Eminescu, dar eu, când am rămas însărcinată pentru prima oară, eram în ultimul an de facultate și nu mă simțeam, defel, floare albă de cireș, ci mai degrabă o curcă plouată și dezorientată, neștiind prea bine în ce s-a băgat și pe ce să se concentreze mai întâi: pe iminența examenului de licență sau pe contracțiile și burta care creșteau ca Făt-Frumos, într-o zi cât altele în șapte?

Instinctul meu matern a dat pe răscoale de la vârste imberbe, nu știu dacă împlinisem 14 ani când mă visam înconjurată de patru odrasle, nici mai mult, nici mai puțin: trei băieți și o fată. Unde-și aveau izvorul aceste fantezii n-aș ști prea bine să spun, poate că în iubirea prea timpurie a alor mei, unul față de celălalt – aveau puțin peste 19 ani când au devenit părinți pentru prima dată.

Una peste alta, deși, inițial, credeam că am toate datele pentru a fi o mamă tânără, cool și competentă, s-a dovedit – pentru a câta oară în istoria omenirii – că socoteala de-acasă nu are nicio legătură cu cea din târg. Eram un copil cu un alt copil în brațe. Și, pe deasupra, cu o depresie postpartum care apăsa greu ca un plumb bacovian peste umerii și, mai ales, rațiunea mea, și pe care nu mi-am explicat-o decât ani mai târziu.

Ce încerc să spun aici? Că nu există o vârstă mai bună sau mai rea pentru a deveni mamă. Aș fi fost la fel de nepregătită și dacă aș fi născut prima oară la 33, și nu la 23 de ani. Meseria de părinte se învață de la A la Z, în timp real, pe măsură ce tu și copilul creșteți și evoluați împreună. Ce am învățat eu din experiența mea timpurie? Aceasta este o altă poveste.

Avantajele și dezavantajele mamei tinere și foarte tinere

Păi, s-o luăm metodic. Primul avantaj, unul uriaș, este tinerețea corpului. Văleu, că bine a mai fost la prima sarcină – singurul episod neplăcut a fost în luna a treia, când, în mijlocul unei conversații banale cu mama, am simțit cum mă ia cu greață. Am fugit la baie, unde am așteptat liniștită să-mi dau duhul. Însă pe gură nu a ieșit decât un suspin ca o ușurare – grețurile trecuseră cu totul și n-au mai revenit niciodată după asta.

Apoi, atât de bine m-am simțit (sau, mai corect spus, n-am simțit nimic), încât am luat cu nota zece licența, însărcinată în șapte luni. Și, dacă n-ar fi fost pârdalnica de poziționare transversală a fătului, doctorița mă asigurase deja că o să nasc „fluierând“, atât de musculos era abdomenul.

La cinci ani distanță după o cezariană obiectivă, nu a mai fost la fel de nemaipomenit. Mușchii pelvieni slăbiseră și mă dureau cu fiecare mișcare (singurul lucru bun din treaba asta a fost că, de voie, de nevoie, a trebuit să mă reapuc de șofat, și tare bine mi-a prins ulterior), oboseam ușor, iar picioarele se umflaseră și semănau cu ale lui Jumbo, elefantul. Dar, surpriză mare, refacerea a fost  neașteptat de rapidă, iar starea mea de spirit de după naștere – la apogeul perfecțiunii.

Știam acum să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu micuța mea, o alăptam cu drag și aș fi dat orice ca cei doi ani legali de concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului să nu se mai termine niciodată! Trăgând linie și socotind, nu cred că avantajele atârnă mai greu. în detrimentul dezavantajelor. Nici viceversa nu cred că se potrivește. Pur și simplu, situația se schimbă de la un caz la altul.

Am auzit mămici care au născut mai ușor a doua oară, pentru că uterul era mai pregătit, iar starea psihică mult mai propice, după cum știu că, în alte cazuri, au apărut complicații, mai ales la o a doua cezariană. O serie întreagă de factori, de la bagajul genetic la suportul familiei, fac aceste experiențe să transcendă dincolo de vârstă.

Avantajele și dezavantajele mamei trecute de 30 de ani

O să vorbesc acum din auzite, pentru că nu a fost cazul meu. Ei bine, primul și cel mai mare avantaj este că, după această vârstă, o femeie știe mult mai bine ce vrea. A trecut prin mai multe experiențe și, probabil, nu mai este la primul partener. A ales în cunoștință de cauză, iar în familie se bucură de armonie și înțelegere. Decizia de a deveni mamă nu mai este una pripită, instinctuală, impulsivă sau toate la un loc, ci una bine gândită și cumpănită.

Cei doi își doresc și au așteptat suficient momentul pentru a deveni părinți, în plus, au avut ocazia să îi vadă în acțiune pe majoritatea prietenilor lor, astfel încât vor ști mai bine ce au de făcut. Mai mult, până la această vârstă au avut timp suficient să-și facă un rost, să se bucure de o carieră solidă, care le-a adus, probabil, bunăstarea materială.

Principalul dezavantaj este că, la această vârstă, organismul femeii este puțin mai „mofturos“ – vârsta, stresul, dereglările hormonale, toate pot să pună o piedică în calea conceperii copilului mult dorit. Asta nu înseamnă că domnii nu poartă nicio „vină“: sedentarismul, kilogramele în plus sau unele vicii aparent minore, cum ar fi fumatul și adicția de băuturi energizante, sau un stil de viață cu puține ore de somn, își pot pune amprenta asupra fertilității. Din fericire, există suficiente modalități pe care medicina modernă le are la dispoziție pentru a remedia rapid situația.

În loc de epilog

Deși pare că m-am îndepărtat de subiectul nostru – de ce unele dintre noi simți că nu suntem pregătite pentru a deveni mămici –, de fapt, am încercat să elimin temerile de natură fiziologică, astfel încât să le identificăm mai ușor pe cele de natură emoțională.

Au fost nenumărate momentele în care mi-am imaginat viața fără copii: mai mult timp liber pentru mine și pasiunile mele, mai multe ore de odihnă, mai multe călătorii de neuitat, mai mulți bani în buzunar. Mai multă liniște. Dar liniștea devenea atât de asurzitoare pe măsură ce se contura mai pregnant, încât imediat mă scuturam din reverie și ajungeam să ador haosul controlat și colorat care înseamnă viața cu copii.

Nu știu dacă există femei fără instinct matern, e dificil de crezut, dar departe de mine gândul de a le incrimina pe cele care aleg să nu devină mame. Nu este o obligație, este un drept de care poți sau nu să faci uz, după propriile tale nevoi și priorități.

Cred însă că, dacă îți dorești să fii mamă dar, în același timp, te simți nepregătită pentru acest statut, ar trebui să cauți mai adânc în sufletul tău. Poate că a rămas ceva nerostit sau neterminat demult, în copilărie, un episod pe care l-ai dat uitării, dar care n-a plecat definitiv din subconștient. O vorbă nedreaptă, spusă la supărare, o ceartă sau o neînțelegere. Sau poate că ar trebui să privești mai atent spre partenerul de viață – este chiar el acela alături de care vrei să-ți petreci restul vieții? Este jumătatea ta? Puteți forma împreună un întreg – copilul vostru? Ce te sperie, de fapt? Că nu vei fi o mamă perfectă? Nu există așa ceva, nu există mame desăvârșite, precum nu există copii fără cusur.

Suntem aici ca să ne completăm unii pe alții și, astfel, împreună, să devenim perfecți.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație