Să nu te pui cu mamele!

Instinctul matern / Totul despre mame
Stai departe de puiul meu!

Gândește-te de două ori înainte să te pui cu o mamă!

Când am venit în Bucureşti, acum 1000 de ani, eram timidă ca o păpădie. Dacă intram într-un magazin şi-mi arăta vânzătoarea o rochie oribilă, o cumpăram de ruşine. În câțiva ani, m-am mai lecuit şi credeam că am prins curaj.

Cu adevărat curajoasă, însă, am devenit abia după ce mi s-a născut copilul. Atunci am înțeles de ce să nu te pui cu mama ursoaică, cu mama tigroaică sau hamsteriță sau cloşcă sau ce mamă vrei tu de pe pământul ăsta. Inclusiv cu mama de pui de om.

Până la copil…

Indiferent dacă eşti preşedintele țării, Bruce Lee sau Preafericitul Preafericiților. Te-ai apropiat prea mult sau prea cu bocancii de sufletul, demnitatea ori integritatea puiului meu, te sfârtec cu incisivii, te dau cu capul de bolta cerească şi nu-mi cere să fiu rațională, mi-e imposibil şi nici nu vreau. Valul de adrenalină îmi întunecă mințile şi te fac una cu pământul, chit că ajung în cămaşă de forță pe urmă. Dacă şi tu eşti mamă şi te iei de copilul meu că i-a făcut ceva copilului tău, sunt dispusă la negocieri, explicații, scuze şi împăcări. Dar aş prefera să discuți întâi cu mine. Dacă eşti pensionar plictisit, joci table în parc şi te iei de copii că urlă prea tare (la locul de joacă), vei afla câte piese de lemn poți ronțăi cu noul adeziv pentru proteză. Dacă eşti profesor, instructor, antrenor sau supraveghezi un loc de joacă – şi îmi nedreptățeşti copilul sau îl umileşti, fii gata să o iei la fugă spre buricul pământului. O să te găsesc şi acolo, ce-i drept, dar măcar ai o şansă să nu te vadă lumea când te face praf o femeie.

Instituții şi intimidare

Trăim într-o țară în care ne-am învățat lecția umilinței în varii circumstanțe. Îmi amintesc limpede cum ne-a lăsat învățătoarea iubită pe mâna japiței de la C. O zi – din patru ani – pentru că era bolnavă. Tovarăşa noastră era bună şi tandră, cealaltă ne-a întrebat dacă vrem cacao cu lapte. Am zis toți „daaaaa!”. Ne-a scos în față şi ne-a dat cu liniarul de lemn în palmă. Asta era cacao cu lapte la clasa ei. O urăsc şi azi. Umilințe cu vârf şi-ndesat am îndurat şi prin spitale. Şi la circa financiară. Şi am învățat să trăiesc cu ele, mai mult sau mai puțin. Dar nu vreau să se împace şi copilul meu cu ideea. Dacă n-am fost în stare să emigrez într-o țară în care demnitatea individului să aibă o greutate cât de cât, măcar să-l apăr pe el cum pot. Deci nu te pune cu mamele, indiferent de specie, că-s nebune de legat dacă le calci puii pe coadă. Muşcă. Zgârie. Se transformă. Se dau peste cap, se urcă pe coada de mătură şi se fac vrăjitoare. Rele. Ca atunci, în parc, când o bonă neinspirată i-a tras o palmă peste față lui Tudor. Avea 4 ani şi vorbea cu caca şi pişu. Nu voi face referire la ce i-au auzit urechile. Cert e că i-a cerut iertare (iertare, nu scuze!) copilului meu, a promis că nu mai loveşte copii cât e ea (nici pe puştiul pe care-l avea în grijă) şi a stat cu ochii pe fii-miu care a avut de ales dacă o iartă sau doreşte să chemăm poliția. Nu ştiu dacă ar fi venit, important e că femeia a crezut şi că Tudor a zis c-o iartă.

Soarele e verde

Copiii au dreptul să fie imperfecți pentru că sunt în proces de formare. Au asperități care se duc în timp. Sunt oneşti, impulsivi, cruzi – uneori – sunt în curs de rafinare. Adică le ia timp să învețe toate conveniențele sociale care ne fac pe noi, adulții, să funcționăm social ca unşi. În mare măsură, noi am învățat să ne prefacem mai bine decât ei. Şi educația mi se pare, deseori, că ține de ambalajul în care înveleşti gândurile, pornirile, reacțiile. Ambalajul copiilor seamănă cu desenele lor. N-au mereu umbre gri, sunt culori tari, contururi abrupte. Soarele poate fi verde. Aşa cum a fost într-un desen de la grădi, al lui Tudor. Pe care educatoarea l-a arătat clasei ca să râdă cu toții de Tudor. Când m-am dus să pledez cauza soarelui verde, mi-a spus că „toți copiii sunt ca nişte bețe tari, cumva trebuie să-i îndoi”. A ieşit din mine mama ursoaică, iar doamna respectivă a văzut cu ochii ei stele verzi.

Şi să mai spui că n-avea copilul dreptate…

Citește și ”Cum să ne pătrăm copiii aproape”, de Gordon Neufeld și Gabor Mate și află ce avem de făcut pentru nu-i ”lăsa” pe copii să se îndepărteze de noi pe măsură ce cresc. Cartea este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație